Anca Lungu și Harry Arampatzis s-au căsătorit, departe de ochii curioșilor, la începutul lunii iulie, pe malul marii, în Grecia. Nași le-au fost Andreea Berecleanu și Constantin Stan. Într-o atmosferă de basm și în cel mai mare secret, după 7 ani de relație, Anca Lungu și Harry Arampatzis au făcut o superbă cununie religioasă. Fosta prezentatoare de știri nu crede că există un secret ca o relație să dureze, „doar cred că e nevoie ca un partener să țină pasul cu evoluția celuilalt pentru ca acel cuplu să rămână sudat”.
Anca Lungu, în vâsrtă de 38 de ani, a plecat, în urmă cu 7 ani, la Nisa, alături de jumătatea ei, farmacistul milionar Harry Arampatzis. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, Prințesa Polonic, așa cum mai este cunoscută în mediul online, recunoaște că „nu mi-am propus niciodată să emigrez. N-a fost o plecare premeditată. Viața și-a urmat cursul și m-a pus în fața acestei alegeri”.
Anca Lungu, de 7 ani alături de soțul ei: „O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu”
În rândurile care urmează, Anca Lungu își amintește, cu nostalgie, despre perioada liceului, când era cea mai revoluționară din toată instituție. Fosta vedetă de la Antena 1 ne povestește și despre cel mai greu moment din viața ei, ziua când fiica ei, Natalia, s-a născut prematur. Faptul că nu și-a putut ține copilul în brațe a fost traumatizant, acesta fiind motivul pentru care, de-a lungul timpului, Anca Lungu s-a implicat în campaniile de dotare a maternităților din România cu echipamente speciale.
„Natalia s-a născut prematur și a luptat dintr-un incubator să supraviețuiască. Am avut voie să o țin în brațe, preț de câteva minute, abia la 5 zile de la naștere”, își amintește Anca Lungu, care, în ciuda încercărilor prin care a trecut la prima sarcină, se declară o mamă echilibrată, pentru Natalia (10 ani), fetița pe care o are din fosta relație cu Ștefan Lungu, și pentru Georgios Alexander (6 ani), băiatul rezultat în urma poveștii de iubire pe care o trăiește alături de soțul ei, Harry Arampatzis.
VEZI „Nu mi-am propus niciodată să emigrez, n-a fost o plecare premeditată”
De mulți ani trăiești în Franța, la Nisa, alături de soțul tău, Harry Arampatzis. Cât de greu ți-a fost să iei decizia de a pleca din țară?
Sunt mai bine de 6 ani de când locuiesc la Nisa, deși nu mi-am propus niciodată să emigrez. N-a fost o plecare premeditată. Viața și-a urmat cursul și m-a pus în fața acestei alegeri. Am plecat din România cu sufletul împăcat și fără teamă. Mi-am urmat instinctul, cântărind în același timp situația.
Am avut o carieră frumoasă în televiziune, îmi atinsesem obiectivele profesionale. Tot ce-mi lipsea din „palmares” era o viață de familie liniștită, un mediu cât mai bun în care să-mi cresc copiii și timpul mi-a demonstrat că am făcut alegerea potrivită.
După atâta timp alături de Harry, care crezi că este secretul ca o relație să dureze?
Suntem de 7 ani împreună. Nu cred că suntem încă în măsură să vorbim despre longevitatea unei relații. Mi-ar plăcea să cred că există un secret și că e suficient să-l pui în aplicare pentru ca o relație să dureze. Realitatea e diferită. Relațiile sunt complexe.
Evoluția unei relații depinde de foarte mulți factori. Ce pot afirma e că o relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu. Și mai cred că e nevoie ca un partener să țină pasul cu evoluția celuilalt pentru ca acel cuplu să rămână sudat.
„Îmi cunosc bine rolul, așa că nu cad prea des în capcana permisivității sau a părintelui-prieten”
Cum este mămica Anca? Mai persimivă, relaxată, uneori panicată?
Cred că sunt o mamă suficient de bună. Îmi cunosc bine rolul, așa că nu cad prea des în capcana permisivității sau a părintelui-prieten. Copiii au nevoie de limite sănătoase și e rolul nostru, al adulților, să le stabilim. Dar pentru că nici regulile foarte stricte nu-mi sunt pe plac, încerc să mențin un echilibru. Fac excepții atunci când e cazul, dar nu cedez niciodată când e vorba de siguranța și sănătatea lor.
Ce crezi că ai învățat, până acum, de la copiii tăi?
Ideal ar fi să treci printr-un proces de analiză înainte de a avea copii. E important să te cunoști și să înțelegi lucruri despre tine. În caz contrar copiii îți vor apăsa toate acele butoane necunoscute care-ți vor scoate la iveală o latură pe care n-ai fi descoperit-o poate niciodată.
Eu am început psihanaliza când Natalia avea 3 ani, cu un an înainte de a se naște Georgios. M-a ajutat și mă ajută enorm, iar copiii joacă un rol foarte important în acest proces. Ei îmi sunt, cu siguranță, cei mai buni profesori. Am nevoie doar de ochi, urechi și un suflet deschis.
Anca Lungu vorbește despre amintirile din copilărie
Ție ce-ți plăcea să faci când erai copil?
Îmi plăcea să ascult și să spun povești. Ceva mai târziu, să le și scriu. La început mama era bănuită de implicare atunci când ni se dădea ca temă vreo compunere, însă încet-încet mi-am căpătat statutul de elev talentat la scris. A fost și a rămas una dintre activitățile mele preferate.
Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?
Cred că în ceea ce privește sfaturile tata a fost tot timpul mai talentat. Are o intuiție fantastică și de cele mai multe ori e capabil „să citească” un om sau o situație cu viteza luminii. Are o minte foarte deschisă și cred că e motivul pentru care am preferat sfaturile lui.
Anca Lungu: „A fost perioada în care am simțit că mă transform din rățușca cea urâtă într-o lebădă grațioasă”
Ce-ți mai amintești din perioada liceului? Erai timidă sau revoluționară?
Perioada liceului a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. A fost perioada în care am simțit că mă transform din rățușca cea urâtă într-o lebădă grațioasă. Am avut niște colegi și niște profesori minunați. Mergeam cu mult drag la școală și, în același timp, îmi începeam cariera în televiziune la Antena 1 Suceava.
Nu am fost timidă, dimpotrivă, mult prea curajoasă uneori. Cuvântul tău, „revoluționară”, cred că e un cuvânt potrivit. Aveam un simț al justiției destul de dezvoltat și îmi amintesc de cel puțin două episoade în care am organizat acțiuni menite să ne facă dreptate nouă, elevilor.
Anca Lungu, mica revoluționară din clasă: „Am decis să ne îmbrăcăm cu toții în negru în zilele în care avem chimia în orar”
Chiar aș vrea să aflu ce ai făcut, mai exact.
În plină campanie electorală am strâns semnături ale elevilor de la mai multe colegii din Suceava cărora nu li se plătiseră bursele de luni bune. Am făcut o scrisoare deschisă către primarul în funcție care candida pentru un nou mandat. Scrisoarea a ajuns în toate ziarele locale și după câteva zile copiii și-au primit banii. Îmi amintesc câtă satisfacție mi-au adus mulțumirile lor.
Al doilea moment organizat de mine a fost un protest mai neobișnuit la ora de chimie. Eram o clasă de filologie-jurnalism, iar profesoara refuza să ne explice mai pe îndelete lucrurile. E motivul pentru care până și cei mai buni elevi din clasă aveau note de 3 și 4 la această materie. Am decis să ne îmbrăcăm cu toții în negru în zilele în care avem chimia în orar. În felul acesta problema a ajuns să fie intens discutată în cancelarie, iar profesoara și-a întors față către noi cu mai multă înțelegere. A fost din nou o acțiune încheiată cu succes.
Anca Lungu rememorează cel mai dur moment: „Natalia s-a născut prematur și a luptat dintr-un incubator să supraviețuiască”
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
Fără să ezit, nașterea fiicei mele! Natalia s-a născut prematur și a luptat dintr-un incubator să supraviețuiască. Am avut voie să o țin în brațe preț de câteva minute abia la 5 zile de la naștere și a trebuit să părăsesc spitalul cu o săptămână mai devreme decât ea. E drama multor părinți din România unde statisticile sunt îngrijorătoare: una din zece nașteri este o naștere prematură.
Acesta este și motivul pentru care m-am alăturat, de-a lungul timpului, multor campanii de dotare a maternităților din România cu echipamente speciale. Organizația Salvați Copiii este unul dintre îngerii păzitori ai acestor copii.
Care crezi că este cea mai importantă calitate a ta? Dar cel mai mare defect?
Am făcut un sondaj printre cele mai apropiate prietene. Bucuria de a trăi pare să fie cea mai mare calitate a mea. Iar încăpățânarea, inflexibilitatea, demonii cu care mă lupt dintr-o poziție foarte conștientă, ăsta-i defectul meu.
„În adolescență am avut un partener toxic care îmi spunea constat că nu am picioare suficient de frumoase pentru a purta fuste”
Ești o femeie foarte frumoasă. Cu toate astea, declarai într-un interviu că ai avut nenumărate complexe. Cum ai reușit să le depășești?
Mulțumesc pentru compliment! Da, am avut această problemă, dar am scăpat destul de repede de ea. Din fericire nu a fost vorba despre o îndoială care venea dinăutrul meu, ci de voci dinafară cărora, pentru o vreme, le-am dat voie să se audă prea tare în jur.
Am suferit când eram mică din cauza pistruilor, iar în adolescență am avut un partener toxic care îmi spunea constat că nu am picioare suficient de frumoase pentru a purta fuste și că sânii mei sunt prea mici. La 20 de ani distanță de acel moment pot spune că n-a fost decât un abur care mi-a încețoșat puțin privirea pentru că pe dinăutru am fost mereu recunoscătoare corpului meu.
Și, apropo de frumusețe, care este rutina ta zilnică?
Frumusețea fizică pentru mine înseamnă în primul rând sănătate. Așa că rutina mea presupune alimentație echilibrată, mișcare, somn și îngrijire. Nimic exagerat, totul cu măsură. Pentru partea care ține de îngrijirea pielii îi sunt recunoscătoare soțului meu. De mai bine de 8 ani folosesc produsele create de el pentru Universkin. În momentul în care ne-am cunoscut eu eram deja o clientă fidelă a brandului. Am fost fascinată de rezultate. Așadar a fost nevoit să-și sacrifice o clientă fidelă ca să-și câștige soția.
Ultima modificare august 14, 2024 11:03 am