Andra Botez este concurenta alături de care Irina Rimes luptă pentru a cuceri trofeul Vocea României 2022. Finala talent-showului are loc vineri, în direct, la PRO TV.
Finalista de la Vocea României a oferit în exclusivitate un interviu pentru unica.ro, în care vorbește despre experiența de pe scena emisiunii de la PRO TV, dar și despre rolul de mamă pe care îl are pentru cele două fetițe ale sale.
Andra Botez, finalistă în echipa Irinei Rimes la Vocea României 2022
Pot spune că am avut două drumuri pavate cu provocări: unul muzical, care mi-a arătat că pot trece peste orice obstacol muzical stilistic, iar cel de-al doilea este drumul emoțiilor, pe care îmi e greu să îl descriu acum.
Care a fost cel mai dificil lucru, pentru tine, la Vocea României?
Cel mai dificil lucru a fost să fac față la programul intens de pe parcursul concursului. Mi-am împărțit energia și timpul în paralel, între copilul meu și nevoile lui emoționale, și nu numai, și spre pregătirea pieselor, a momentelor, filmările și tot ce ține de Vocea.
Cum este să faci parte din echipa Irina Rimes și care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la ea?
Să fiu în echipa Irina e o adevărată provocare. Nu e vorba doar de cât de mult te implici și cât de mult muncești, ci este vorba și despre cât de sincer și ascultător ești. Prin sinceritatea și naturaletea ei, Irina îți face procesul de înțelegere mult mai ușor și te poate ajuta să evoluezi mult, într-un timp scurt, dar doar dacă ești și tu la fel de sincer și natural.
Andra Botez de la Vocea României, mamă pentru două fetițe
Una dintre fetițele tale are un an. Cât de greu a fost pentru tine în perioada asta?
Nu îmi este deloc ușor să vorbesc despre asta, dar mi-a fost greu. E o realitate pe care o trăiesc de când m-am hotărât să vin la Vocea României, dar mi-o asum încă de când am luat acea hotărâre. Îi scriu mereu tatălui meu când plec spre platou de la hotel, am făcut o mică tradiție din asta. Îi scriu să mă asigur că e totul în regulă cu fetița mea și chiar dacă îmi spune în mod repetat că totul este în regulă, nu îmi e deloc mai ușor să mă concentrez pe Vocea. Îmi stă gândul constant și la ftaă mea mare, la soțul meu drag și la orașul meu care mă așteaptă cu așa multe de făcut. Și eu, și ei speram că toată această muncă să se materializeze în trofeul Vocea României.
Dacă vei câștiga Vocea României, ce vei face cu marele premiu?
Aș vrea să fac trei lucruri: aș vrea să creez o scoală sau un program de formare pentru mămici, aș lansa cel de-al doilea album de compoziții și aș investi în cărțile pentru copii pe care le scriu împreună cu mama mea.
Ce planuri are Andra de la Vocea României pentru sărbătorile de iarnă
Cum vor arăta sărbătorile tale anul acesta?
Încă nu realizez că vin sărbătorile.. nu-mi vine să cred că deja este decembrie. Ce îmi pot imagina, și ce abia aștept, este să stau lângă brad cu întreaga mea familie și cu prietenii dragi sufletului meu. O să cânt cu soțul meu și o să ne uităm cu toții la concertele artiștilor noștri preferați. O să ne petrecem sărbătorile cu muzică.
Ce mesaj ai pentru public?
Să nu uite niciodată că visul lor nu are limită de vârstă. Oricând poți să dai un boost carierei și planurilor tale de viitor. Trebuie să te poți adapta din mers și să rămâi disponibil față de tot ce este nou în jurul tau
Care este cea mai importantă voce din viața ta? De ce?
Foarte faină întrebarea. Mulți poate ar răspunde că vocea interioară sau cea a inimii, ori inima poate fi înșelătoare. Acestea fiind spuse, vocea pe care o prefer este vocea familiei, cea a soțului și a părinților mei, cea care îmi spune mereu adevărul, indiferent de cât de dur este.