Anda Adam confirmă pentru prima dată relaţia cu Cătălin Ţîră

.

Însă Anda e scoasă din sărite de atenţia care i se acordă: „Sunt transformată într-o influenţă negativă asupra carierei lui Cătălin”

Anda Adam a reacţionat şi a oferit prima declaraţie oficială privitoare la relaţia sa cu tânărul fotbalist Cătălin Ţîră. Solista este enervată de mulţimea de articole care au apărut pe seama acestui cuplu şi se apără în faţa celor care susţin că ar putea avea o influenţă negativă în viaţa sportivului de numai 18 ani.
„Sunt nevoită să apelez pentru prima dată la un comunicat de presă care tratează viața mea personală, motivul principal fiind neadevărurile apărute în mass media în ultima perioadă, informații false și atitudini dureroase.

Relația mea cu Cătălin Ţîră ține strict de intimitatea mea, iar dacă aceasta reprezintă, prin absurd, o informație de interes public, atunci am rugămintea ca ceea ce se scrie să fie bazat pe adevăr, nu pe invenții sau pe declarații ale unor terți.

Este cunoscut, cred, faptul că mi-am construit cariera pe forțe proprii fără să mă afirm pe spatele unor relații cu diverși bărbați mai mult sau mai puțin celebri! Am avut relații de lungă durată pe care nu le-am expus în presă într-un mod abuziv. Poate acesta este motivul pentru care s-au croșetat multe minciuni în jurul vieții mele private.


Vezi ce a mai declarat Anda Adam pe libertatea.ro!

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale