Locul din România care a fascinat-o pe Anca Serea. „Ar trebui să se regăsească pe lista oricărui român. Este o comoară”

.

Anca Serea a fost cu copiii la mare, acum s-au aventurat în Deltă, după care vor pleca într-o vacanță de vis în Europa.

Vedeta încearcă să petreacă mai mult timp cu copiii, în această perioadă în care soțul ei, Adi Sînă, e prins cu concertele și momentele de relaxare se lasă așteptate. Cei doi se vor bucura, la un moment dat, și de un sejur în doi.

Anca Serea și-a dus copiii în Deltă

„Am decis să profităm de vremea în continuare frumoasă și să ne aventurăm într-o nouă mini vacanță în Delta Dunării, o oază de liniște și desfătare, o minune naturală prin sine însuși. Indiferent de câte ori am merge aici, mereu descoperim ceva nou, interesant și unic care ne fascinează, iar ospitalitatea prietenilor noștri de la pensiune este de poveste. Mâncare bună, peisaje superbe, specii de plante, peșți, păsări și animale nemaivăzute, apusuri și răsărituri de-ți taie răsuflarea, toate creează un tablou al naturii crude și vii, al naturii autentice, fără intervenția omului.

Cred că Delta Dunării ar trebui să se regăsească pe lista de vizitat a oricărui român, pentru că este o comoară de preț a țării noastre ce trebuie cunoscută și înțeleasă, este un loc unde liniștea capătă alte înțelesuri și omul ajunge un umil spectator”, a mărturisit Anca Serea pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Anca Serea face turul Europei cu cei 6 copii: ”Adi vine și el când poate”. Vedeta lămurește zvonurile divorțului / Exclusiv

Citeşte și: Anca Serea și copiii ei se confruntă cu probleme de sănătate: „Un microb care ne-a bântuit pe toți”

Adi Sînă are concerte

Chiar dacă Adi Sînă spune pe rețele de socializare că le duce dorul, Anca are convingerea că tot el e mai câștigat. „Adi se vaită că nu poate fără noi?! E, pe naiba! Hai să nu mă enervez acum! E liniștit și e bine el. La mine e problema mare. El e relaxat, e bine merci acolo unde e. Fără stres, fără copii pe cap, fără nevastă! Cam cum vă imaginați voi, care e, de fapt, realitatea?! Cine e mai bine: eu sau el?! El e cu treaba lui și eu sunt cu treaba altora!

Greul pică pe mine. Am obosit. Nu mai pot. Trebuie să mărturisesc că nu sunt deloc într-o perioadă foarte bună. Sunt și eu om, în fond și la urma urmei!”, a spus Anca Serea, conform Click!.

Citeşte și: Anca Serea și-a dus fiica în lumea vedetelor. Sarah a atras toate privirile pe covorul roșu / Foto

Citeşte și: Cum a ajuns Anca Serea să poarte o fustă făcută dintr-o draperie la un concurs de Miss. Vedeta, în lacrimi în emisiunea lui Măruță

Ce își dorește Adi Sînă în dormitor

Anca a dezvăluit că soțul ei nu se poate odihni dacă nu doarme pe partea dreaptă a patului și dacă lenjeria nu este apretată și întinsă pe pat. De asemenea, în camera în care artistul doarme trebuie să fie întuneric, nicio lumină de afară să nu pătrundă în încăpere, pentru că altfel somnul cântărețului este bruiat. În plus, Adi preferă să doarmă fără copii în pat, chiar dacă, uneori, ei mai vin să se cuibărească între el și Anca pe timpul nopții.

”Adi doarme doar pe partea dreaptă a patului, iar eu pe partea stângă. Are ritualul lui. Lenjeria la el trebuie să fie la linie, apretată toată, nici o cută, nimic șifonat. Altfel, el nu poate să doarmă. La fel draperiile de la ferestre, trase toate la linie, ca nu care cumva să intre o rază de lumină dimineața că, gata, i-ai stricat somnul și ziua. E adevărat că se mai întâmplă uneori să mai dormim cu doi copii între noi, dar lui nu-i place asta! E disciplinat din cale afară!”, a mai spus Anca Serea.

Foto: Profimedia, Instagram

Ultima modificare iulie 10, 2023 6:06 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale