Amalia Năstase a vorbit deschis și detașat despre trecutul său, dar și despre relația pe care o are cu fostul său soț, marele tenisman, Ilie Năstase.
Amalia Năstase, în vârstă de 42 de ani, a fost căsătorită timp de șase ani cu Ilie Năstase, cei doi divorțând în 2010. Împreună au două fete, pe Alessia, în vârstă de 16 ani, și pe Emma, de 13 ani. Amalia nu s-a sfiit niciodată să recunoască detalii din trecutul său și a vorbit deschis despre neajunsurile și dificultățile cu care s-a confruntat de-a lungul timpului: „Eu acum mulţi ani m-am născut în Rahova şi am fost singurul copil al unei familii, care stătea într-un apartament de 63 de metri pătraţi şi care toată ziua ştia că el va pleca de acolo, că va învăţa şi se va plimba în toată lumea. Eu tot timpul am cunoscut oameni şi mi-am cultivat relaţiile pe care mi le-am făcut. Este vorba despre oameni pe care nu-i observi, crezând că nu vei avea nevoie de ei, dar şi oameni foarte importanţi. Am învăţat să le acord atenţie tuturor. Nu ştii care dintre cele două categorii te va ajuta să mergi mai departe. Trebuie să-ţi cultivi relaţiile. Eu şi până să fiu căsătorită cu Ilie, lucram… Aveam un CEO, dar eram o mână de oameni. Eu am ştiut că de la dusul cafelelor şi spălatul ceştilor să mă fac utilă şi să mă împritenesc cu toţi oamenii ăia şi să construim ceva împreună.
Eu am început să construiesc de când am plecat de acasă, pentru că doar aşa poţi să te urci pe treptele societăţii… Într-adevăr eu l-am cunoscut pe Ilie şi prin el am ars foarte multe etape să ajung să cunosc foarte mulţi oameni, dar şi faptul că am avut această relaţie cu el și avem aceşti doi copii minunaţi ( n.r. Alessia şi Emma ) e tot o construţie pe care am făcut-o împreună.
Nu am câştigat la loto să mă căsătoresc cu Ilie Năstase. Am avut o relaţie bazată pe încredere şi pe respect şi pe iubire. Lucrurile astea şi peste ani s-au păstrat. Ne respectăm, aveam o relaţie foarte bună în ceea ce priveşte copiii. Nu îţi dă nimeni pe un platou nişte lucruri şi tu le iei şi eşti un om împlinit. Sunt produsul puterii mele de a-mi face prieteni”, – a dezvăluit Amalia Năstase în emisiunea Live cu Paula din sufragerie, moderată de jurnalista Paula Rusu pe Facebook, potrivit click.ro.