Anca Țurcașiu (51 de ani) a fost deseori acuzată în mediul online că ar fi exagerat cu operațiile estetice. Unii dintre urmăritorii artistei susțin chiar că „nu o mai recunosc”.
Anca Țurcașiu, acuzată că a exagerat cu operațiile estetice
„Nu știu cine sunteți. Nu vă recunosc. Ce-ați făcut cu Anca Țurcașiu?!?; Erai mai frumoasă înainte să-ți faci ceva la față!; Ești cu totul altă persoană, ce-i drept frumoasă, cred că asta ai vrut! Prea multe operații estetice!; Ești de nerecunoscut. Păcat, erai mai frumoasă în trecut”, sunt câteva dintre comentariile primite de actriță.
De-a lungul trecerii anilor, Anca Țurcașiu a spus care este părerea ei despre operațiile estetice. Totodată, actrița a admis că a apelat o singură dată la o astfel de intervenție.
„Am făcut, pentru ridurile de pe frunte, o injecție. Mi-a imobilizat sprâncenele și nu le mai puteam ridica, pentru că îți amorțește toată fruntea și îți paralizează mușchii. A fost înfricoșător.
Mi s-a părut că mi-au căzut pleoapele peste ochi. M-am rugat la Dumnezeu să treacă trei luni mai repede, să se ducă efectul. De atunci, nu am mai făcut nimic. Prefer să pot să îmi mișc fața decât să fiu ca o minge de plastic și să nu pot deschide gura. Am o părere foarte proastă despre acest subiect.
În majoritatea situațiilor se întrece măsura. Mi s-a întâmplat să intru într-o cabină de machiaj și să treacă pe lângă mine o persoană pe care o cunoșteam foarte bine, dar pe care, din cauza faptului că își modificase puternic fața, să nu o recunosc. Fiecare e liber să facă ce vrea. Eu, personal, nu o să fac așa ceva”, a povestit Anca Ţurcaşiu.
„Am eliminat de 30 de ani carnea din alimentație, nu mai mănânc nici lactate. Am rămas pe fructe, legume, pește, ouă și evit cât pot zahărul și făina albă”, declara artista în primăvara anului 2019. „E rezultatul unui efort permanent. Încerc să mănânc foarte calculat, foarte atent.
Mama a fost o grăsuță drăguță, iar tata are și astăzi multe kilograme, dar le poartă cu mândrie. (zâmbește) Genetic, nu sunt o silfidă. Și nu o să fiu până când o să mor. Dar asta e, nu mă vait. M-am obișnuit. E un mod de viață”, a mai spus atunci.
„Cei care vor diete, să consulte un nutriționist, nu să caute pe internet sau să mă asculte pe mine, care sunt actriță, cântăreață și designer de interior”, mai spunea Anca în trecut.
„Nu mănânc dulce, doar miere dimineața, la cafea, și rar un cub de ciocolată cu 70% cacao. Beau doar apă plată, limonadă și, ocazional, vin roșu. Mă trezesc de obicei la 7:00. Sunt eforturi, nu-i ușor!”, a mai povestit atunci.