Anamaria Ferentz vorbește despre momentul în care a decis să plece din România și dezvăluie adevăratul motiv pentru care s-a stabilit în SUA, în urmă cu 13 ani. A luat această decizie după ce moartea bunicii ei i-a produs o cădere nervoasă. Acum, artista trăiește viața mult visată alături de iubitul american.
Anamaria Ferentz, în vârstă de 48 de ani, și-a schimbat radical viața în America. După ce a avut un succes răsunător cu trupa Demmo, în anii 2000, artista a decis să părăsească România. Așa a ajuns în America în urmă cu 13 ani, dar spune că nimic nu este definitiv și va sta acolo cât timp o să-i fie bine. În prezent are o relație de 2 ani cu Douglas, un american pe care l-a cunoscut prin niște prieteni comuni. Omul de afaceri o iubește și o susține în tot ce face.
Anamaria Ferentz, despre iubitul ei: „Când am auzit că are 7 copii nu am vrut să îl cunosc”
Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, Anamaria Frentz dezvăluie adevăratul motiv pentru care a plecat atât de departe de țară. Aflăm cât de greu i-a fost să crească fără tată, ne spune că bunica a fost adevărata ei mamă și vorbește despre suferința cauzată de pierderea ei. Anamaria Ferentz ne spune și de ce nu a devenit medic, așa cum voia inițial, dar și care a fost prima ei reacție când a auzit că actualul ei iubit are 7 copii
VEZI Te-ai mutat de mulți ani în America. Îți mai amintești cât te-ai gândit până să iei hotărârea?
Pentru mine nu exista nimic definitiv, sunt într-un loc sau o situație atâta timp cât sunt fericită. Voi fi întotdeauna în locul unde mă simt cel mai bine, iar deocamdată este în U.S. Nu-mi fac planuri, viața trebuie trăită, nu plănuită.
„Acolo era paradisul pentru mine”
Chiar dacă te-ai născut la Bacău, ți-ai petrecut copilăria la malul mării. Cum era fetița Anamaria, ce trăsnăi făceai?
Am copilărit la țară, la bunici, până la 9 ani când ne-am mutat la Năvodari. Chiar dacă toți copiii visau să meargă la mare, eu tot cu gândul la bunici eram și toate vacantele le-am petrecut în continuare la ei. Preferam să mă joc desculță în țărână, decât sa mă duc la plajă. Nu mi-a plăcut să stau la bloc, visam mereu la casa bunicilor și la libertatea pe care o aveam acolo. Am fost băiețoasă și mă jucam cu toți copiii, indiferent de vârstă sau proveniență. Eram super sociabilă când eram mică, acum mai puțin (râde).
Cântam toată ziua și dădeam spectacole în curte, chemam toți copiii. Bineînțeles că plateau biletul de intrare cu frunze. Mâncam fructe direct din copaci, pâine proaspăta din cuptor cu dulceață sau ce bunătăți făcea mămăița mea. Acolo era paradisul pentru mine și, dacă cineva mă întreabă care este amintirea mea preferata din copilărie, gândul mă duce la bunici.
Anamaria Ferentz: „Am crescut fără tată”
Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?
La nimeni din pacate. Am crescut fără tată iar mama era prea ocupată cu toate responsabilitățile să avem așa o relație. Nu am fost foarte apropiată de părinți, mai mult de bunici.
Cum erai în liceu, timidă, rebelă?
La liceu eram bufonul clasei, mereu pusă pe glume și super sociabilă. Eram tipa aia care era prietenă și cu fetele rele care fumau și ieșeau cu băieți, dar și cu cele tocilare. Nu mă interesa ce făceau ele, pur și simplu acceptam pe toată lumea. Acum realizez ca toată viață am acceptat pe toată lumea în jurul meu, indiferent de cum arăta sau făcea. Poate din dorința de a fi acceptată așa cum sunt, la rândul meu. Băieți aveam doar 7 în clasă și erau foarte cuminți și buni.
Aveam probleme uneori cu profesorii, că aveam gura mare și comentam non-stop, dar în același timp mă plăceau pentru că eram amuzantă. Tot ce voiam era să îi fac pe toți să râdă, să se simtă bine. Încă țin legătura cu colega mea de bancă din liceu, Valentina. Îmi amintesc cu drag anii de liceu și timpul petrecut în Constanța mai ales pentru că, în același timp cu liceul, am făcut Școala Populară de Arte, secția canto. Practic eram plecată de dimineață până seara de acasă.
„Am luat lumea prin surprindere, mai ales pe mama”
Îți mai aduci aminte când ai cântat prima dată?
Eram mică, la bunici, când cântam de dimineață până seara „Hai Catrină de niarată”, melodia Mioarei Velicu. Vecinii începuseră sa mă strige Catrina. Iar prima oară când am cântat pe scenă a fost la serbarea de la grădiniță, aveam 6 ani. Nu am spus mamei că eu, de fapt, sunt în programul de serbare și că voi fi pe scenă. A fost luată prin surprindere când m-am ridicat de lângă ea, am urcat pe scenă și am cântat un cântec. Așa am fost toată viața, am luat lumea prin surprindere, mai ales pe mama. Eu spun ce fac după ce se întâmplă, nu înainte.
Ai colaborat cu teatrul Fantasio în timp ce ai terminat și Colegiul de Medicină. Erai angajată și la Opera din Constanța. Cum ai reușit?
Multi tasking. M-am ținut ocupată mereu și dragostea mea pentru muzică m-a ajutat să fac și să trec prin foarte multe de-a lungul anilor. Toată viața am avut cel putin două activități in același timp. Pentru mine e simplu ceea ce pentru alții pare complicat, și invers.
„Nu aș fi putut să profesez această meserie”
Apropo de studiile făcute la Colegiul de Medicină, ai profesat vreodată?
Nu am profesat decât pe familie, inclusiv pe mine. Dacă cineva a avut nevoie de o injecție sau îngrijire medicală imediat asistenta medicală din mine sarea și sare în ajutor. Nu aș fi putut sa profesez aceasta meserie, să fie job-ul meu zi de zi. Mila față de familiile pacienților, suferința lor sufletească pe care am simțit-o cât am făcut practica în Spitalul Județean Constanta. Foarte greu mi s-a părut să poți să mai fii om după o zi petrecută în spital.
Să vezi mame neputincioase care te roagă aproape în genunchi să ai grija de copiii lor, oricât ar fi de mari…Cred că trebuie să ai o calitate specială să te poți distanța de sentimente și să îți faci doar treaba de asistentă sau doctor. Să lași sentimentele personale la ușă. Merită toată admirația mea cei care profesează astfel de meserii.
„Un corp trebuie tratat cu grija și atenție și la morgă”
Îți mai aduci aminte o întâmplare din acea vreme?
M-am dus la multe secții în spital să văd cum e și să fac practică, deși nu era necesar. Eu curioasă din fire m-am dus inclusiv la morgă, deși profesoara noastră principală a zis să nu ne ducem la morgă. După ce am văzut cum se analizează un cadavru, cum se taie scalpul, craniul, o săptămână nu am putut sa mă mai gândesc la altceva decât că viața nu are nici un sens. Să vezi cum se trântește cadavrul pe o targă din sârmă, inert, îl spală cu furtunul și nimănui nu-i pasă. Un alt corp fără viață, ți se cam duce credința, religia nu mai face sens. Cam așa gândeam atunci în imaturitatea mea, că un corp trebuie tratat cu grija și atenție și la morgă.
Anamaria ferentz, despre începutul Demmo:„Silviu și George au fost mai reticenți, ei fiind rockeri înrăiți”
Cum i-ai cunoscut pe Vik și pe George?
Eram la o cină în București, in 1999, cu cineva de TVR și de la Radio. Doamna de la radio, auzind că vreau să îmi fac o trupă, a zis că știe 2 băieți din Tulcea. Căutau o fată pentru o trupă rock. Am zâmbit și am spus ca nu cânt rock, caut pe cineva pentru muzica pop, dance. Mă bucur că doamna a insistat să iau totuși numărul de telefon și să sun băieții, pe George si Silviu.
După ceva timp, la început de decembrie 1999, am sunat și am stabilit o întâlnire cu ei. Sunt multe de povestit despre acestă întâlnire, dar cel mai important lucru este că am cântat, pe loc, cântecul compus de ei, Focul. Era o piesă rock, le-a plăcut, l-am înregistrat și a fost prezentat la casa de discuri A&A Records de către impresar. Cei de la casa de discuri ne-au plăcut imediat, dar au zis că mai bine sa facem o trupă dance. Mie nu mi-a pasat atâta timp cât puteam face muzica sa ajungă la urechile cât mai multor oameni. Silviu și George au fost mai reticenți, ei fiind rockeri înrăiți.
Și așa a apărut trupa Demmo.
Da, pentru că a primat dorința de a face muzică și posibilitatea de a o distribui. Până la urmă poți face și rock cât vrei, când vrei, după. Am încercat să găsim un nume pentru trupa noastră și toți am fost de acord să se numească DEMMO, că în viața asta totul începe cu un demo, nu? (râde). Cam așa erau gândurile și intențiile atunci, frumoase amintiri și grele începuturi care acum par așa de simple. Au fost cei mai frumoși ani, pe care nu i-am apreciat la momentul respectiv, am văzut doar greul. Așa fac și acum, dar încerc cât pot de mult să fiu totuși prezentă și să văd frumusețea și rolul greutăților întâmpinate de-a lungul călătoriei, nu numai destinația.
Cum și-a cunoscut iubitul american
Ce înseamnă Douglas pentru tine? Cum v-ați cunoscut?
Prin niște prieteni comuni, ne-au făcut cunoștință la o cină. Când am auzit că are 7 copii nu am vrut să îl cunosc (râde). Dar cuplul ăsta de prieteni a insistat mult, spunând că este un om super deosebit. Și așa este, un om special.
Douglas a avut o viață foarte grea. Este omul de la care învăț cum să fiu pozitivă în cele mai grele momente, să fiu bună și recunoscătoare în orice situație. Și puterea de muncă a acestui om este ceva ce admir cel mai mult. Îmi aduce aminte mereu de bunica mea, are multe din calitățile pe care ea le avea.
Anamaria Ferentz, mamă pentru 7 copii
Ai 7 copii vitregi. Cum este să ai grijă de toti, să le fii ca o mamă?
Copiii nu sunt cu noi tot timpul. Trei dintre ei sunt mari, cu școlile și viețile lor, îi vedem în vacanțe sau sărbători. Ceilalți patru, care sunt între 11 și 15 ani, au nevoie de atenție, educație, disciplină, iubire, ca orice copil. Când sunt cu noi, în weekend-uri sau vacanțe, încercăm să oferim tot ce putem mai bun, să se simtă în siguranță și iubiți. Eu sunt cea cu educația și structura. Cred că este cel mai important lucru ce îl poți oferi unui copil după iubire, să se simtă în siguranță. În U.S., din păcate, majoritatea copiilor sunt crescuți de bone și lăsați să facă ce vor iar apoi părinții se miră de ce primesc un email de ziua lor.
Ai făcut compromisuri în viață? Care a fost cel mai greu?
Depinde ce fel de compromisuri. Dacă vorbim de cele normale, care nu afecteza nimic, gen „azi vedem filmul tău preferat și mâine vedem ce îmi place mie”, atunci se poate numi că mai las de la mine. La capitole serioase, în viață, nu am făcut și nu fac compromisuri. E o vorbă la care tin mult, my way or the highway. Nu am ales niciodată calea simplă și prefer să nu regret nimic din ceea ce fac.
Acum 4 ani ai fost implicată într-un grav accident de circulație. Ce s-a întâmplat, cum ți-ai revenit?
A fost traumatizant, mult timp mi-a fost frică să conduc. Acum 2 ani a intrat o altă mașină cu viteză în mașina mea, de m-a mutat pe partea cealaltă a intersecției. Noroc ca am avut o mașină mare și super rezistentă. Femeia de la volan adormise sau era pe telefon, părea total bulversată și în stare de șoc. Mașina nu avea nici o lună de când o cumpărasem și a fost distrusă fără șansă de recuperare. Eu sunt încă aici, mulțumesc lui Dumnezeu! Sincer, după aceste două accidente nu îmi mai place să conduc, am impresia uneori că toate mașinile vin spre mine.
„Am crezut că viața mea s-a terminat odată cu ea”
Și participarea la Dansez pentru tine a fost o mare încercare pentru tine. Cât de greu a fost să te antrenezi și să te menții în competiție?
Dansez pentru tine a fost o mare încercare pentru mine. Când crezi că dansezi bine și ai experiență afli că dansul profesional este total la alt nivel. Oricât talent ai avea trebuie să depui o muncă super super super epuizantă ca să ajungi să dansezi la un nivel profesionist. A fost superb, am învățat multe, am muncit super mult, am cunoscut oameni minunați dar a fost și multă dramă.
Multi voiau sa rămână în concurs, cu orice preț, și făceau orice pentru asta. În același timp bunica mea s-a stins atunci și am fost devastată. Am crezut ca viața mea, asa cum o știam, s-a terminat odată cu ea. Mămăița mea a fost totul pentru mine, ca figură părintească, ca bunătate, blândețe, iubire. A însemnat tot ce știam și aveam mai bun. Așa că, după o cădere nervoasă, am decis sa plec din țară, să o iau de la capăt în altă parte și am plecat la New York.
Ce nu știe lumea despre tine?
Pictez, îmi place snowbording-ul, tenisul și îmi place să călătoresc. Sunt introvertă și am nevoie de solitudine din când în când, deși par super sociabilă și relaxata în mijlocul oamenilor.
Foto: Instagram/arhivă personală
Ultima modificare noiembrie 30, 2023 7:13 am