Anamaria Prodan a avut o reacție cu privire la cazul preotului Calistrat Chifan, care este anchetat de polițiști după ce în presă a apărut un filmuleț în care lovește o femeie în curtea unei biserici.
Amintim că în cursul zilei de miercuri, Libertatea, a intrat în posesia unei înregistrări video în care apare părintele Calistrat, în curtea Mănăstirii Vlădiceni, între un grup de enoriași, lovind puternic o femeie care era prezentă acolo.
Anamaria Prodan, despre imaginile în care preotul Calistrat Chifan lovește o femeie
La data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că atât ea cât și sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale – a declarat la momentul respectiv – Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, pentru aceeași sursă amintită mai sus.
Cazul a înfuriat-o pe Anamaria Prodan care a fost și ea victima unor acuze ale duhovnicului, după scandalul violent pe care l-a avut cu Laurențiu Reghecampf în septembrie.
„Nici nu pot să mă uit la așa ceva. Acest părinte merită arestat”
Impresara spune că nu se simte deranjată de precizările preotului referitoare la conflictul ei cu Reghecampf, însă consideră de netolerat gestul lui Calistrat.
Pe mine nu mă interesează că a vorbit despre mine, este vorba despre faptul că biserica este sfântă. Biserica trebuie să fie ceva sfânt din toate punctele de vedere. (…) Aici vorbim despre un bărbat care aruncă noroi în lăcașul sfânt, aruncă cu noroi în tot ceea ce înseamnă credință în țara aceasta.
Biserica a început să aibă din ce în ce mai multe probleme în ultima perioadă cu oameni de această factură… un bărbat care ridică mâna la o femeie, mai ales ca preot, este fără cuvinte. Nici nu pot să mă uit la așa ceva. Acest om trebuia să fie un exemplu – a spus Anamaria Prodan, la Antena Stars.
Anamaria Prodan este de părere că un preot nu are ce căuta în subiectele mondene din presă și consideră că dacă asemenea personaje au ajuns să reprezinte Biserica Ortodoxă, atunci ”noi, ca neam, avem problem mari”. Impresara cere pedepsirea părintelui Calistrat.
Citeşte şi: Părintele Calistrat, filmat în timp ce lovește o femeie. Scandalurile în care a fost implicat de-a lungul timpului / VIDEO
Citeşte şi: Sofia Vicoveanca face dezvăluiri neștiute despre unicul fiu: „E un copil dăruit! Dacă îl visez știu că are o problemă, mă ridic și mă rog”
Citeşte întreaga şi: Anamaria Prodan, criticată de Părintele Calistrat după incidentul de vineri. „Nu-i stă frumos. E un circ mediatic ieftin!”
Citeşte şi: Povestea inedită de iubire dintre Nadia Comăneci și Bart Conner, soțul ei. „Zeița de la Montreal” împlinește 61 de ani. Foto
Am văzut imaginile (…) cred cu tărie că un preot care se bagă în subiecte mondene, de presă, nu are nimic sfânt în suflet, și nu are nicio legătură cu biserica. (…) Dacă el reprezintă Biserica Ortodoxă, înseamnă că noi, ca neam, avem probleme mari.
Dacă acest om nu este pedepsit de însăși Biserica Ortodoxă, de capii bisericii, și el va sta în continuare și va lovi în continuare și alte femei, și copii (…) atunci această instituție probabil se va desființa pentru că nimeni nu va mai avea încredere în așa ceva.(…) Acest părinte merită arestat! – a adăugat fosta soție a lui Reghecampf.
După incidentul de miercuri, Calistrat Chifan a explicat în public ce s-a petrecut, de fapt, în curtea mănăstirii și a precizat că nu a fost vorba despre agresiuni fizice.
Mare problemă nu s-a întâmplat. Acolo este un cimitir într-o coastă, unde mai vin enoriaşi din afară şi îşi iau locul. Iar fetele astea, au 2-3 locuri, şi cred că au deviaţii de comportament sau puţină isterie. Pentru că de când au luat locurile de acolo, au început să creeze un conflict printre credincioşii de la biserică. (…) Eu le-am interzis, în paraclis cât stau eu aici şi spovedesc, voi nu mai aveţi ce căuta aici. Eu le-am provocat la discuţii, să vorbim corect. (…) Eu le-am zis, călugării nu se însoară, nu fac copii, să se ducă, că mai sunt bărbați în oraș.
Şi au zis că mă dau în judecată că le-am stricat imaginea. Una a zis că mă dă în judecată, că e magistrat din ăsta… Şi apoi au început să scoată oamenii din Biserică.
Foto – Facebook / Instagram
Ultima modificare noiembrie 11, 2022 3:54 pm