Anamaria Prodan s-a hotărât să intre în politică. Impresara vrea să lupte pentru drepturile femeilor.
Prodan este pregătită să intre pe scena politică. Aceasta a luat decizia, în urma scandalului în care a fost implicată cu soțul ei, Laurențiu Reghecampf. Astfel femeia de afaceri a ales să facă parte din Alianța Pentru Patrie și spune că vrea să pună limite în comportamentul bărbaților.
Anamaria Prodan a postat pe Instagram o scrisoare, intitulată „Scrisoare pentru românce”, în care își explică decizia de a intra în politică și ce intenționază să facă din această postură.
„Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost cea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere, le-a oferit o viață senină, fără lipsuri, încercând să îi înconjoare cu dragoste, respect și încredere, principalele valori ale unei familii adevărate”, și-a început ea scrisoarea.
„O vorbă din bătrâni spune, mai în glumă, mai în serios, că dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, să îi spui planurile tale. Cu toate acestea, Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei. Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta. Fiecare femeie mândră, orgolioasă, care își cunoaște adevărata valoare, care se prețuiește și are încredere în forțele ei, hotărâtă să lupte până la capăt pentru dreptate și pentru drepturile ei, știe ce simți când ești trădată”, a continuat Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan, despre despărțirea de Laurențiu Reghecampf
Impresara a vorbit și despre sentimentele pe care le-a avut la aflarea veștii că soțul ei, Laurențiu Reghecampf, nu doar că a înșelat-o, dar a făcut și un copil cu o altă femeie.
„Cum rămâi fără respirație și vrei să mături totul în calea ta, să urli, să spargi, să distrugi totul, să îți smulgi pielea de pe tine și carnea de pe oase, în speranța deșartă că durerea trădării se va diminua cât de cât. Să te ferească Dumnezeu de îndrăzneala timidului și bătaia femeii! Laur a fost, alături de copiii mei, centrul universului meu. L-am ridicat, l-am așezat pe cel mai de preț piedestal, l-am promovat, i-am oferit întreaga mea viață, forță, bani, tot. Iar recunoștința lui, respectul lui pentru că i-am închinat fiecare respirație a mea, îl știți: altă femeie, un copil cu ea, minciuni, lipsă de respect, lașitate”, a afirmat Prodan.
„Deși am fost confruntată cu bărbați care nu au niciun minumum de respect pentru femei, care le consideră niște obiecte, bunuri personale ce pot fi aruncate când se plictisesc de ele, cum este cazul fostului meu soț, viața mi-a scos în cale și bărbați români adevărați, femiliști, cu respect pentru soție, pentru femeie, care ne susțin drepturile și ne promovează, fără să le fie teamă de noi și care ne văd ca partenere. Femeile care au în jurul lor astfel de bărbați maturi, familiști, respectuoși sunt femei fericite și norocoase”, a explicat ea.
„Până acum, singura politică pe care am făcut-o a fost politica familiei mele, a soțului meu. Până acum!”, a subliniat Anamaria Prodan.