Alin Oprea, fostul solist al trupei Talisman, și iubita lui, Medana Medaria, s-au căsătorit religios pe 15 septembrie. Cuplul a avut 500 de invitați la eveniment și a fost cununat de opt perechi de nași.
Alin Oprea și Medana Medaria, care s-au cunoscut la insistențele unui prieten comun, s-au logodit în decembrie 2022. S-au căsătorit civil o săptămână mai târziu, pe 10 decembrie, de ziua de naștere a Medanei.
Alin Oprea, nuntă ca-n basme cu Medana Medaria, în prezența a 500 de invitați
Nunta dintre Alin Oprea și Medana Medaria a avut loc într-un restaurant din București, în prezența familiei și prietenilor, aproximativ 500 la număr. Alin Oprea și Medana Medaria au avut opt perechi de nași, nume importante din lumea mondenă.
„Pentru Medana va fi prima oară în viață când va îmbrăca rochia de mireasă, când va păși în fața altarului pentru Sfânta Taină a Cununiei și când va avea parte de o petrecere de nuntă. Cel mai important lucru pentru mine este să-i ofer frumoasei mele soții sentimentul că tot ce fac este dedicat iubirii și bunătății sufletului ei, recunoștinței pentru că a fost alături de mine în cele mai grele momente din viață și că m-a ridicat de la pământ redându-mi aripile frânte. Medana este pentru mine soție, iubită și înger”, a declarat Alin Oprea, înainte de nunta cu Medana, potrivit Libertatea.
Cine sunt cele opt perechi de nași
Alin Oprea și Medana Medaria au avut opt perechi de personalități cunoscute drept nași. „Avem opt perechi de nași, pentru că aceasta este cifra simbolică a infinitului, exact cum este și iubirea dintre noi, fără margini”, mai declara Alin Oprea înaintea nunții. Tot atunci, fostul solist al trupei Talisman a explicat că nașii lor sunt oameni de suflet, care le-au fost alături în cele mai grele perioade și pe care și-i doresc aproape și în cele mai frumoase momente. „Noi îi considerăm și îi simțim ca făcând parte din familia noastră”, a completat.
Nașii cuplului au fost Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Sorina Pintea (fost ministru al Sănătății) și soțul Ovidiu Goga, Carmen și Ion Petrescu (Axinte), Mirela și Elvis Năsturică, Iuliana și Ninel Alexandru, Doina și Pavel Hălmăjan, Mihaela și Daniel Moldovan.
Alin Oprea și Medana Medaria, lună de miere în Bali
Înaintea nunții cu Alin Oprea, Medana Medaria declara că, cel mai probabil, își vor petrece luna de miere în Bali. „Probabil că Bali, pentru că este locul nostru preferat cu o energie specială și cu peisaje feerice. Avem multe planuri și proiecte. Alin lucrează la o piesă special făcută pentru nunta noastră, dedicată mie”, declara Medana, în urmă cu ceva timp.
Atât pentru Alin, cât și pentru Medana, acesta este al doilea mariaj. În vara anului 2019, după 23 de ani de căsnicie, Alin și prima soție, Larisa Uță, au confirmat că s-au despărțit. După ce și-au confirmat separarea, foștii parteneri s-au acuzat reciproc de infidelitate.
Alin Oprea și Larisa Uță au împreună doi copii, Adrian și Melissa, care locuiesc de mai mulți ani în Londra, alături de mama lor, antrenoare de fitness de profesie. La rândul ei, Medana are doi copii, Daria și Darius, din fostul mariaj.
După divorțul de mama lor, Alin a rupt legătura cu cei doi copii ai lor. În iunie 2023, fiul lui Alin Oprea, Adrian, s-a căsătorit civil. Solistul pare să fi lipsit de la eveniment, motivul fiind încă neclar. În prezent, Alin are o relație apropiată cu cei doi copii adolescenți ai Medanei.
Cu ce se ocupă Medana Medaria
Pentru EGO.ro, Medana a dezvăluit că activează în domeniul imobiliar. „Dețin un număr considerabil de imobile, pe care mi le gestionez singură, atât cu contracte de închiriere, cât și în regim hotelier”, a explicat.
Întrebată dacă a vorbit vreodată cu fosta soție a lui Alin, Medana a mai spus: „Legat de fosta lui soție, nu am nimic de dezbătut. Din acest motiv se și numește «fosta»”.