Amna, sfătuită de fiul ei în viața sentimentală. De ce nu vrea să îi mai prezinte pe cineva. „Am avut grijă la ce s-a întâmplat după divorț”

.

Amna a trecut printr-un divorț dureros, iar de atunci nu s-a mai afișat cu nimeni. Dacă pe plan profesional toate îi merg din plin, iar participarea la Te cunosc de undeva i-a resuscitat cariera, pe plan sentimental lucrurile nu s-au așezat încă.

Artista recunoaște că și fiul ei îi spune că a venit momentul să aibă pe cineva în viața ei. Cu toate astea, Amna nu vrea ca fiul ei să mai fie martorul vreunui eșec sentimental.

Amna: „Mi-a spus că își dorește de la mine să îmi refac viața”

„Pentru mine, David, este tot. De multe ori mi-a spus că își dorește de la mine să îmi refac viața. Au fost perioade în viața mea când nici nu am mai știut cum mă cheamă, a fost foarte greu. Am ajuns să mă iubesc și să mă apreciez, să stau dreaptă când merg pe stradă. Fiecare moment greu prin care am trecut m-a pregătit să fiu o mamă mai bună pentru David”, spune Amna în podcastul Emmei de la ZU.

Amna: „Nu vreau să îl traumatizez cu o încercare eșuată”

A crescut cu cheia la gât, dar pentru fiul ei își dorește un alt parcurs. David îi are pe bunici aproape, iar ea încearcă să se împartă cât poate de bine între cântări și momentele cu el.

„E un zbucium mare ca mamă. Aș vrea să îl iau cu mine peste tot.

În vacanțe merge cu mine la repetiții, e prieten cu băieții din trupă, de la care are ce învăța, pentru că e foarte important mediul, mai cântă la clapă, la chitară. Pentru mine, David este tot. De aceea, am avut grijă la ce s-a întâmplat după divorț în viața mea personală.

Îl iubesc și consider că e o responsabilitate mare pe umerii mei, ca și femeie, ca și mamă, încât nu vreau să îl traumatizez cu o încercare eșuată. Încerc să ajung lângă copilul meu în fiecare noapte, indiferent cât de departe aș cânta”, mai spune Amna.

Citeşte întreaga ştire: Vedeta din România care a luat hormoni pentru a se înălța și a început să se îngrașe: „Am luat undeva la 20 de kg”

Citeşte și: Amna, atac de panică după ce și-a pierdut fiul în pădure: „Am plâns în hohote!”

„Nu vreau să treacă prin eșecurile mele sentimentale. Vreau să fie liniștit, să crească sănătos mental”

Artista crede că va veni și momentul în care va putea să îi prezinte pe cineva, dar nu vrea să îl traumatizeze în vreun fel. „Atunci când va fi momentul să cunoască pe cineva, atunci va fi. Nu vreau să treacă prin eșecurile mele sentimentale. Vreau să fie liniștit, să crească sănătos mental. El este cel mai bun prieten al meu, este extraordinar de matur. Din păcate, a trecut prin niște lucruri prin care orice copil care își vede părinții împărțiți trece.

S-a maturizat foarte tare și îmi spune „Mami, tu trebuie să fii conștientă de munca ta, de cât de bună ești în ceea ce faci, că îți dai toată silința. Oameni te iubesc, cânți frumos, îți pui sufletul acolo. Tu trebuie să te respecți, ca să poată să înțeleagă și oamenii aceia când îți negociezi contractele”, a mai spus Amna, în podcastul Emmei de la ZU.

Citeşte și: Amna, diagnosticată greșit cu o boală incurabilă. S-a tratat timp de un an

Citeşte și: Amna, despre momentele grele de după divorț: „A fost ca o perioadă de doliu”

„Ne naștem singuri, murim singuri”

Solista recunoaște că a plecat cu multe lecții din căsnicia pe care a lăsat-o în urmă. A suferit mult, dar a luptat și a mers mai departe. „Au fost mai multe lecții, dure de tot. Am înțeles că nimic nu e pentru totdeauna, nici măcar noi. Ne naștem singuri, murim singuri. Cred că încrederea oarbă în cineva e un dezavantaj major”, adaugă Amna.

Amna: „Am început să îmi gestionez afacerile”

A luat-o cu totul de la început. A început să își negocieze singură contractele. Astăzi, crede că e foarte greu să faci față unei femei puternice, iar comunicarea e esențială.

„E copleșitor să muncești cu un om cu care stai acasă și să nu te cerți… Intențiile au fost foarte sănătoase, destinația a ieșit nasoală… Atât a fost să fie! Lăsând glumă la o parte, îmi gestionez mult mai bine business-ul singură. Am crezut că mor la început! Am avut oamenii ăștia buni lângă mine, care m-au susținut, echipa mea. Nu înțelegeam nimic, de la contabilitate până la încasări, era haos, cred că am schimbat 2-3 contabili.

Am început să îmi gestionez afacerile și a trebuit să înțeleg ce se întâmplă cu business-ul meu, cu mine, cu tot! Cred că îți trebuie o maturitate extraordinară ca să poți să faci față unei femei puternice. Nu mă refer doar la mine, mă refer la femei în general.

Din frustrările pe care noi, femeile, reușim să le creăm, iese jihad, ca să zic așa! Bărbații, cel puțin cei de pe vremea mea, nu au fost învățați de acasă cum să comunice și ce să comunice. Atunci iese ce nu trebuie să iasă, pentru că se produce o ruptură. Lipsa de comunicare cred că este cel mai rău lucru care se poate întâmpla, în absolut orice! Dumnezeu pentru mine a fost tot și este tot!”, mărurisește artista.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton