Alexia Eram, aniversare în Grecia cu Mario Fresh. Cum a reacționat Andreea Esca: “Acum 23 de ani, strigam pe stradă”

.

Alexia Eram împlinește, astăzi, 23 ani. Vedeta a ales să bifeze acest eveniment în Grecia, mai precis în Santorini, acolo unde se află de câteva zile cu iubitul ei, Mario Fresh.

Încercată de numeroase trăiri, celebra ei mamă, Andreea Esca are, acum, la ceas aniversar, un mesaj de suflet, care spune multe despre relația dintre ele.

Andreea Esca: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu, în fiecare zi de atunci, pentru că m-a ales pe mine să fiu mama ta, Alexia mea superbă”

Sunt mamă și fiică, dar înainte de toate sunt cele mai bune prietene. Andreea Esca și-a susținut îndoteauna fiica și a lăsat-o să își construiască drumul așa cum a dorit. Acum e mândră de evoluția Alexiei.

”Când am aflat că sunt însărcinată, acum 23 de ani, strigam pe stradă de fericire, la propriu, povesteam oricui despre apariția ta, și mă simțeam mai puternică decât niciodată.

Ce minune mai mare decât să crești în tine un alt om? Îi mulțumesc lui Dumnezeu, în fiecare zi de atunci, pentru că m-a ales pe mine să fiu mama ta, Alexia mea superbă, veselă, bună, nebună, deșteaptă, amuzantă, enervantă, tocilară, sportivă, workaholică, cicălitoare, perfecționistă, timidă, prietenoasă, party animal, cu cel mai mare suflet și cea mai mare inimă. Te iubește mama, Alexia Eram!”, spune Andreea Esca, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Ce abdomen lucrat are Alexia Eram! Fiica Andreei Esca și l-a expus în toată splendoarea la Untold

Citeşte și: Cine sunt finaliștii de la America Express 2024? Filmările s-au încheiat și am aflat echipele care au ajuns în finală / Exclusiv

Citeşte și: Ce mașină conduce fiica Andreei Esca. Alexia Eram și-a cumpărat modelul visurilor din banii proprii: „Fericită de achiziție”

Alexia Eram a întors privirile pe plaja din Santorini

Alexia Eram afișează pe plaja din Grecia un trup ca de sirenă, semn că probele dure din competiția America Express, unde a participat alături de fratele ei, Aris, dar și orele istovitoare de antrenament la sală și-au spus cuvântul.

Chiar dacă se descurcă bine în bucătărie, Alexia Eram reușește să aibă o siluetă armonioasă. Secretul ei? Mult sport și echilibru în toate, dar și multă dragoste. „Încerc să mănânânc echilibrat, merg la sală aproape în fiecare zi. Nu mănânc dulciuri și nu beau alcool în timpul săptămânii, exclus produse de patiserie”, preciza vedeta, pentru UNICA.RO.

Citeşte și: Primele reacții ale concurenților „America Express” la revenirea acasă. Dezvăluiri din spatele camerelor de filmat

Alexia Eram și Mario Fresh, o relație de șapte ani

Mario Fresh și fiica Andreei Esca au marcat, de curând, șapte ani de relație. S-a lăsat cu trandafiri, o cină romantică. Apoi, cei doi s-au relaxat la un spa. „Jumătatea mea mai bună, cel mai bun prieten și totul meu de 7 ani! Te iubesc”, a fost mesajul Alexiei Eram pentru Mario Fresh, scris în dreptul câtorva imagini din seara petrecută în doi. Acum își continuă povestea în Grecia.

Foto: Facebook, Instagram

Ultima modificare august 31, 2023 11:28 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale