Anamaria Prodan, despre Laurențiu Reghecampf: „A greșit teribil”

.

Anamaria Prodan (48 de ani) și Laurențiu Reghecampf (45 de ani) s-au separat după un mariaj de 13 ani. Antrenorul de fotbal a depus actele de divorț în octombrie 2021. Cu toate acestea, impresara spune că niciun document nu a ajuns la ea. „Nu știu de divorț nimic. Nu a depus niciun dosar, nu am vorbit de notar. Dar voi ați văzut că și-a asumat ceva, pe cineva?”, a declarat Anamaria Prodan pentru Fanatik.

Anamaria Prodan, despre Laurențiu Reghecampf: „A greșit teribil”

După ce, cu doar câteva zile în urmă, a făcut o serie de declarații usturătoarea la adresa lui Laurențiu pentru website-ul italian TUTTOmercatoWEB, Anamaria Prodan a spus în mediul online că antrenorul este „un om minunat”.

„A fost o situație foarte complicată, sunt și copii la mijloc. Copiii mei au peste 20 de ani, dar e o situație jenantă, pentru că noi suntem celebri în România. Rușinea adusă asupra familiei de fostul meu soț a dus la o situație intolerabilă”, a declarat impresara pentru TUTTOmercatoWEB.

„E greu de gestionat situația. Mă sună tot felul de oameni din lumea fotbalului. Am muncit mult să-l fac cunoscut pe fostul meu soț. Nu cunoștea pe nimeni până nu am apărut eu. M-a înșelat cu o femeie de 28 de ani și asta știu și copiii mei, au citit pe internet. Eu nu am vrut ca informațiile astea să ajungă la ei”, a mai spus.

Laurențiu formează în prezent un cuplu cu o tânără care îl va face tată pentru a treia oară. Alături de Anamaria, antrenorul are un fiu, Laurențiu Reghecampf Junior, în vârstă de 13 ani. Din fostul mariaj cu Mariana Pfeiffer, Laurențiu mai are un fiu, Luca, în vârstă de 19 ani. Antrenorul și Mariana au mai avut o fiică, Ana Lisa Cristina, care s-a stins din viață la doar un an, din cauza unei malformații congenitale la inimă. Din primul mariaj, Anamaria mai are două fiice, Rebecca (22 de ani) și Sarah (21 de ani).

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Oana Zăvoranu, despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „N-am să fiu ipocrită”

Anamaria Prodan, mesaj public pentru Laurențiu Reghecampf: „Îmi doresc să se ridice, pentru că este în genunchi”

Monica Tatoiu, despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghcampf: „Un bărbat care a înșelat o dată, o are în sânge”

„Noi, familia, îl vom ajuta pe Laurențiu întotdeauna să se ridice! Ne pare foarte rău că a căzut în această capcană cumplită pentru cariera și imaginea lui, dar cine a făcut nemernicia asta o să plătească cu siguranță. Laurențiu nu va lăsa nimic neplătit în viața lui”, a scris Anamaria Prodan pe Instagram.

„Suntem siguri că, atunci când va vedea în ce a fost atras și cât de penibilă este situația lui, va repara totul în fața copiilor lui. Îi urăm multă putere să poată să-și revină și să înțeleagă că această lume în care zace azi nu este lumea lui. Este un om minunat care a greșit teribil și care nu o să stea în genunchi foarte mult timp. Cu siguranță se va ridica mult mai puternic. Îi urăm noroc”, a încheiat.

Fostul cuplu s-a întâlnit recent, în cadrul unei petreceri de Halloween. „Da, a fost la noi la Snagov. Am vorbit cu Laurențiu și am zis să facem cumva să închidem nebunia asta! Tot ce s-a întâmplat acum s-a vrut de foarte mulți ani. Probabil că Laurențiu nu realizează, dar va realiza în foarte scurt timp și când va realiza va fi jale pentru toată lumea, pentru că familia asta a fost indestructibilă”, a declarat Anamaria Prodan pentru Digi Sport.

„Deocamdată avem sol de pace, dar deocamdată. Eu nu ameninț, eu mi-am atenționat soțul prin intermediul avocaților că, dacă nu oprește această porcărie și mizerie în presă unde eu nu vreau să intru, atunci vorbesc eu. Foarte rar (n.red. vorbește cu Laurențiu). Nu avem ce să comunicăm, el trebuie să înțeleagă că alegerile ieftine o să-l coste foarte scump și să se obișnuiască cu ideea”, a mai spus Anamaria Prodan, în exclusivitate la Antena Stars.

Foto: Instagram

Ultima modificare noiembrie 23, 2021 11:06 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale