Alimentul la care Răzvan Simion a renunțat pentru a se menține în formă: „Sevrajul a fost mai tare”

.

Răzvan Simion (43 ani) și-a schimbat complet viața în ultimii ani. A renunțat la fumat, dar și la un ingredient care se regăsește în aproape toate alimentele. Și asta pentru că începuse să se îngrașe și a simțit nevoia să facă câteva schimbări în viața sa. Invitat în podcastul „Gând la gând cu Teo”, prezentatorul de la „Neatza” a făcut dezvăluiri din viața sa privată.

Răzvan Simion a renunțat la zahăr

După ce timp de aproape 30 de ani a fost un fumător înrăit, Răzvan Simion a decis să renunțe la acest viciu. Însă nu este singura schimbare pe care a făcut-o în viața sa.

„Nu mai mănânc zahăr, beau apă alcalină, fac tot felul de terapii interesante. Am renunțat la fumat, după 28 de ani de băgat puternic”, a povestit prezentatorul în podcastul lui Teo Trandafir.

Deși i-a fost greu să renunța la tutun, renunțarea la zahăr a fost mult mai dificilă. Și asta pentru că îi plac la nebunie prăjiturile.

„Am renunțat la zahăr. El se depune și mâncam zahăr rafinat foarte mult. (…) Mâncam dulce din sculare-n culcare, uneori chiar și-n somn. Exact cum m-am lăsat de fumat, de azi pe mâine, și de toate chestiile care ar putea să-mi facă rău, m-am lăsat și de zahăr. De mâine nu mai mănânc zahăr, să văd ce se întâmplă. Sevrajul a fost mai tare decât la țigări. E pe modelul am doi drăcușori și pe umeri și unul zice „mănâncă savarina aia” și celălalt „n-auzi ce a zis ăsta, să mănânci?”. E greu. Asta cu zahărul mi-a fost cel mai greu. Și se gătește la mine acolo niște bunătăți”, a dezvăluit Răzvan Simion.

Citește și: Cum a rezistat prietenia dintre Dani Oțil și Răzvan Simion în ultimii 16 ani de „Neatza”: „Ne ținem de două principii” / Exclusiv

Citește și: Răzvan Simion, dezvăluiri din culisele „Neatza”, după 16 ani de emisiune: „Au fost momente când piața și-a dorit altceva, dar am refuzat” / Exclusiv

Mai mult, el a precizat că a rneunțat chiar și la lapte.

Cât de greu i-a fost să învețe să spună „Nu”

Trecut de vârsta de 40 de ani, Răzvan Simion a povestit că a învățat să spună „Nu”. El a explicat că aceste cuvânt nu este doar o variantă de refuz, ci și o afirmare a propriei persoane.

„Ca să învăț să spun „nu”, nici acum nu pot pe de-a întregul, mi-a fost foarte greu. Mi-a fost foarte greu să iert și să spun „nu”. Timpul meu, viața mea. Nu mai gândesc în ce am sau nu de câștigat. Pur și simplu mă stoarce chestia asta, mă consumă, ăla ce vrea de la mine? Vrea lucrul pe care mi l-a cerut sau vrea să mă stoarcă de ce am eu mai bun, de tot juice-ul meu, pe care cu greu mi l-am acumulat. E foarte greu să înveți să spui nu. Acum, fără să fii un om puțin educat și fără filtre și să zici toate lucrurile pe modelul „Ascultă-mă pe mine ce-ți spun. La mine, ce-i în gușă-i și-n căpușă. Eu ți-o zic pe aia dreaptă”. Ce să vezi? Nu mă interesează”, a explicat el în podcastul „Gând la gând cu Teo”.

Citește și: Răzvan Simion și iubita lui, Daliana Răducan, și-au ales nașii pentru nuntă. Unde va avea loc evenimentul

Citește și: Hailey Bieber este însărcinată. Modelul și Justin Bieber vor deveni părinți pentru prima dată

De asemenea, el a explicat că prioritățile se schimbă, în funcție de vârstă.

„La 20 de ani te interesează ce vorbește lumea despre tine. La 40 nu te mai interesează ce vorbește lumea despre tine. La 60 îți dai seama că nimeni n-a vorbit de tine vreodată. Bă, dar n-au avut treaba ta. Eu ți-o zic pe aia dreaptă. Băi, dar te-am întrebat? Negrii ți-s ochii. Lasă-mă. (…) Lumea nu vrea nimic de la tine de-adevăratelea”, a precizat Răzvan Simion.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Răzvan Simion

Sursă foto: Captură video, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton