În urmă cu câteva zile, între Anamaria Prodan (49 de ani) și Laurențiu Reghecamf (47 de ani) a avut loc un scandal uriaș care s-a lăsat cu o bătaie în toată regula. Cei doi s-au întâlnit pe o stradă din Snagov, au început să se certe, iar apoi să se lovească reciproc. Laurențiu Reghecampf s-a ales cu un ochi vânăt, iar impresara cu mai mult vânătăi.
La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19:36, la sediu Poliției Stațiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeași subunitate de poliție o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând și numărul de urgență 112, iar fiecare în parte, sesizând la sediul poliției faptul că, a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale atât bărbatului cât și femeii respective.
În cadrul activităților specifice polițiștii din cadrul Politiei Statiunii Snagov au aplicat două formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise două Ordine de Protecție Provizorii.
În cauză au fost deschise două dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la lovire sau alte violențe.
Citeşte şi: Sylvester Stallone s-a împăcat cu soția sa
Citeşte şi: Ce salariu ar fi avut Mihai Bendeac la iUmor
Citeşte şi: Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, față în față după bătaia de vineri
Citeşte şi: De ce poartă Regele Charles un inel pe degetul mic
În același timp, la sediu Poliției Stațiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că, a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menționat, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare” – au transmis autoritățile printr-un comunicat.
Anamaria Prodan a vorbit recent despre incident și a explicat ce a dus la cearta violentă dintre ea și antrenor. Impresara a dezvăluit câteva lucruri care nu s-au putut vedea în filmarea care o surprinde pe ea și pe antrenor lovindu-se.
A venit la un vecin. A venit în casă fără să aibă voie. A intrat pe jos, pe la lac. L-a amenințat pe Bebe că îl ia, că îl ia când vrea, că el are dreptul să-l ia. Bebe i-a zis: `că nu pleacă nicăieri cu el`. M-a sunat Bebe și l-a pus pe speaker. I-am zis să plece din casă că o să chem poliția că îmi amenință copilul. A plecat.
S-a dus la vecinul, a băut, probabil, de a rupt, că abia se ținea pe picioare la poliție. După, când l-am chemat afară, eu i-am zis că am ajuns… i-am zis: `te rog frumos, vino să închidem nebunia asta. Te implor. Te faci de râs, lui Bebe îi este rușine să meargă pe stradă, fetelor la fel.
Te implor eu, hai să mergem mâine dimineață… vorbesc eu cu notarul. Hai să încheiem nebunia asta. Te implor.` Și a început să ne înjure, să ne amenințe că ne bagă în pușcărie – a declarat Anamaria Prodan pentru fanatik.ro.
Foto – Instagram
Ultima modificare septembrie 26, 2022 5:09 pm