Andra este primul artist român care se implică în lupta împotriva coronavirusului. Soția lui Cătălin Măruță donează 20.000 de euro Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. ”Matei Balș” din București, spital pentru care și Gigi Becali a făcut donații considerabile în valoarea de aproximativ 100.000 de euro.
Andra a dat dovadă de solidaritate în aceste momente grele și sperăm ca gestul său să fie urmat și de alte vedete de la noi. Donația vine în contextual în care medicii se plâng de lipsurile cu care se confruntă la locul de muncă în ciuda celor susținute de autorități:
”Siguranța este pe primul lor. Trebuie să fim precauți. Mi se face inima cât un purice de fiecare data când aflu că s-a umflat numărul pacienților. Clar, nu suntem pe deplin pregătiți și mi-e teamă că va fi un efort colosal să putem face față unui număr mare de îmbolnăviri. Vreau să-i felicit pe doctori, pe asistente, întreg personalul spitalelor. Fac eforturi să izoleze și să trateze acest virus înspăimântător.
Citește și – Paula Chirilă, fostă asistentă medicală, mesaj despre coronavirus: ”Nu vrem să ajungem ca în China sau în Italia să numărăm morții”
Am văzut câteva postări ale unor cadre medicale aflate în prima linie de luptă, m-au emoționat. Sper să treacă acestă perioadă în care trebuie să stăm acasă. Dar așa e mai sănătos. Prin acest act personal încerc să ajut spitalele românești și sper ca mulți să arate că le pasă. Inevitabil va fi bine este mesajul meu pentru toți cei bolnavi”, – a transmis Andra pentru Libertatea.
Citește și – Nicoleta Nucă a răbufnit. Mesajul dur transmis de artistă în contextul coronavirusului
Andra impresionează prin gestul său remarcabil cu atât mai mult cu cât vine într-o perioadă în care artista nu mai are concerte și, cu siguranță, activitatea sa va fi mult afectată din cauza epidemiei.
Printre personalitățile care au mai donat bani pentru achizitionarea echipamentelor si materialelor necesare în spitale se numără și Simona Halep, dar și Ion Țiriac prin Fundația care-i poartă numele, după cum a dezvăluit Ion Țirian Jr. Andreea Marin, prin Fundația ”Prețuiește Viața” s-a implicat, dar și Melania Medeleanu, prin Fundația ”Zi de Bine”.
Andra și Cătălin Măruță l-au serbat zilele trecute pe fiul lor, David, care a împlinit frumoasa vârstă de 9 ani.
Citește și – Dan Negru, despre pandemia de coronavirus: ”Este un reset ecologic”
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare martie 19, 2020 11:47 am