Ana Morodan vorbește, pentru prima dată, despre decizia pe care a luat-o în urma accidentului în care a fost implicată la finalul lunii martie 2023, după ce s-a urcat la volan cu permisul suspendat, sub sub influenţa alcoolului şi a substanțelor interzise.
Ana Morodan (38 ani) sau Contesa Digitală, așa cum este cunoscută în online, a făcut dezvăluiri exclusive pentru UNICA.RO, despre sentința primită în dosar, decizia luată după accident și viața ei în prezent. Aflăm care a fost cauza problemelor ei și de ce a trebuit, în timp, să recurgă la pastile. Ana Morodan ne spune și ce substanțe au ieșit pozitive după analizele venite de la Procuratură și mărturisește că a hotărât să nu se mai urce la volan.
Ana Morodan, primul interviu după ce a primit sentința. Ce decizie a luat după accident. „Îi sunt recunoscătoare universului”
Contesa Digitală declară că nu a avut o viață ușoară, a fost un copil crescut în comunism, fără prea multă atenție din partea părinților. Mama ei a fost diagnosticată cu cancer la creier când ea avea doar 3 ani. Cunoscuta influenceriță își aduce aminte de moartea tatălui, dar și de dorul de copilărie. Ana Morodan mărturisește că i-a fost și greu și teamă atunci când s-a mutat de la Cluj la București și recunoaște că este „o femeie sensibilă ascunsă sub multe pene, perle și paiete”, deși se ferește să arate asta.
Citește și: Opt vedete care și-au distrus cariera de-o viață în doar câteva clipe
Ana Morodan, despre cum s-a schimbat viața ei: „S-a făcut lumină după mult timp de negură”
Ai traversat, din martie, o perioadă mai dificilă. Cum ai reușit să-ți găsești echilibrul?
Căutarea echilibrului este un dans practicat de derviși, adică îl cauți mereu și te focusezi pe el mereu. Pentru mine hrănitor acum este să iau fiecare zi așa cum vine. Sunt recunoscătoare că îmi permit să stau, să trăiesc prezentul, să am timp să mă ocup real de mine, să mă observ și să învăț să trăiesc în prezent. M-a ajutat mult suportul pe care l-am primit de la oamenii din jurul meu, capacitatea mea de a spune „stop” oricărui tip de angajament profesional indiferent de consecință. Apoi dorința de a mă focusa exclusiv pe mine, lucru pe care înainte nu mă puteam convinge să-l fac, deși de trei ani am tot încercat.
Acum stau cu mine, deși am planuri profesionale și mă mai ia entuziasmul pe partea asta. Acum mă liniștesc și încerc să mă reîntorc la Ana cea din viață personală, pe care am neglijat-o atât de mulți ani. Și cumva e bine, s-a făcut lumină după mult timp de negură.
Recent s-a dat sentința în dosar. Ai fost condamnată la 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii. Cum comentezi?
Voi face tot ce trebuie să fac. Firesc. Sunt un om asumat. Am greșit, e normal să existe consecințe.
VEZI „Îi sunt recunoscătoare universului că n-am făcut mai rău, că n-am lovit pe nimeni și regret nespus acel episod”
Care au fost cele mai neinspirate decizii pe care le-ai luat în viața ta?
Așa cum am răspuns și mai sus, nu pot face topuri, au fost multe, atât în business cât și în viața personală. Acum decid să nu mă mai focusez pe ele, să nu mă mai judec, ci să înțeleg că atât am putut atunci și să merg înainte.
Dacă te referi la episodul în care m-am urcat la volan, deși eram pe calmante care îmi afectau capacitatea de a conduce, e important de menționat că acele calmante îți și întunecă judecata. Așa că, în acel moment, nu am fost efectiv conștientă de ce fac. Îi sunt recunoscătoare universului că n-am făcut mai rău, că n-am lovit pe nimeni și regret nespus acel episod. Nici să mai am carnet nu mă mai urc la volan.
După accident au ieșit analizele, sunt la Procuratură. Ce substanță au găsit, de fapt, în sânge?
Substanțele găsite au fost benzodiazepia și alprazolamul, ambele fiind substanțele active din calmantul numit Xanax, fiind și singurul lucru pe care îl luasem. Conform doctorului psihiatru există o diferență între ce numim noi popular droguri, și calmante prescrise pentru un tratament. Însă și aceste calmante, luate fără cap, îți afectează capacitatea de a conduce.
Cum a ajuns Ana Morodan în București: „Mi-a fost greu, mi-a fost teamă”
La 26 de ani ai ajuns în București. Nu ți-a fost greu să schimbi Aradul pe nebunia capitalei?
Da, acum 12 ani. În timp ce îți răspund îmi zboară gândul la întrebarea „dacă mie îmi e dat ca, o dată la 12 ani, să mi se rescrie aproape complet circumstanțele vieții?” Greu? Mi-a fost, da. Mi-a fost greu. Dar nu pentru că eram o ardeleancă la București, ci pentru că sunt un adult rezultat dintr-un copil crescut ca mai toți copiii din generația mea. Adică cu puțină atenție, fără prea multă grijă, pe sistemul „crește și copilul pe lângă noi”. Eu cred, datorită faptului că se dezvoltă mult lipsa de siguranță în jurul tău, devii un tânăr adult dependent de ea, în cele mai mici detalii, da, ocd-ist inclusive. Consecința este că atunci când acel adult iese din mediul lui atent gândit ca să-i fie sigur, înăuntru lui se instalează teama, frica, nesiguranța.
„A trebuit să mă ocup de tot singură”
Ți-a fost teamă?
Deci răspunsul e da, mi-a fost teamă. A fost și o conjunctură a vieții în care a trebuit să mă ocup de tot singură, mă rog, nimic nou aici. Cred că a fost o decizie bună, n-o regret, oamenii din jurul meu îmi spun că sunt curajoasă. Nu știu dacă e adevărat sau nu, tot ce pot să spun este că sunt momente în viață când trebuie clar, real și ferm, să alegi. Poate nu pare, dar mie îmi ia mult până aleg, mult lucru cu mine și mult tumult interior. Iar de multe ori nici nu aleg, cred că ceva din mine alege, spiritul meu alege, și atunci sar și doar sper să se deschidă parașuta.
„Aceste exprimări fetișistice îmi aduceau împlinire”
Când ai decis să încerci să schimbi ceva în lumea asta, să devii influencer?
E o întrebare capcană? (râde). Pentru că nu toți decidem că vrem să schimbăm ceva în lume, sunt oameni care folosesc social media să schimbe ceva în ei, și nu e deloc mai puțin important. Apoi influenceri am devenit toți în urma acțiunilor noastre în social media. Au strâns în jurul lor, a acțiunilor/contentului și al nostru ca și creatori de conținut, comunități de oameni care au rezonat și rezonează cu valorile și viziunile noastre.
La început, în martie 2010 cred, eram încă în Arad. Am fost blogger de stil personal, printre primii 5 din România. Cu noi aș putea spune că s-a format această nișă în industrie, așa cum am spus mereu. Am început să fac asta observând metoda de business din afară. Asta și pentru că, în acel moment al vieții mele, aceste exprimări fetișistice îmi aduceau împlinire, încă îmi aduc într-o oarecare măsură. Apoi lumea și tehnologia au evoluat, marketing-ul a evoluat. Au devenit rețelele de social media mai puternice și ne-am mutat toți de pe blogguri pe ele, atunci am devenit concomitent din bloggeri, influenceri. Țin și acum minte cât zgomot s-a făcut pe această titulatură.
„În urma unei lipse de scop și a unei stări psihice deloc tonice, am început încetul cu încetul să merg înspre o gândire toxică”
Ce s-a schimbat, între timp?
Unele detalii ale acestui răspuns țin și de conjunctura mișcării de comportament social al maselor. Desigur, acum, la 12 ani sau mai mult. Acum există sisteme, metode, și ele adaptate la lumea asta în permanență nouă, care pune atât de multă presiune pe noi toți. O lume prin care poți deveni influencer, sau măcar poți încerca. Legat de motivațiile fiecăruia, cred că e important să înțelegem că avem de unde alege. Trăim într-o lume a nișelor, și fiecare om pe care îl urmărim poate schimba ceva, fie că își propune sau nu.
Legat de propriile mele acțiuni, mereu m-am implicat și am creat acțiuni, campanii și activități prin care să pot să îmbunătățesc viața oamenilor care mă urmăresc. Totuși, în ultimii ani, în urma unei lipse de scop și a unei stări psihice deloc tonice, am început încetul cu încetul să merg înspre o gândire toxică. Am crezut că, dacă nu am putere planetară, dacă nu sunt Bill Gates, nu voi putea face o schimbare semnificativă. Ei, în ultimele luni, prin acțiunea #mafacbine prin care am ales să vorbesc deschis despre stările psihice prin care trec daily, am văzut cât de mulți oameni vin înspre mine și-mi spun că îi ajută. Așa că acum am revenit la a crede că e de ajuns să poți aduce ceva bun în viața a doar unor mii de oameni, că are o însemnătate. Nu planetară, dar nu mai puțin relevantă.
Ana Morodan: „Dacă vrei să supravietuiești trebuie să nu te mai deranjeze lucruri”
Ce te deranjează cel mai tare la societatea românească?
Oh, pe ce plan? Economic? Civil? Politic? Social? Verbul acum e „întristează”, deranjată nu mai sunt de mult de nimic. Când ești o persoană cu tipul meu de alonjă, când trăiești cu fiecare acțiune analizată atât în plan fizic cât și virtual, înveți că dacă vrei să supravetuiești trebuie să nu te mai deranjeze lucruri.
Mă întristează totuși lipsa societății civile de a contribui activ la acțiuni și decizii prin care să îmbunătățească sistemele acestei țări. Mentalitatea „lasă că merge și așa”, „oricum n-avem ce face”, „suntem prea mici, nesemnificativi, puțini, săraci”. Mă întristează faptul că am ajuns să importăm forță de muncă în timp ce rata șomajului e tot mai mare. Mă întristează să văd resursele acestei țări lăsate în paragină, ne-exploatate sau vândute pe parandărături beneficiarilor străini.
Mă întristează lipsa de acces la mâncare sănătoasă pentru mase. Nu-mi place refuzul societății civile de a se informa despre lumea de azi, despre viața sănătoasă. Mă întristează cât de ușor judecăm oamenii, în loc să le sărim în ajutor. Mă întristează cum generația tânără se uită la O Tv-urile de pe online și își țin creierul acolo. Mă întristează când mă gândesc la paragina din Băile Herculane sau Delta Dunării, la defrișări. La inexistență proiectelor urbanistice și haosul în care clădirile bijuterie din jurul nostru se deteriorează. Mă întristez că încă mă întristez pentru lucruri în care nu mai cred că se vor schimba vreodată.
Ana Morodan: „Sunt un copil crescut fără atenție. Sunt o femeie sensibilă ascunsă sub multe pene, perle și paiete”
Ce te face să plângi, cu adevărat?
Mă emoționează când văd că cineva mă întreabă ceva real. Vezi? Copil crescut fără atenție. Mă emoționează toată plaja de emoții caracteristică dicționarului prin care se poate descrie o femeie. De la lucrurile frumoase la oamenii reali și blânzi, la o pală de vânt printre frunze toamna. La tristețea din ochii unui copil al străzii, la amintirile din viața mea, la ceva văzut pe internet. Sunt o femeie sensibilă ascunsă sub multe pene, perle și paiete.
„Râd cam 3 minute din fiecare oră”
Dar să râzi?
Să râd? Pfff… Cel mai și cel mai mult cred că pe mine m-a salvat în viață umorul. Cinic și sarcastic, acid pentru mulți și înțeles doar de cei „ai mei”. Umorul e unealta de care mă sprijin când mi-e greu, dar și cel mai de preț prieten. Plâng și râd în aceelasi timp când mă gândesc cât de norocoasă sunt să am oameni cu care să râd la aceleași glume.
Sunt un om care recunoaște și valorizează confortul materialismului, o fac vocal, conștient și asumat. Dar până și glamourul unui castel renascentist pălește în fața minunii de a râde împreună cu oamenii dragi la aceleași glume. Am învățat până acum că cel mai eficient pentru mine este să plâng de emoție des, de necaz rar și în general în solitudine și să râd cam 3 minute din fiecare oră.
Ana Morodan: „Mi-a rămas mie în cap ce-a zis bunica mea, că degeaba ești impecabilă pe stradă dacă ai o casă murdară”
Ce-ți plăcea să faci când erai copil?
Să fac curat. Da, nu exagerez. Prietena mea Karinne stă mărturie, de câte ori venea la mine o puneam să se uite cum îmi rearanjez jucăriile în camera mea. M-a și amenințat că nu ne mai jucăm la mine, căci la mine nu e niciodată joacă, la mine doar făceam curat. Nu știu de ce, m-a relaxat mereu asta. Desigur, mai târziu în viață am devenit ocd-istă, apoi fixistă, apoi aveam momente când nu puteam fi productivă dacă o vază stătea un milimetru la stânga. Acum sunt bine, dau doar o dată cu mopul după ce deja a dat menajeră de două ori. #glumesc #not. Mi-a rămas mie în cap ce-a zis bunica mea odată, că degeaba ești impecabilă pe stradă dacă ai o casă murdară sau dezordonată. Dar asta a zis-o când eram eu adolescentă…pfff…bref…nu știu de unde vine, însă asta îmi plăcea să fac.
Plus să mă joc cu pisicile, și cu copiii de la bunici, cu verișoara mea Luciana, să merg la râu cu copiii. Să-l ascult pe tatăl meu citindu-mi El Zorab. Să mă ascund sub plapumă la primul film Terminator, să nu-mi pese că mă arde soarele. Să nu mă intereseze că în râu sunt alge și șopârle, să nu-mi fie frică de ziua de mâine, să n-am regrete. Mi-a plăcut da, mi-a plăcut să fiu copil.
„Mama mea a fost diagnosticată cu cancer la creier”
Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata? Cum a fost relația cu părinții tăi?
La niciunul. Acum, la câțiva ani de când nu mai sunt, am înțeles că nu pot să-i mai judec, cel puțin nu din perspectivele din care îi judecam. Pentru că părinții mei au trăit în comunism, au devenit părinți în comunism, au fost ani buni părinți în comunism. Și ai mei n-aveau de unde să ia pe sub mână ceva.
Așa că, cu mintea de acum, mă gândesc eu, că le-o fi fost destul de greu. Când ți-e foame, real foame și n-ai ce să pui pe masă, să te mai gândeșți și la metode de parenting… Mama mea a fost diagnosticată cu cancer la creier când eu aveam 3 ani, a trăit cu asta încă 33 de ani, a suferit consecințele acestui fapt în toți aceșți ani. Nu știu cum se simte asta, nu pot să înțeleg asta, pe cale de consecință nu e corect să-i mai judec acțiunile.
Ana Morodan, despre părinții ei: „Am fost un fel de Addams Family mai macabri”
Ce valori ți-au insuflat ai tăi?
Acum, cu umor, pot spune că am fost un fel de Addams Family mai macabri. Mai focusați pe eticheta comportamentală (ca formă de razvartire mai înjur câteodată) și mai colorat îmbrăcăți.
Deși n-au fost părinți afectuoși, părinții mei, prin felul lor de-a fi, mi-au insuflat niște valori corecte. M-au învățat să fiu acolo când aproapele meu are nevoie de mine, m-au educat estetic într-o direcție care mă împlinește pe atât de multe planuri. Și mai presus de orice, fără să-și dea seama, mi-au dat ceva ce m-a ajutat enorm în viața asta, un mod de-a mă uita înainte cu optimism, curaj și voioșie.
„Mi-a fost destul de clar cine sunt”
Cum erai la liceu? Timidă sau rebelă?
Exact cum sunt și acum. Mie mi-a fost destul de clar cine sunt, destul de devreme în viață. Desigur, lucrurile s-au transformat, s-au modelat, au prins forme și alte contururi trecând prin viață. Dar mereu am fost o personalitate cu valențe care depind de context. Câteodată Contesă, câteodată timidă, câteodată Harley Quinn, câteodată Fecioara Maria.
Într-un 15 septembrie dintr-un oarecare an, la Școala de Fete, într-o clasă cu 26 de fete și doar 4 băieți a aterizat domnișoară. Se numea Ana Morodan, obișnuită de mică să fie „the popular kid”. Noah, cum crezi tu că am fost? În mediul social sunt rareori timidă. Se întâmplă să nu vorbesc, dar atunci sunt plictisită sau obosită. Și desigur, nu vorbesc când am pe cine să ascult. Atunci sunt cele mai de preț tăceri. Și timidități.
Când te-ai îndrăgostit prima oară?
La bunici, de vecinul nostru Marius, care i-a declarat iubirea verișoarei mele Luciana și mi-a frânt inima. Da, Marius, încă îmi amintesc! Apoi în clasa a 4-a de Bogdan Piper. Acolo a fost reciproc. Ne iubim și azi. Ce e cel mai tare e că am rămas super close cu acești oameni. Asta mi se pare unul dintre cele mai cool chestii din viața mea, că încă vorbesc cu oameni pe care îi știu de la 4 ani.
Cum și-a pierdut Ana Morodan părinții: „Avea 7 cancere în metastază”
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat și cum ai reușit să mergi mai departe?
Aș fi nedreaptă să nominalizez doar unul. Cred că atunci când a trebuit să o anunț pe mama mea că tatăl meu a decedat subit și neașteptat. Părinții mei au avut o relație aproape simbiotică. Au fost grei ultimii ani, cu mama descoperind încă un cancer în metastază, și încă unul, și încă unul, tot așa până la 7 cancere în metastază. Cu tot felul de presiuni de business, cu etapele vieții, cu responsabilități. Cu momentele în care pentru a 193237465 oară devii părintele părinților tăi and shit hits the fan for real, I mean, they are dying. Cu privirile oribile de judecată ale rudelor și prietenilor părinților tăi, că ceva nu faci tu bine, că acum vezi doamne te ții tu vedetă de la București și nu faci tu bine ceva.
O să țin minte cu câtă răutate s-a uitat prietena mamei mele, la înmormântarea ei, pentru că am spus preotului că vreau să spun și eu ceva despre mama mea. Detalii, lucruri mici, dar adunate, man, they get to you. And they take your peace.
Despre calități și defecte, cu Ana Morodan: „Mă critic non stop”
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Cred că probabil o calitate care mă ajută să mă adaptez în context este că, deși lucrurile sunt potrivnice sau pot fi potrivnice din mii de motive care i-ar face pe alții să stea în loc, Ill take the jump. În rest e cam ciudat să mă laud pe mine și nu prea îmi vine să enumăr aici calități.
Defecte? Da, aici putem începe să enumerăm. Procrastinez, amân decizii, plătesc prea mult pentru prea puțin, dau credit oamenilor. În business sunt câteodată prea prietenoasă și nu fermă și se trec limite pe care n-ar trebui să le trec. Fac asta din frică de a nu fi „un șef de coșmar”, dar la final tot așa ajung pentru unii. Câteodată gălăgioasă, câteodată prea tăcută, câteodată prea directă, mă critic non stop, mănânc prostii noaptea. Noah, ce să mai zic, multe, întrebați haterii că știu ei mai bine.
Ce nu se știe lumea despre Ana Morodan
Ce nu știe lumea despre tine?
Ce nu știe lumea despre mine probabil nu e legat de pasiunile sau hobbiurile mele, astea sunt deja celebre. Datorită lor îmi spune lumea „Contesa”, de la pasiunea pentru argintării, porțelanuri fine, recipiente de cristal. De la serate private, oglinzi din sticlă de Murano, antichități, un stil de viață încă în mare parte fidel celui din Belle Epoque. Echitație, tir cu arcul, cântatul la vioară, toată acestea sunt deja prea bine cunoscute detalii despre mine.
Cred că ce e destul de complicat, poate câteodată de integrat, despre mine este că sunt foarte sensibilă. Spun complicat de înțeles sau integrat pentru că, din frică de a nu fi rănită, m-am străduit peste puteri în ultimii ani de a-mi contrui o imagine veritabilă de Cruella de Vil.
Ce nu ai face niciodată în viața ta?
N-aș mai spune „niciodată.” Cred că noi, ca ființe umane, suntem capabili de multe, atât bune cât și rele, și cred că contextul e cel care ne stabilește limitele.
„M-am dezamăgit pe mine de multe ori”
Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?
Drept să-ți spun n-am făcut un top, dar știu că m-am judecat de multe ori și m-am dezamăgit pe mine de multe ori. Acum, pentru mine e toxic să mă mai focusez pe aceste gânduri și aș vrea să mă uit spre viitor. Însă cel mai tare îmi doresc să trăiesc prezentul. Aici sunt ok, aici nu mă pot dezamăgi. Dacă mă concentrez pe moment și să-l trăiesc cât mai conștient și plin, dezamăgirea nu are loc să se creeze.
Ce compromisuri a făcut Ana Morodan: „De a sta în conjuncturi sociale toxice”
Ai făcut compromisuri în viață? Care a fost cel mai greu?
Desigur că am făcut compromisuri, am 38 de ani, nu 3, deși cred că și până la vârstă de 3 ani deja ești programat să faci compromisuri. Probabil cel mai toxic în timp pentru mine s-a dovedit a fi compromisul de a sta în conjuncturi sociale toxice. Cu oameni cu care nu mă simțeam în largul meu doar pentru a face networking și a rămâne relevantă într-o piață atât de fals crescută și validată de non-valori.
Ana Morodan: „Nu am prieteni influenceri”
Trăiești de multă vreme în online, printre influnceri ca tine. Sincer, există prietenii adevărate în această lume?
Nu, online nu trăiești printre influenceri, în online trăiești printr-un telefon sau printr-un laptop, în rest ești tu în viața ta, cu prietenii tăi. Care nu trebuie să fie neapărat influenceri. Nu am prieteni infleunceri, am oameni din online pe care-i plac, cu care îmi face plăcere să mă văd, dar n-am prietenii în această zonă. Nu s-au legat. Nu s-au legat pentru că nici nu cred în ele.
Văd și am văzut mereu doar prietenii formate pe interese de mutat de followeri, pe asocieri de imagine, pe ținut hype-ul sus că dă bine să fiu cu cutărică sau cutărescu. Cred că de asta mi s-a și luat repede de intenția de a încerca să formez vreo prietenie în această zonă, nu le consider reale. Nu spun că nu există, poate or fi și nu le-am observat eu. Ah, da, mai sunt și prieteniile în care suntem prietene că e mai ieftin să ne creem content una alteia decât să plătim contentiști.
Foto: Ana Morodan
Ultima modificare octombrie 23, 2023 4:20 pm