Home > Vedete > Ana Bodea, drumul chinuitor al performanţei în balet. S-a confruntat cu anorexia, a fost bătută de profesori şi a dansat un an cu glezna ruptă: „Nu ştiu cum am supravieţuit”
Ana Bodea, drumul chinuitor al performanţei în balet. S-a confruntat cu anorexia, a fost bătută de profesori şi a dansat un an cu glezna ruptă: „Nu ştiu cum am supravieţuit”
Ana Bodea a făcut dezvăluiri şocante despre cum a arătat drumul performanţei sale în balet. Îndrăgita actriţă care o interpretează pe Lia, în serialul de pe Antena 1, a oferit detalii cutremurătoare despre parcursul ei ca balerină. Artista a ajuns la greutatea de 29 de kilograme din cauza presiunii şi a fost la un pas de moarte.
Ana Bodea, drumul chinuitor al performanţei în balet
Ana Bodea este una dintre cele mai îndrăgite actriţe de la ora actuală din industria cinematografică românească, graţie rolului de protagonistă din „Lia – soţia soţului meu”, serial difuzat pe Antena 1. Chiar şi aşa, nu mulţi sunt cei care cunosc drama prin care a trecut aceasta în drumul său spre performanţă în balet.
Ana Bodea a început cursurile de balet de la o vârstă fragedă, fiind înscrisă de părinţii ei pentru a avea o activitate alături de verişoara ei. Ulterior, i s-a propus să continue drumul şi să se îndrepte spre o carieră în domeniu, având talent nativ. La vârsta de 13 ani a fost înscrisă de mama sa la un curs de vară de la Academia de Balet Bolshoi, care a fost concluzionat cu o scrisoare primită de părinţii săi, în care era invitată să continue cursurile în Moscova.
În cadrul podcastului „Te Ascult” moderat de Ilinca Vandici, Ana Bodea a mărturisit că i-a fost foarte greu să îşi facă prieteni, mai ales că în lumea baletului invidia şi răutatea sunt caracteristicile principale ale oamenilor.
„A fost greu să îmi fac prieteni, pentru că în lumea asta a baletului, toţi sunt foarte răutăcioşi. Mai ales că eram şi fata aia străină, venită din România, să le ia rolurile. Invidia este foarte mare. E o lume foarte dură şi de aici şi invidia şi răutatea. Fiind o lume foarte dură te obişnuieşti de la o vârstă fragedă, iar unii aleg să fie aşa. Nu cred că toate balerinele fac orice. Cred că ai opţiunea să mergi în direcţia aia sau în cealaltă. Eu nu aş fi făcut orice. Nu neg că sunt balerine care ar rupe picioarele colegelor ca să ia ele rolurile”, a spus Ana Bodea, în cadrul podcastului Ilincăi Vandici.
Ana Bodea a fost la un pas de moarte din cauza anorexiei
Chiar din primul an de studii, Ana Bodea s-a confruntat cu anorexia, o afecţiune cauzată de nivelul mare de stres şi presiune prin care trecea. Ulterior, graţie terapiei, actriţa a descoperit că tulburarea a fost cauzată şi de o depresie pe care o avea, dar pe care nu a conştientizat-o decât mai târziu.
Potrivit spuselor sale, înainte de examene, cursanţii primeau un tabel cu înălţimea şi greutatea în care trebuiau să se încadreze. Iar pentru că avea cu trei kilograme în plus faţă de numărul scris în tabel, Ana Bodea a început să se antreneze şi mai mult. Dar petnru ca efortul fizic nu dădea rezultate, treptat a renunţat să mai mănânce.
„Dădeam ture de alergare peste tot: prin casă, în curtea blocului, ieşeam şi iarna la -20 de grade şi alergam. Şi am început să mănânc din ce în ce mai puţin, iar atunci am început să slăbesc. Până am ajuns la greutatea ideală din acel tabel. Problema este că nu am ştiut cum să mă opresc. Eram acolo de la 8 dimineaţa şi ajungeam acasă pe la 23:00 şi nu mâncam. Am slăbit din ce în ce mai mult. Şi-au dat seama şi ai mei că e ceva în neregulă cu mine, dar eram aproape de examen. Am rămas să îmi dau examenul, deşi până şi profesorii începuseră să îmi spună că sunt prea slabă. Ajunsesem la 29-30 de kilograme şi am dat nişte examene foarte grele şi nu ştiu cum am supravieţuit”, a mai spus Ana Bodea pentru sursa menţionată anterior.
Îngrijoraţi de aspectul fizic al fiicei lor, părinţii actriţei au dus-o pe aceasta la doctor. Din cauza efortului fizic depus şi al alimentaţiei nepotrivite, organismul Anei Bodea a fost la un pas de a ceda.
„M-am întors în România, în vacanţă, şi ai mei văzând că nu sunt bine, m-au dus la doctor, iar medicul mi-a zis că dacă voi continua aşa, o să mor. Pentru că la un moment dat, organele cedează”, a mai spus protagonista serialului de la Antena 1.
În loc să o interneze în spital, părinţii actriţei au apelat la ajutorul unui doctor psiholog pediatru care a îndrumat-o pe Ana Bodea înapoi pe calea sănătăţii. Potrivit confesiunii făcute de aceasta, chiar după prima şedinţă de terapie a reînceput să introducă alimentaţia în viaţa ei, revenind la kilogramele ideale.
Ana Bodea a fost bătută de profesorii de balet
O altă declaraţie şocantă a actriţei a fost în legătură cu abuzul prin care a trecut la şcoala de balet din Moscova. Ana Bodea a mărturisit ca nu erau puţine momentele în care atât ei, cât şi colegilor ei, li se aplicau corecţii fizice, dacă nu stăteau în poziţiile corecte.
„Pe noi ne băteau uneori, dar nu cu ură, ne băteau ca să ne atenţioneze, atunci când nu ţineam mâna cum trebuie. Ne loveau cu orice, cu beţe, cu mâinile. La 14 ani eram conştientă de ce este bătaia şi eu am ales să accept şi să fac balet de performanţă. Ai mei nu s-au atins de mine niciodată. Ştiam ca nu pot să schimb nişte profesori ruşi care au primit acelaşi tratament de la profesorii lor. Că acolo dacă te plângeai, îţi zicea că poţi să pleci”, a mai spus actriţa.
Ana Bodea a dansat cu glezna fracturată timp de un an
Pe lângă durerile psihice pricinuite de depresie şi anorexie, Ana Bodea s-a confruntat şi cu foarte multe suferinţe fizice. Vedeta a mărturisit că învineţirea degetelor şi căderea unghiilor sunt problemele generale din balet, însă episodul cel mai dur prin care a trecut a fost când a dansat timp de un an de zile cu glezna fracturată.
„Mi-am smuls unghiile singură. Prima dată când a început să se desprindă unghiile, eram la cursurile de vară de la Bolshoi şi simţeam durerea până în suflet. O bandajam foarte bine şi o lipeam să stea bine. Unghiile au fost cea mai mică problemă pentru ca mi-am dat seama că e ceva ce se va întâmpla constant. Degetele te dor non-stop când faci balet.
Mai greu a fost cu glezna fracturată cu care am dansat un an de zile. Mă durea de foarte mult timp. Nu am ştiut că am o fractură. Toată lumea îmi zicea că am o întindere. Până când am venit în ţară şi am făcut o radiografie şi am văzut că era fracturată glezna. Cred că am o altfel de toleranţa la durere şi a trebuit să mă operez şi am aşteptat jumătate de an în care am dansat pentru că nu aveam ce să fac. M-am operat, am făcut recuperare şi după am dansat iar”, a mai spus Ana Bodea.
S-a lăsat de balet la 18 ani
După ani de chin pentru performanţă, Ana Bodea a ajuns la concluzia că nu mai făcea balet de plăcere, ci de teama de a nu începe, într-un alt domeniu, de la zero. Astfel că după ce a absolvit Academia de Balet Bolshoi s-a reprofilat şi a urmat cursurile de actorie ale Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale
„S-a întâmplat ceva la un moment dat. Mi-am dat seama că nu îmi mai făcea plăcere. Şi o făceam din frica de a o lua de la capăt pe un drum nou. Mi-era teamă să renunţ la un vis pentru care am muncit toată viaţa. Dar mă bucur că am făcut-o. Mi se face dor să dansez, dar nu mai voiam să fac asta de perfornamanţă, ca job. Devenise foarte distructiv pentru mine”, a mai spus actriţa.