“În viața mea personală, lucrurile nu s-au așezat încă. Va mai dura. Dar eu trebuie să merg mai departe, să cresc ca artist, să întrețin fetițele. Mă gândesc că cel mai important este, în această perioadă, ca lor să le fie bine. Fetițele sunt pe primul plan. Este clar că această decizie aduce haos în viața a două fetițe de 9 și de 6 ani. Vorbim despre decizia ca ele să petreacă o săptămână într-o parte, o săptămână în alta. Nu vorbim de custodie exlucsivă, cum se tot vorbește. Este vorba despre custodie comună, cu domiciliul la mamă și de acest program de vizită bulversant, de fapt. Cei mici, la aceste vârste, și fetițe fiind, au nevoie de continuitate și stabilitate emoțională, de o rutină, de un program, de reguli pe care să le știe, să le respecte. E foarte complicat să ai o regulă într-o parte, o regulă în alta...” – i-a mărturisit Alina Sorescu lui Teo.