Aluziva și Cristina Ich, conflict în mediul online pe tema ajutoarelor pentru refugiații din Ucraina

.

În urma atacului Rusiei asupra Ucrainei, un număr mare de ucraineni s-au refugiat în țara noastră. În ajutorul lor au venit oameni din întreaga țară, fie donând bani, fie mâncare, transport sau cazare, precum și alte lucruri necesare fiecărui refugiat în funcție de nevoile proprii.

Aluziva și Cristina Ich, conflict în mediul online pe tema ajutoarelor pentru refugiații din Ucraina

Jurnalista Alina Greavu, cunoscută în mediul online drept Aluziva, și-a pus casa din Adunații Copăceni la dispoziția mai multor refugiați. Din donațiile strânse prin intermediul organizației sale non-guvernamentale, Fundația Aluziva, jurnalista a cumpărat mâncare, așternuturi, saltele și multe altele pentru cei care i-au trecut pragul. Efortul ei a fost și este în continuare susținut de numeroși voluntari, majoritatea studenți.

În mediul online, Cristina Ich a criticat românii care au sărit în ajutorul refugiaților pentru a se „lăuda” cu acest lucru, deși, potrivit ei, mulți români au întors spatele altor români aflați în situații dificile. În urma acestor declarații, Aluziva a reacționat.

„Cristina, ai făcut mișto de oamenii sărmani care le dau refugiaților mămăligă și sarmale, i-ai ironizat. După ai dres-o că «dar ce am spus greșit, doar am zis să aveți grijă de voi, ca după să puteți avea grijă de alții» ha!”, a scris Alina Greavu.

Alina Greavu: „În vremuri de restriște, românii, și bogați, și săraci, au dat o pâine refugiaților. Asta este de aplaudat, nu de ironizat”

„Un om bun, oricât de sărac ar fi, împarte mămăliga lui cu altul. Mă așteptam ca, după atâtea citate de la mari filosofi pe care le postezi, să vezi esența omului, nu condiția lui. În vremuri de restriște, românii, și bogați, și săraci, au dat o pâine refugiaților. Asta este de aplaudat, nu de ironizat. Fiecare ajută cât vrea, cât poate, cât are. Important e că ajută”, a continuat.

„Ai zis că nu o să le facă nimeni statui ăstora care ajută, că mâine o să uite lumea de ei. Poate nu știai asta, dar există oameni care fac bine pentru că asta îi împlinește, pentru că au compasiune, pentru că le e milă, pentru că se pun în locul altora și îi doare să îi vadă așa. (…) Cei care fac bine pentru statui sunt altă categorie de oameni. Chiar și în contextul ăsta, important e că ajută”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Povestea cuplului american care a adoptat un băiețel din Ucraina cu doar câteva zile înainte ca războiul să înceapă

Emmanuel Macron, mesaje de susținere în rusă și ucraineană, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina

Cum funcționează sancțiunile economice impuse împotriva Rusiei

Vladimir Putin, decret pentru toată Rusia din 2 martie 2022. Ce nu mai au voie rușii să facă

„Ziceai că refugiat nu înseamnă sărac. Așa e. Te-ai chinuit să zici procente despre bogați și săraci, când habar n-ai despre ce vorbești. Nu toți refugiații sunt designeri care încep o nouă viață la Tel Aviv. Ai zis că refugiații au fugit și ei cu bani, că n-au plecat numai cu chiloții de pe ei. Ca să vezi, relatez din teren. Eva, o fată care a stat la noi și care a plecat ieri la Viena, ne-a întrebat dacă avem chiloți. Chiar fugise de război doar cu chiloții de pe ea. Ca ea sunt mulți. Cei mai mulți, de fapt”, a mai scris jurnalista.

Ulterior, conversația a degenerat, ajungând-se la jigniri din ambele părți. Cristina a replicat în final: „Vedetele internaționale sau cele de la noi care s-au implicat de-a lungul timpului în acțiuni umanitare și au fost sau sunt ambasadori pentru organizații mari nu s-au chiloțărit și nu se vor chiloțări niciodată pe social media, căutând scandaluri de mahala specifice persoanelor lipsite de educație și cultură”.

Cristina Ich: „Caritatea se face prin proprie mărinimie și dărnicie, în primul rând, nu prin mărinimia altora”

„Dacă o luăm exemplu pe Angelina Jolie, care este doar una dintre figurile publice adânc implicate în campanii umanitare la nivel internațional, atunci nu putem să nu menționăm că ea, în primul rând, a donat milioane de dolari din banii ei până să ajungă ambasador, să reprezinte un model de empatie și umanitate și să își facă propria organizație”, a continuat modelul.

„Avem exemple și în România, la nivelul de aici. Aceste persoane nu fac acte caritabile pentru a demonstra ceva și nici nu au nevoie de capital de imagine în acest sens, pentru că ele mai întâi au avut capitalul de imagine, abia apoi l-au folosit în scopuri nobile. Caritatea se face prin proprie mărinimie și dărnicie, în primul rând, nu prin mărinimia altora. Faptul că se alătură și alții la inițiativa umanitară a unei persoane publice este dovada că acea persoană are suficientă influență și pe asta se bazează statutul de ambasador. Scopul lor e să promoveze cauza, nu persoana”, a completat Cristina.

„Niciuna dintre organizațiile serioase nu a ieșit în față cu proprii fondatori sau angajați, să tragă oamenii de urechi și să își facă publicitate așa, să stârnească scandaluri sau să dea în cap cuiva. Organizațiile care se ocupă de astfel de acțiuni umanitare nu au ca scop promovarea personală a fondatorilor, ci promovarea organizației și programelor de ajutor. Așadar, e important să înțelegem diferențele și să nu confundăm”, a încheiat.

Foto: Instagram

Ultima modificare martie 8, 2022 11:27 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale