Anda Adam şi Eudor Yosif Mohaci se bucură de o căsnicie armonioasă şi frumoasă. Chiar dacă ambii au avut parte de mariaje cu finaluri nefericite, destinele lor s-au schimbat instant în momentul în care s-au îndrăgostit unul de altul. După divorţul de primul soţ, Sorin Nicolescu, cu care o are şi pe micuţa Evelyn, artista a făcut primele declaraţii despre cel de-al doilea copil.
Cuprins
Cuprins
Primele declaraţii ale Andei Adam după ce s-a zvonit că este însărcinată
Anda Adam şi Eudor Yosif Mohaci trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de aproape doi ani când au şi decis să îşi unească destinele. Deşi atât artista, cât şi bancherul au copii din relaţiile anterioare, ambii îşi doresc enorm să mai devină o dată părinţi.
Chiar dacă a mărturisit că a apelat şi la tratamente tocmai pentru a putea da naştere din nou, vedeta a infirmat speculaţiile conform cărora ar fi însărcinată.
”Au existat niște speculații, la un moment dat, pentru că nu mai sunt eu așa de definită. (…) Am mai făcut și niște tratamente pentru a fi siguri că vom face și copii. Atunci, da, câteva kilograme în plus se văd imediat”, a spus Anda Adam pentru spynews.ro.
Mai mult decât atât, Anda Adam a dezvăluit, pentru aceeaşi sursă, că a trecut deja un an de când încearcă să aibă un copil cu soţul său, însă nu vor renunţă până când nu vor avea o fetiţă sau chiar două.
”Ne mai dorim un copil! Noi l-am comandat de anul trecut, însă a întârziat livrarea. Eu îmi doresc o fetiță, iar soțul cred că tot o fetiță. Doar fetițe ne dorim, că va fi una, că vor fi două… ”, a mai spus artista pentru sursa menționată.
Citeşte şi: De ce a luat soțul Andei Adam numele ei după căsătorie. „Am spus: «OK, facem invers»”
Citeşte şi: Anda Adam povestește momentul în care a fost abuzată: „Luni de zile m-am simțit amenințată”
Anda Adam, o femeie greu de impresionat!
Începutul relaţiei dintre Anda Adam şi Eudor Yosif Mohaci a fost unul atipic. Dacă bancherul s-a îndrăgostit la prima vedere, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul artistei. Cei doi s-au întâlnit într-un restaurant din Braşov, unde cântăreaţa se afla alături de prietenele ei şi fiica sa. Deşi Eudor Yosif nu ştia cine este Anda Adam, a fost cucerit din prima clipă în care a văzut-o.
Afaceristul a declarat că primul lucru pe care l-a făcut a fost să îşi ia un scaun şi să se aşeze lângă artistă la masă, însă aceasta nu a vrut să îi dea nici numărul de telefon. Astfel că i-a lăsat el datele de contact pe o hârtie la hotelul unde era cazată, dar tot în van.
„La început de an am cunoscut-o. Nu am știut cine e, pentru că nu mă uitam la televizor. Am cunoscut-o într-un restaurant din Brașov. Cum am văzut-o, m-am dus la ea. Era cu niște prietene la masă și am luat un scaun și m-am pus lângă ele. (…) Numărul de telefon nu mi l-a dat, dar i l-am lăsat eu pe al meu, la hotel, pe o hârtiuță. Are și acum hârtiuța, dar nu m-a sunat niciodată”, a declarat iubitul Andei Adam în emisiunea „Teo Show”, conform libertatea.ro.
Sursa foto: Instagram / Sursa video: Instagram
Ultima modificare mai 2, 2024 3:20 pm