Alina Eremia, probleme de sănătate din cauza presiunii de a face performanță: „Am învățat multe lucruri”

.

Alina Eremia (28 de ani) a dezvăluit în podcastul lui Damian Drăghici că, în trecut, a avut o urticarie alergică severă. Solista a admis că, după succesul serialului „Pariu cu viața” și al trupei Lala Band, i-a fost foarte greu să pună bazele unei cariere solo.

Alina Eremia, probleme de sănătate din cauza presiunii de a face performanță: „Am învățat multe lucruri”

„N-avea nimeni încredere în mine ca proiect solo. Nu puteau să mă decupeze din formație. A fost destul de greu până s-a concretizat ceva”, a declarat cântăreața.

„Faptul că am pus atâta presiune pe mine mi-a dezvoltat acum 3-4 ani o urticarie alergică foarte nasoală. Mă umpleam de bube din cap până în picioare. A durat vreo 3 luni, nu exista vreun tratament fix, iei o pastilă și gata. Era pe fond nervos, faptul că nu eram ok cu mine. Când mi-am promis că nu o să mai pun presiune pe mine, dar nu te gândi că mi-a ieșit, a dispărut. Am depășit momentul, face parte din experiența mea. Am învățat multe lucruri”, a explicat Alina Eremia.

Alina Eremia și iubitul ei, Edi Barbu (33 de ani), formează un cuplu de 6 ani. Solista și Edi s-au cunoscut la sală.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Cum arătau Alina Eremia și fratele său, Mircea, când erau copii

Alina Eremia, declarație romantică pentru iubitul ei, Edi Barbu

EXCLUSIV! Lucruri pe care nu le știe nimeni despre Alina Eremia

„Edi m-a ajutat foarte mult să fac față criticii. M-a ajutat foarte tare să încep să mă iubesc. Cumva, prin iubirea pe care mi-a acordat-o, m-a învățat să mă iubesc. (…) Când te simți cea mai frumoasă, iubită, cea mai cea, te gândești: «Poate e ceva de capul meu»”, mai povestea Alina Eremia în toamna anului 2021, în podcastul „Fain & Simplu”.

„Sufăr și de scenarită, un pic. Îmi făceam scenarii, iar dacă sunt repetitive, devin nocive. Nimeni nu e perfect, dar eu nu puteam să accept. În momentul în care vrei să fii perfect îți scapă lucrurile care te ajută să creezi magie, vulnerabilitatea, emoțiile autentice și nefiltrate, nici iubirea nu se mai manifestă în totalitate”, a adăugat.

Întrebată ce a învățat de la Edi, solista a completat: „Să mă iubesc pe mine, să mă ascult. M-a ajutat să fiu mai puternică și mai asumată, să mă redescopăr, iar artistic, dacă aveam anumite limitări, m-a ajutat să încerc, m-a încurajat, este un exemplu pentru mine. M-a încurajat să risc și să nu renunț. Mi-a dat libertatea de a fi așa cum sunt”.

„El m-a cerut cumva așa, tatona subiectul. Și s-a aprins în mine o chestie, că sunt prea tânără, că nu sunt pregătită, era pragul mental. I-am spus că nu sunt pregătită”, a mai povestit artista.

Foto: Instagram

Ultima modificare iunie 7, 2022 1:36 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale