Ana Bodea şi Valentin Butnaru formează un cuplu discret și nu au oferit prea multe detalii din intimitatea relaţiei lor, de când s-a aflat că trăiesc o poveste de dragoste. Invitată în cadrul podcastului Ilincăi Vandici, protagonista din serialul „Lia – soţia soţului meu” a dezvăluit că se pregăteşte de nuntă cu prezentatorul de ştiri, dar şi că îşi doreşte un copil cu acesta. Mai mult de atât, vedeta a vorbit cu lacrimi în ochi şi despre relaţia dintre ea şi fratele ei mai mare.
Cuprins
Cuprins
Ana Bodea îşi doreşte nuntă şi copil cu Valentin Butnaru
Ana Bodea (23 de ani) şi Valentin Butnaru (39 de ani) formează un cuplu de ceva timp, dar chiar dacă ambii sunt persoane publice, au decis să păstreze discreţia în ceea ce priveşte dinamica relaţiei lor şi modul în care se înţeleg.
Invitată în cadrul podacastului „Te Ascult”, moderat de Ilinca Vandici, cea care o joacă pe Lia, în serialul de pe Antena 1, a vorbit despre partenerul ei de viaţă, recunoscând că ori de câte ori se gândeşte la el, se emoţionează.
Citeşte şi: Ana Bodea, drumul chinuitor al performanţei în balet. S-a confruntat cu anorexia, a fost bătută de profesori şi a dansat un an cu glezna ruptă: „Nu ştiu cum am supravieţuit”
Între cei doi există o diferenţă de aproape 16 ani, însă acest aspect reprezintă doar un atuu, din punctul de vedere al actriţei. Ana Bodea a mărturisit că simte că este alături de persoana potrivită, motiv pentru care aşteaptă să fie cerută în căsătorie de acesta, fiind bărbatul lângă care îşi doreşte să întemeieze o familie frumoasă ca cea în care a crescut şi ea.
Mai mult decât atât, fosta balerină a dezvăluit că înainte să fie într-o relaţie cu Valentin Butnaru, nu se gândea că şi-ar dori să fie mamă, dar povestea lor de dragoste a făcut-o ca acum să vrea să aibă un copil.
„Cred că și asta contează (n.r. maturitatea), atunci când întâlnești persoana potrivită, faci asta automat, indiferent de diferența de vârstă, de distanță, că sunt atâtea relații la distanță, deci indiferent de astea, te comporți așa automat, atunci când găsești persoana potrivită. Cred, într-adevăr, că e și ceva care vine cu timpul. Da (n.r. se vede să rămână alături de el toată viața), nu m-a cerut încă, da, îmi doresc. Îmi doresc familie, am crescut într-o familie foarte frumoasă și iubitoare și vreau să am același lucru. Nu îmi doream înainte să-l cunosc pe el”, a mai spus actrița.
Cum l-a descris Ana Bodea pe Valentin Butnaru
Cu ochii în lacrimi, Ana Bodea a recunoscut că Valentin Butnaru este o persoană foarte specială în viaţa ei. Actriţa din „Lia – soţia soţului meu” a punctat că prezentatorul de ştiri are un suflet foarte bun şi că apreciază cel mai mult modul în care se poartă cu femeile din viaţa lui.
„Trebuie să mai stăm 10 ore (n.r. ca să spună tot ce apreciază la Valentin Butnaru), iar o să mă emoționez, și când vorbesc de el mă emoționez foarte tare. Cred că cel mai mult admir sufletul lui, are cel mai bun suflet pe care l-am întâlnit și felul în care iubește, dar în principiu sufletul. Cine nu îl cunoaște foarte bine, nu are de unde să știe și tocmai faptul că-și deschide sufletul cu persoanele care contează. Pe lângă asta, e și super respectuos, apreciază mult femeile din jurul lui, are o relație frumoasă cu mama lui, ne consideră superioare și sunt puțini bărbați care fac asta și gândesc așa”, a declarat Ana Bodea.
Ce relaţie există între Ana Bodea şi fratele ei mai mare
Printre persoanele speciale din viaţa ei, se numără şi fratele ei mai mare, care întotdeauna a protejat-o şi i-a fost alături. Izbucnind în lacrimi, Ana Bodea a mărturisit că deşi nu a avut prieteni, din cauza drumului spre performanţă în balet pe care l-a ales de la o vârstă fragedă, alături necondiţionat i-a fost fratele ei.
„Nu pot să zic că am avut prieteni buni. Am avut colegi, colege. Dar l-am avut mereu pe fratele meu. Mă emoţionez foarte tare mereu când vorbesc despre el pentru ca este un om minunat. Este mai mare decât mine. Prietenii vin şi pleacă, dar familia şi tot mediul frumos în care am crescut este ceva ce o să fie mereu acolo. El întotdeauna îşi dădea seama dacă sunt supărată sau dacă sunt fericită. Fratele meu a fost întotdeauna un om calm care rezolvă situaţiile prin vorbe. Mereu a fost alături de mine şi mi-a luat apărarea”, a spus actriţa.
O trăsătură comună pe care fratele ei şi partenerul său de viaţă, Valentin Butnaru, o au, este modul în care se poartă cu femeile, fiind nişte bărbaţi cu o educaţie aleasă.
„Apreciez felul în care s-a dezvoltat, pentru că după ce am plecat la Moscova, el a rămas relativ singur şi era şi în anii de liceu. Zici că e prinţ, zici că e gentleman. Mai ales că foarte mulţi tineri o iau pe căi greşite, el chiar a răzbit”, a mai spus Ana Bodea, pentru sursa menţionată anterior.
Sursa foto: Instagram şi Captură Video
Ultima modificare mai 27, 2024 12:32 pm