Spectaculoasă din cap până în picioare, contesa online-ului Ana Morodan apare pe coperta de aprilie a revistei Unica – prima copertă de revistă cu elemente de realitate augmentată (AR).
Unde pășește, Ana Morodan o face ca și cum locul acela îi aparține. Iubește să aibă tabieturi, ritualuri și obsesii, asemeni unei bătrâne. Ziua Anei începe cu o cafea tare și păr pe moațe – „așa se întâmplă când vrei să fii Marilynă, da nu ești nici blondă naturelă și nici cârlionțată nu te-ai născut”, mi-a explicat ea. Îi continuă cu un vârtej de ședințe, întâlniri, proiecte, ședințe foto, filmări, brainstorming-uri, revelații, anxietăți fel de fel, isterii, drame, întâlniri cu psihologi și cu cititori în stele și tarot. Conceptele de plictiseală și liniște, dacă le-a cunoscut vreodată, acum îi sunt pe deplin străine.
În vârtejul acesta, Ana a luat o pauză, s-a lăsat îmbrăcată în cele mai somptuoase rochii de la Bitolia Gallery pentru pictorialul nostru exclusiv și ne-a povestit despre copilărie, carieră, despărțirea de omul cu care a petrecut împreună opt ani de viață și cea mai recentă ipostază în care a fost pusă la televizor, aceea de jurat la emisiunea Masked Singer Romania.
Care este una dintre cele mai dragi amintiri din copilăria ta?
Dacă va așteptați la vreo poveste intelectuală, spirituală și adâncă, vă înșelați. Superficială rămân, cum v-am obișnuit. Văd așa: o masă rotundă cu un macrame bogat, bunica și prietenele ei chicotind și bârfind foarte simpatic, niște danteluri și câteva inele superbe la acea masă, miros tare de cafea la ibric și pasiențe. Asta e cea mai tare amintire și așa vreau să fie și viitorul meu.
În adolescență cum erai?
Am fost o adolescentă destul de antipatică, cred. Cam prețioasă, babă tare pentru vârsta mea și dezorientată adeseori. Am dat la drept, crezând că-s vreo justițiară-meets-Ally -McBeal. Nu am fost o rebelă vocală, clasică, „fără cauză”, ca de cinema. Mai degrabă… pe subversiv: unghii roșii și ascuțite, înțepată cu profii, câteodată, fumat cu fițe, că mă vedeam în filme. Nimic exagerat și totuși, un pic, mmm, inadecvat și obraznic?
Ești una dintre cele mai asumate prezențe din online-ul românesc și nu numai. Ai fost așa mereu?
Ce-am în gușă și-n căpușă, și-n paietă, și-n mănușă. Așa am fost mereu, așa sunt și în online, așa sunt și dacă ne întâlnim întâmplător pe stradă sau planificat, la gin. Asumarea nu se învață ușor, dar după ce te maturizezi și o deprinzi e unul din cele mai bune lucruri care ți se poate întâmpla. Sinceritatea și asumarea fac parte din mine și sunt atributele mărcii mele personale. Sigur că îi sperie pe cei cărora le place să fie mințiți sau pe cei care nu sunt suficient de sinceri cu ei, în primul rând. Asta nu m-a împiedicat niciodată să fiu eu și nici nu mi-a dăunat.
Care este partea ta favorită în a fi o figură proeminentă în social media?
Cel mai mult mă emoționez când îmi scriu oamenii că îi inspir sau îmi mulțumesc că abordez un subiect controversat de care s-au lovit și ei sau îmi mulțumesc pentru că îi încurajez în permanență să lupte pentru visurile lor și să nu se dea bătuți. Sau atunci când îmi scriu niște super-femei care au luat anumite decizii în viața sau cariera lor după ce m-au descoperit pe mine. E măgulitor când poți să inspiri și să oferi ceva bun pentru alții.
Dar cea mai puțin favorită?
Uneori cei care te urmăresc au impresia că dacă tu ai puțin mai multă notorietate și te știe lumea, nu ai voie să ai reacții la injurii sau la anumite comentarii răutăcioase. Suntem oameni, nu roboți și e firesc să avem tot felul de reacții exact ca ei.
Ce lucru mai puțin știut despre tine i-ar surprinde pe fanii tăi?
Știu deja foarte multe lucruri despre mine, în special cât de bine mă pricep să fac dramolete, endorsing și pasiuni de nestăvilit pentru te-miri-ce vază sau pernă împodobită cu ciucuri. Nu cred că sunt mulți cei care știu că mă pricep să cânt la vioară.
Ana, ai avut o relație de mai mult de 8 ani, care s-a terminat recent. Când oamenii ies din relații, aleg fie să se distreze, fie să își ia timp pentru ei, să se liniștească. Tu ce rută ai ales?
Singurul drum pe care îl știe Morodan: muncă, muncă și iar muncă. Plus gin, nu prea mult și neluat în serios, cât pot duce.
Uneori, despărțirile după relații lungi aduc sentimentul că timpul petrecut cu fostul partener a fost timp pierdut. Tu ai simțit acest lucru?
Cred sus și tare că nicio experiență trecută nu e timp pierdut și nu am nicio veleitate pentru regret. Cu atât mai mult cu cât relația mea de 8 ani a fost cu Superman, un bărbat foarte smart, pe care-l admir tare și alături de cale am devenit a better Morodan.
Ești parte a echipei de detectivi în emisiunea Masked Singer. Ce ne poți spune despre această emisiune?
În primul rând este vorba despre o superbitate de show. Este ceva ce nu s-a mai auzit, nu s-a mai făcut, nu s-a mai văzut și se bazează mult pe suspans, secretomanie și entertainment la cote grandioase. Emisiunea asta este un mega-party cu momente spectaculoase de muzică și dans și cu surprize de proporții, pentru că la final vedetele care se ascund sub măști ne vor lăsa pe toți cu gura căscată.
Ce înseamnă pentru tine să fii detectiv în această emisiune?
E superb să fii detectiv. Eu sunt înnebunită după poveștile Agathei Christie și cele ale Rodicăi Ojog Brașoveanu, așa că acest rol de Miss Marple decoltată și împodobită cu perle mi se potrivește mănușă.
Care este partea ta favorită la a fi detectiv?
Ador atmosfera din platou, tensiunea și efervescența care se creează la masa detectivilor după fiecare moment artistic. Facem presupoziții, flirtăm, dansăm și suntem într-o complicitate continuă chiar și după ce se opresc camerele. Dar mă frusteaza teribil că nici măcar noi nu știm cine se află în spatele măștilor. Totul e pus la punct în cele mai mici detalii, iar reacțiile noastre sunt cât se poate de reale. Sunt momente în care ramânem pur și simplu cu gura căscată.
Vestimentație: Bitolia Gallery
Stilist: Irina Hartia
Hair-stylist: Adonis Enache (Endorphin Lab, Balmain Hair Couture Ambasssador)
Make-up artist: Alexandra Crăescu (Endorphin Lab)
Ultima modificare martie 25, 2020 1:15 pm