Amna a vorbit despre noul ei iubit și despre al doilea copil

.

Amna (36 de ani) și fostul ei soț au divorțat în vara anului 2019, după un mariaj de 9 ani și o relație de 12. Fostul cuplu are împreună un fiu, David, în vârstă de 6 ani. În urma separării, cântăreața s-a concentrat pe creșterea fiului ei și pe carieră.

În prezent, solista formează un cuplu cu un bărbat a cărui identitate nu-și dorește să o facă publică. Recent, artista a vorbit despre noul ei partener de viață, dar și despre o posibilă a doua căsătorie.

Amna a vorbit despre noul ei iubit și despre al doilea copil

„Este un om puternic, foarte puternic, și orice mă dărâmă, pentru că pe mine mă dărâmă multe lucruri, [el mă ajută/susține]”, a spus Amna despre actualul ei iubit. „Când par extrem de fericită, nu o să știi dacă plâng noaptea sau nu. În momentul în care pic, mă ridic de 30 de ori mai sus”, a continuat.

„Eu nu îmi mai doresc o altă căsătorie. Nu îmi mai doresc un alt copil. Mi se pare că am trecut prin foarte multă durere în ultimii ani de căsătorie pentru că persoana de lângă mine nu a avut capacitatea de a înțelege durerea mea și cred că dacă ești profund, îți trebuie un om profund lângă tine”, a mai spus.

„L-am așteptat foarte mult pe el [fostul soț] să se schimbe și să se întoarcă acasă. Am vorbit cu terapeuți, am făcut de toate. Până când a apărut altcineva în viața mea și până când mi-am permis asta, atenție! Viața e scurtă și vezi că e făcută din momente. Îți dai seama, ai discernământ”, a spus Amna pentru Antena Stars, potrivit Spynews.

„Eu, în momentul ăsta, nu mă mai văd căsătorită. Nu spun că nu sunt iubită sau nu vreau iubire. Nu știu de ce ar trebui să mai trec prin hârțogăraie, niște acte… de ce? E iubire? Să fie. (…) Eu iubesc, este minunat, este de 20 de milioane de ori mai intens. Cineva are mare răbdare cu mine. Sunt imposibilă în momentul de față pentru că sunt traumatizată, dar este incredibil cum îți dă Dumnezeu ce ai nevoie. Sunt pe treaba mea, dar nu-mi trebuie mutat împreună, căsătorie și alte chestii”, a mai declarat artista.

Citește și:

Jennifer Lopez a reluat legătura cu actorul Ben Affleck, fostul ei logodnic

Ellie Goulding a născut. „Suntem extrem de recunoscători”

Marius Elisei a reacționat după ce s-a scris că are o nouă iubită și că aceasta ar fi însărcinată

„Cred că imediat după divorț m-a ajutat incredibil de mult munca. Muzica, prietenii și sportul, mult sport. Îmi place să fac sport. Așa a funcționat la mine. Fiecare femeie are ritmul ei. E clar că dacă ai stat mulți ani alături de un om are multe calități și câteva defecte. Cum au fost la noi 12 ani”, mai spunea Amna în octombrie 2020, în emisiunea „Vorbește Lumea”.

„E nedrept să te gândești că a avut numai defecte. Suntem doi părinți uniți pentru David. Nu ne certăm. David este băiețelul nostru și noi suntem doi părinți uniți și civilizați pentru copilul nostru. Eu nu am nimic de declarat [despre o relație] și nimic nu știu despre el. El știe”, a completat.

În continuarea respectivului interviu, artista a mai spus că a cunoscut o fană care i-a dezvăluit că muzica ei a ajutat-o să-și depășească divorțul. Tocmai din acest motiv, Amna a fost dispusă să vorbească deschis despre cum a depășit ea acea perioadă dificilă.

Foto: Instagram

Ultima modificare decembrie 10, 2021 1:37 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale