Amalia Năstase, fosta soție a lui Ilie Năstase, a slăbit 30 de kilograme, iar acum cere un tarif mult mai ridicat pentru a apărea la evenimente.
Pentru a petrece o oră la o lansare de produs sau la petrecerea unui brand de renume, să facă poze și să socializeze cu invitații, Amalia Năstase cere 5.000 de euro, potrivit Libertatea. Aceeași sumă o cere și Mihaela Rădulescu, însă aceasta din urmă trebuie să bată tot drumul de la Monaco până la București.
Sursele din preajma organizatorilor de evenimente spun că Amalia Năstase și-a crescut tariful recent, profitând de statutul ei în social media. Ea și-a documentat fiecare pas al procesului de slăbire în mediul online, iar acest lucru i-a adus mulți urmăritori. Înainte ar fi cerut 2.500 de euro, jumătate din suma actuală.
Una din cele mai accesibile vedete în materie de evenimente este Andreea Marin. Organizatorii de evenimente au dezvăluit pentru Libertatea că ea ar cere în jur de 3.000 de euro.
Foto – Libertatea
Ultima modificare octombrie 30, 2019 12:48 pm