Îmbărcată într-o rochie albă de mireasă, superbă, Ana Baniciu a fost condusă la altar de tatăl ei, Mircea Baniciu, în timp ce Edy Kovacs a așteptat-o zâmbitor în fața altarului.
Raluka la nunta Anei Baniciu
Potrivit clipurile distribuite de invitați pe rețelele de socializare, cununia religioasă nu a avut loc în incinta unei biserici, ci pe malul lacului, cuplul fiind înconjurat de familie și prieteni.
Fericitul cuplu a avut și un dans al mirilor cu totul special, renunțând la tradiționalul vals pentru ceva mai ritmat. În timp ce Ana și Edy au preferat să se bucure de ziua lor specială, renunțând astfel la rețelele de socializare pentru o perioadă, Raluka și alți invitați au postat câteva imagini de la fericitul eveniment.
La nunta lor au participat câteva vedete apropiate de sufletul cuplului. Printre acestea s-au numărat Raluka, Giulia Anghelescu, Irina Rimes, Horia Brenciu și Roxana Ionescu.
Monica Munteanu, o bună prietenă de-a Anei a fost cea care a distribuit pe rețelele de socializare cele mai multe imagini de la nunta artistei cu Edy Kovacs.
După o relație care a durat trei ani, Ana Baniciu și Edy Kovacs au făcut și pasul cel mare și s-au căsătorit, atât la starea civilă, cât și religios. Cei doi au vorbit în ultima perioadă despre ziua cea mare, ânsă au refuzat să dezvăluie data la care vor deveni soț și soție.
Ana Baniciu și Edy Kovacs s-a căsătorit religios duminică, 24 septembrie, la două săptămâni de când și-au spus „Da” în fața ofițerului stării civile. Artista în vârstă de 30 de ani și proaspătul ei soț au organizat o petrecere pe gustul lor, fără tradiții, însă s-au distrat de minune.
Irina Rimes, care a participat la eveniment împreună cu iubitul ei, David Goldcher, a optat pentru o rochie neagră, simplă, în timp ce artistul a ales o ținută mai casual, formată dintr-un tricou alb, sacou și pantaloni negri.
Cât despre dansul mirilor, despre care Ana a spus în urmă cu ceva timp că nu va exista, se pare că cei doi s-au răzgândit și au ales, totuși, să danseze primul lor dans de soț și soție. Însă, au ales o piesă ritmată.
Horia Brenciu nu a lipsit nici ei, aducând, ca de obicei, voia bună.
La petrecere au cântat Mircea Baniciu și bandul lui, precum și Raluka, care i-a dedicat o piesă specială bunei sale prietene și soțului ei.
La petrecere, Raluka a purtat o rochie albastru marin, în timp ce Roxana Ionescu a ales o rochie roșie cu umeri bufanți.
La nunta lor au participat câteva vedete apropiate de sufletul cuplului. Printre acestea s-au numărat Raluka, Giulia Anghelescu, Irina Rimes, Horia Brenciu și Roxana Ionescu.