Anda Adam, prima reacție după acuzațiile că locuiește ilegal într-un imobil din Bragadiru: „Îi voi da în judecată”

.

Anda Adam (42 de ani) a fost acuzată că ar locui de mai multe luni ilegal într-un imobil din Bragadiru. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, proprietara locuinței a cerut o hotărâre executorie de evacuare după injurii „ca la ușa cortului”.

În urma deciziei, artista trebuie să plătească reclamantei suma de 5.200 de lei. Anda Adam are la dispoziție cinci zile pentru a ataca în justiție această hotărâre. Pentru Click!, solista a redat versiunea ei asupra celor întâmplate.

Anda Adam, prima reacție după acuzațiile că locuiește ilegal într-un imobil din Bragadiru: „Îi voi da în judecată”

„6 luni a durat ca ei să poată face actele ca să îmi vândă imobilul. Trebuiau să facă niște acte de succesiune pentru că proprietarul, adică socrul băiatului cu care am vorbit inițial, decedase cu o lună înainte ca eu să vin și să fac discuția despre acest imobil. Șase luni durează procedura de succesiune, e foarte complicată. El neavând actele la casă, eu i-am dat un avans de bună-credință, printr-un transfer bancar în contul soacrei, deci soției decedatului. Am făcut transfer către celălalt proprietar rămas în viață, cu mențiunea că este avans pentru casa din Bragadiru”, a declarat Anda Adam pentru Click!.

„Apoi, de bună-credință și cu acordul lui, mi s-a dat cheia și mi s-a spus: «Da, intră, amenajează-ți casa pentru că nu am nici eu acte. Când vor fi gata, finalizăm vânzarea-cumpărarea și ne auzim după». Am stat toată vara în șantier. Am intrat și am investit bani. M-am ocupat de amenajare, am stat cu muncitorii toată vara, timp pierdut zi și noapte. I-am spus că, atunci când e gata cu actele, îi voi transmite și cum achiziționez: cu banii jos sau prin credit imobiliar”, a continuat.

„În momentul în care m-a anunțat că actele sunt gata, i-am spus: «Ok, voi aplica pentru un credit imobiliar». Mi-a spus: «Ok, dar să nu dureze». I-am spus că, așa cum am așteptat și eu 6 luni, trebuie să aștepte și el pentru că procedura bancară e anevoioasă. I-am propus să îi dau o altă parte de bani, încă 20.000 de euro pe lângă avansul de 5.000 de euro, iar diferența îi va intra în bancă după ce se aprobă creditul. A spus că el nu are ce face cu 20.000 și vrea banii jos, dându-mi două termene destul de scurte”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Anda Adam a împlinit 41 de ani. Cum arăta cântăreața când s-a lansat

Ce relație au Victor Slav și Anda Adam la aproape 10 ani de la despărțire

Anda Adam, primele imagini cu inelul de logodnă. Solista a fost cerută în căsătorie în Cappadocia

„I-am spus că nu e banca lui mama și că trebuie să aștepte. Între timp, banca m-a anunțat că el nu a depusese niște acte solicitate în timp util, deci inconvenientul a venit și din partea lui. Apoi el a spus că nu mă mai așteaptă și să evacuez imediat imobilul. Ceea ce a apărut în presă e o mare minciună, pentru că eu am eliberat acest apartament de luni de zile, iar ei au refuzat să primească cheile invocând că nu sunt în țară, că sunt prin vacanță, tocmai să se ajungă aici”, a adăugat.

„Înțelegem că se dorește o publicitate apelând la astfel de artificii, dar abia acum va exista un proces real în care voi cere să îmi recuperez investiția, dar voi cere și daune morale având în vedere situația creată. Injuriile menționate de domnul avocat Cuculis au fost foarte multe din partea lor. Au venit cu un executor al lor, adus de ei. Iar eu am fost singură, cu copilul de mână. Soția, proprietara, a folosit o exprimare și un vocabular lăsând de dorit. M-a înjurat și mi-a zis: «Morții mă-sii, că mi-au trebuit vedete», deși eram cu copilul de mână”, a mai explicat.

„Martori la ceea ce spun sunt executorul adus de ei și avocatul lor. I-am menționat executorului să constate îmbunătățirile aduse de mine în procesul verbal. A fost o manevră ușoară. Urât și mincinos. Îi voi da în judecată”, a încheiat.

Din octombrie 2021, Anda Adam este logodită cu Yosif Eudor Mohaci. Din fostul mariaj cu Sorin Andrei Nicolescu, Anda are o fiică, Evelin, în vârstă de 6 ani.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton