Andi Vasluianu nu a stat degeaba în timpul pandemiei. A petrecut mai mult timp de calitate cu familia, iar acum revine cu o surpriză: rolul din „Videochat”.
„Videochat” aduce o poveste urbană, începută în pandemie și continuată în perioada de relaxare, cu un business neconvențional, un om de afaceri descurcăreț, o tânără aparent naivă, dar care joacă după propriile reguli și un scenariu care nu va avea nicio reținere în a aborda subiecte care pot părea tabu în societate.
Ce a făcut familia Vasluianu în pandemie?
Mai mult cred că ne-a apropiat criza asta: am râs, ne-am jucat, ne-am enervat, ne-am adunat, a fost totul normal. Diminețile suntem mai leneși, cred că e trăsătură de familie deja. Apoi fiica mea începea școala online, cu care ne-am prins puțin urechile noi, părinții, până am descoperit ce program merge, cum merge. Recunosc că, din păcate, în această perioadă au avut amândoi copiii mai mult acces la ecrane decât de obicei, dar asta cred că s-a întâmplat peste tot.
M-a sunat Vlad și mi-a spus că a scris Alex un text. Am citit, mi-a plăcut și ne-am apucat. Are un umor subtil, asta m-a atras. În spatele pornirii financiare pe care o are personajul meu, să facă bani și să și-l dezvolte, ironia și umorul sunt foarte bine punctate. Nu este grobian, nu e nimic vulgar, fiind un subiect destul de delicat.