Amalia Enache a crezut că face infarct din cauza durerilor atroce, dar a descoperit că avea probleme cu fierea. Știrista de la Pro TV a fost preluată, ieri, cu ambulanța și operată la Spitalul Universitar. Vedeta le este acum recunoscătoare medicilor.
Amalia Enache a depășit perioada critică și se află acum sub observație după intervenția chirurgicală.
Amalia Enache: „Durerile sunt atroce în această criză de colecist”
„Am trecut dimineață printr-o intervenție chirugicală, colecistectomie, la Spitalul Universitar. Deja sunt în salon, cu inima plină de recunoștință pentru medicul chirurg Cătălin Alius, un medic tânăr care m-a preluat aici și în care am avut de la bun început deplină încredere. Mulțumiri întregii echipe, au fost mulți oameni care m-au examinat, de la camera de gardă, gastroenterologie, ecografie, cardiologie, dar și celor de la Ambulanță București.
Durerile sunt atât de atroce în această criză de colecist, încât eu eram convinsă că fac un infarct. Ne vedem curând, zic eu”, a mărturisit Amalia Enache pe o rețea de socializare.
Amalia Enache, emoționată până la lacrimi de bunica ei
Și-a pus sufletul în multe reportaje, a trăit multe povești, dar amintirile cu bunica ei nu pot fi egalate. Nu avea bani, dar şi-ar fi dat toată agoniseala pentru cei dragi. Când a plecat la facultate, ştirista a primit de la cea care îi veghea paşii toată agoniseala.
„Pentru că lucrase în vechile colective agricole, mama-mare avea după Revoluţie o pensie de numai câţiva lei. La propriu, statul roman îi dădea câţiva lei pentru o viaţă trudită pe „ogoarele patriei”. Bani pe care ea îi punea pe toţi de-o parte, pentru că mânca numai din ce producea ea, la câmp şi de la animalele pe care le creştea pe langă casă. Era oricum cel mai harnic om pe care l-am cunoscut eu în toată viaţa mea!
Când am intrat la Jurnalism, la Timişoara, am primit de la ea prin poştă toţi banii pe care îi strânsese, alături de un bilet scris de ea de mână, cu creionul, cu stângăcia celor câteva clase pe care le făcuse : PENTRU FACULTATE! Eu despre dragostea totală am învăţat de la ea. E timpul să le întoarcem bunicilor noştri lecţia despre generozitate pe care ei ne-au dat-o prin exemplul lor!”, povestea Amalia Enache.
Foto:Facebook
Ultima modificare februarie 17, 2023 9:55 am