Anca Pandrea (77 de ani) a ajuns din nou pe mâinile medicilor. De câțiva ani, actrița se confruntă cu mai multe probleme de sănătate.
Anca Pandrea suferă de insuficiență cardiacă pulmonară de gradul trei, are probleme cu coagularea sângelui și cu glanda, iar luna trecută era dependentă de aparatul de oxigen.
Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâinile medicilor. „M-am gândit să le dau un șut la probleme”
Anca Pandrea și-a vizitat medicul de familie pentru o rețetă compensată și o consultație la plămâni. Totodată, actrița a vizitat și medicul oftalmolog.
„Am fost la doctorița mea, la cabinet, să îmi iau o rețetă compensată și să mă consulte la plămâni. Am fost cu o prietenă, a fost cu mine. Îmi e tare drag de ea. Eu zic că acum sunt și bine. M-am gândit să le dau un șut la probleme și să scap de ele. Ca tot omul, avem și zile mai bune și zile mai proaste, ce să facem? Am ajuns să mă duc și la oftalmolog. Am un glaucom la ochiul stâng, dar mi-a dat tratament în trecut și acum sunt mult mai bine, merg doar pentru verificare. Am făcut tot tratamentul pe care mi l-a dat doamna doctor și acum te văd imediat”, a declarat Anca Pandrea, pentru Click!.
În septembrie 2023, Anca Pandrea declara că devenise dependentă de aparatul de oxigen. În ciuda problemelor de sănătate pe care le are, actrița privește cu optimism această etapă a vieții ei.
„Eu sunt pe oxigen. Am și static, pe role, pentru că e obligatoriu să am noaptea. Doamne-ferește de ceva rău! Tocmai am luat aprobare și pentru oxigen portabil. Îl pun lângă mine și, în caz de ceva, îl folosesc“, a declarat Anca Pandrea luna trecută, pentru VIVA!.
Anca Pandrea, copilărie marcată de absența tatălui și de problemele bărbatului cu alcoolul
Anca Pandrea s-a născut pe 16 februarie 1946, la Făgăraș. A avut o copilărie marcată de lipsa tatălui, deținut politic vreme de 8 ani, iar, mai târziu, de problemele bărbatului cu alcoolul, după anii petrecuți într-o mină de plumb. „Am asistat la multe bătăi. Și atunci mama a spus că nu poate crește 2 copii și să aibă grijă și de el. A făcut mari sacrificii pentru noi. Croșeta ca să ne plătească meditațiile la franceză”, povestea Anca Pandrea în trecut.
Înainte de a da la Actorie, Anca Pandrea a oscilat între Chimie și Regie. Fiindcă la Regie se dădea examen o dată la 4 ani, însă, a optat pentru actorie, ceea ce nu a fost întocmai pe planul mamei sale. „Mama nici nu a vrut să audă de actriță, dar, până la urmă, a acceptat. Actrițele i se păreau femei ușoare”, mai povestea Anca Pandrea în trecut.
Anca Pandrea a fost admisă a treia la facultate. Dezamăgirea a venit la finalul studiilor, când a fost repartizată la Satu Mare. A vrut să refuze postul inițial, dar s-a răzgândit. Avea să mărturisească mai târziu că aceia au fost cei mai frumoși ani ai săi.
Ulterior s-a mutat în București, unde a jucat la Teatrul de Comedie alături de actorii Iurie Darie (n. 1929 – d. 2012), Stela Popescu (n. 1935 – d. 2017) și Dem Rădulescu (n. 1921 – d. 2000), printre mulți alții. Alături de actorul Iurie Darie, care i-a fost partener de scenă și de viață, Anca a înființat un teatru particular, intitulat „Incomod”. În cadrul acestuia, Anca a jucat cu succes comedia „Patru pe o canapea și valetul”, de Marc Camoletti, în mai multe localități din țară, dar și din afara ei, în Germania, Canada și SUA.