Cu două săptămâni în urmă, Amna (36 de ani) a suferit o operație de fiere. Solista a declarat că avea probleme cu bila încă dinainte de a participa în competiția Survivor România 2021, însă că acestea s-au agravat. Din acest motiv, artista a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
Amna, din nou în spital după operația de fiere
După operație, cântăreața a revenit în spital, însă doar pentru a-și scoate firele rămase după închiderea operației. Alături l-a avut și pe fiul ei David, în vârstă de 6 ani și jumătate.
După operația suferită zilele trecute, Amna și-a asigurat fanii că se simte bine. „Dragii mei, am ieșit de la Terapie Intensivă chiar acum jumătate de oră. Știu că așteptați răspunsul meu, să vă spun cum sunt. Operația a ieșit super.
Mulțumim lui Dumnezeu că nu au fost complicații. Dureri am, bineînțeles, dar în câteva zile cu siguranță voi pleca acasă”, le transmitea Amna urmăritorilor ei la scurt timp după intervenția pe care a suferit-o.
Amna, declarații după eliminarea de la Survivor România 2021
După eliminarea sa din competiție, Amna a scris în mediul online: „Din cauza problemelor de sănătate, doctorii spun că organismul meu nu e pregătit pentru un zbor atât de lung. Așa că sunt nevoită să mai rămân câteva zile aici. Abia aștept să pot să vin A C A S Ă”.
„Din păcate, drumul meu la Survivor România 2021 s-a încheiat. Chiar dacă m-am confruntat cu câteva probleme SERIOASE de sănătate, am încercat să dau tot ce am mai bun. Ieri am ieșit din spital și abia aștept să ajung ACASĂ‼️”, mai scrisese cu o seară înainte.
„Sunt mult mai puternică. Mi-am depășit niște limite. Am învățat să stau cu mine, nu apucam niciodată să stau cu mine. Așa a vrut Dumnezeu să se întâmple. Colegii mei nu mai sunt colegi, sunt prieteni, familie. Vreau să-i aplaud din tot sufletul”, a mai spus în cadrul competiției TV.
În vara anului 2019, artista confirma că a divorțat de tatăl fiului ei după un mariaj de 9 ani și o relație de 12. În urma despărțirii, Amna s-a dedicat fiului ei David și carierei sale.
Foto: Instagram
Citește și:
Care crede Andreea Esca că a fost cel mai important lucru în creșterea copiilor ei?
Fiicele gemene ale Valentinei Pelinel au împlinit 2 ani: „Două mărțișoare în viața noastră”