Premiile Gopo celebrează cele mai importante realizări în cinematografie din anul precedent, iar toate nominalizările de anul acesta le poți vedea aici: https://premiilegopo.ro/nominalizari.
Actorul Alexandru Potocean este nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru rolul jandarmului Mircea din filmul „Câmp de maci”, în regia lui Eugen Jebeleanu, film care ridică probleme importante din societatea românească, care ard să fie recunoscute, dar și și gestionate. Nu este la prima nominalizare din aceeași categorie – în 2019 a fost nominalizat la Gopo pentru filmul „Monștri” și în 2007 pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. A primit două nominalizări la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru rolurile din filmele „Marița” (2017) și „Nunta mută” (2008) (toate patru disponibile acum pe platforma Netflix).
Încep cu nominalizarea ta la Gopo din acest an. Când ai citit scenariul pentru rolul tău – jandarmul Mircea – din ”Câmp de maci” ce ți-a plăcut la el?
În primul rând, calitatea excelentă a scenariului. Nu mi-a fost dat de multe ori să întâlnesc un scenariu atât de bine scris, atât de simplu construit și totodată atât de puternic, ca temă și expunere. Nu am sesizat nici de-a lungul repetițiilor, nici mai târziu, vreo inconsistență sau fisură. Pot spune că e, după părerea mea, unul dintre cele mai bune scenarii de film la care am avut șansa să lucrez. Vreau s-o felicit din nou pe Ioana Moraru, pentru treaba excelentă pe care a făcut-o pe scenariul acesta. M-a mai atras faptul că nu există în scenariu nici o acuză sau nici o violență la modul discursiv la adresa nimănui. E foarte tandru la modul în care expune problema, nu e militant, agresiv, dar nici voalat, ci direct, uman, delicat.
În sală la ”Câmp de maci” ecranul îmi transmitea sentimente de încorsetare, revoltă, dar și compasiune si empatie. Acest lungmetraj de debut al regizorului Eugen Jebeleanu este acum disponibil pe Netflix. Cum ai invita oamenii să se uite la el, ce le-ai spune?
Foarte bună întrebare, complexă chiar, apropo de lucrurile care sunt de discutat aici. Cred că fiecare dintre noi îl vede diferit, în funcție de concepții și preconcepții. Dar ar trebui să facem cu toții un efort conștient înspre un soi de gândire critică, mai ales din partea celorlalte comunități care blamează comunitatea LGBTQ și nu numai, nu vreau să mă opresc doar la cazul comunității LGBTQ. Cred că lipsa acestui efort de a înțelege real ce se petrece, toate preconcepțiile mascate în norme, în adevăr absolut, vedem foarte bine la ce duc. Nu cred că există un „așa da” sau un „așa nu”. Trebuie însă conștientizată și frica de a înțelege, frica asta de a-ți schimba un set de norme dobândite cu timpul, care au căpătat valoare de absolut. Frica asta care este omniprezentă și trebuie dinamitată, trebuie abandonată complet. Nu e un proces simplu. Dar în timp sigur am vedea cât de valoros este acest efort, să înțelegem, să iubim. Frica înăbușă iubirea. Iar diversitatea nu înseamnă doar ce vreau eu sau tu să însemne. Vreau să cred că filmul va deschide calea spre curajul de a înțelege.
Comunitatea LGBTQ din România are nevoie să i se facă auzite mesajele. Cum crezi că putem lupta împotriva prejudecăților?
Fix prin asta. Noi, cei care nu facem parte din ea, trebuie să o ajutăm, să o acceptăm. Acolo unde există prejudecăți, trebuie să intrăm pe fir și să demantelăm prejudecățile care guvernează asupra realităților ăstora. Cu delicatețe, dar cu fermitate, în același timp. Trebuie amendată orice formă de homofobie, indiferent unde se găsește ea. Școala trebuie să facă lucrul acesta, e un factor foarte important.
Faci un rol foarte bun în ”Pădurea spânzuraților”, spectacol montat de Radu Afrim. În ce fel ai explorat părțile diferite ale personajului tău, Apostol Bologa?
M-a ajutat mult filmul lui Liviu Ciulei, rolul făcut de domnul Victor Rebengiuc, m-a ajutat romanul lui Rebreanu. Aceștia au fost pilonii mei de creație și când există pauze lungi între spectacole, așa cum a fost pandemia, asta fac pentru a-mi reîmprospăta setul de suporturi intuitive. Nu sunt neapărat cel mai „afrimian” actor, dar pentru acest rol m-am potrivit. Aportul meu a fost extrem de realist într-o estetică hiperbolizată, stilizată, simbolistă. E o bună potrivire! Așa mi se spune, după aproape patru ani de la premiera spectacolului.
Ce simți că a adăugat experiența în teatrele independente la rolurile tale din teatrul ”clasic”?
Să știi că trebuie să amendez asta. Cred că trebuie să încetăm să facem diferența asta. Când vorbim despre independent, vorbim despre artiști de mai multe feluri care nu sunt instituționalizați, adică lucrează independent, prin niște contracte ca artiști independenți, nu au un salariu. Ei pot lucra ca artiști independenți și într-un teatru instituționilzat. Ce înseamnă clasic? Și teatrul independent face teatru clasic, chiar dacă textele sunt contemporane. Nu împart teatrul așa. De la mine de pe scenă lucrurile se văd la fel. Că joc la Replika sau la teatrul Național eu același efort îl fac. E teatru, punct.
Ai avut multe roluri în afară. Ți s-a făcut un declic înspre această idee la un moment dat, în carieră sau din contră, ți-ai dorit asta de când ai debutat ca actor?
Da, am lucrat la filme internaționale din 2008. Nu dau înapoi la ideea asta. Dacă am propuneri din afară, le voi da curs. Când am debutat, nu mai știu ce credeam, dar prioritatea mea atunci era să fiu actor, să joc. Atunci când a contat cel mai mult, au venit la timpul potrivit toate.
Ce simți că îți lipsește în perioada asta și nu mai ai timp să faci?
Timp pentru mine! Pentru că lucrez în prezent la două proiecte simultan, în teatrul Național, al cărui angajat sunt din 2017. Și nu mai am timp să citesc, sunt prea obosit și prioritățile mele sunt rolurile pe care le construiesc acum. Îmi lipsește restul vieții, dar așa e la fiecare proiect – sunt luni din an în care lucrez și nu prea mai e loc de altceva. Vor ieși premierele și se vor echilibra lucrurile.
Recomandă-ne filme care ți-au rămas în cap recent.
Nu sunt un binger de seriale sau dacă sunt, o fac după ce hype-ul unui serial a trecut. Am văzut de curând seria „Narcos”, pe Netflix. Tot pe Netflix recomand „Câmp de maci”, „Dune”, La cinema chiar acum „Copacul dorințelor” în regia lui Andrei Huțuleac. Și de văzut și „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.
Unde mergem să te vedem în urmatoarea perioadă?
„Pădurea spânzuraților”, „Beginners” și „Adio, domnule Haffman!” – toate la TNB, va ieși premiera „Pescărușul”, în regia lui Eugen Jebeleanu, o să iasă „Părinți și copii”, după Turgheniev, de Brian Friel, în regia lui Vlad Massaci. Bineînțeles la teatrul Replika, unde urmează în luna mai stagiunea de teatru politic, spectacole precum „Nouăzeci”, „Sub pământ”, „Capete înfierbântate 2020” și „Lucrător universali”, la sala Rapsodia la teatrul de pe Lipscani. Veniți la teatru!
Ultima modificare aprilie 13, 2022 1:01 pm