Andreea Antonescu, în vârstă de 40 de ani, a povestit despre experiența ei la America Express 2023 pe canalul său de YouTube. Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, artista a vorbit despre aventura pe care a trăit-o alături de Andreea Bălan pe Drumul Aurului.
Pe Drumul Aurului acestea au demonstrat că s-au maturizat și că au lăsat în urmă neînțelegerile. Artistele au arătat că împreună formează o echipă extrem de puternică: „Mi-am dat seama că vom fi exact noi, cele de acum 20 de ani. Ne-au mai unit și alte experiențe grele, care ne-au arătat că indiferent de orice am fost una lângă cealaltă și ne-am susținut atunci când ne-a fost greu”, a spus Andreea Antonescu.
Fanii au fost curioși să afle cu cine ar fi plecat Andreea Antonescu în America Express 2023 în afară de Andreea Bălan, dacă ar fi avut această posibilitate.
„M-am bucurat mult că am plecat cu Andreea, pentru tot trecutul pe care l-am avut împreună și pentru faptul că noi ne cunoaștem foarte bine.”
„Dacă ar fi să mai am o opțiune, ar fi fratele meu, cu care am o relație foarte strânsă. Atunci da, dacă ar fi altă opțiune în afară de Andreea, ar fi fratele meu, Răzvan”, a spus Andreea Antonescu.