Alexandru Ciucu a slăbit drastic din cauza divorţului de Alina Sorescu: „A fost foarte traumatizant”. Îşi vede fiicele de două ori pe lună

.

Divorțul dintre Alexandru Ciucu și Alina Sorescu continuă să facă valuri în lumea mondenă, mai ales după ce designerul a recunoscut că această perioadă i-a afectat grav sănătatea. După 12 ani de căsnicie, cei doi au decis să pună capăt relației, lăsându-și amprenta nu doar asupra lor, ci și asupra fiicelor lor, Raisa și Carolina.

Alexandru Ciucu, traumatizat din cauza divorţului de Alina Sorescu

Într-un interviu exclusiv pentru VIVA!, Alexandru Ciucu a vorbit deschis despre cât de mult l-a afectat acest proces de divorț. Desginerul a mărturisit că în momentul în care a aflat că partenera sa de viaţă vrea să se despartă de el, a fost creată o traumă emoțională care a lăsat urme adânci asupra stării sale de sănătate, ducând la o slăbire drastică.

Divorțul dintre Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu a fost unul de durată, procesul întinzându-se pe doi ani și jumătate, timp în care tensiunile dintre cei doi au crescut considerabil. Designerul a recunoscut că încearcă să își păstreze calmul și să rămână puternic pentru fiicele sale, dar efectele acestei separări nu au putut fi evitate.

Citeşte şi: Alexandru Ciucu, reacție dură după ce Alina Sorescu l-a acuzat că nu le lasă pe fiicele lor la concertele ei: „Doar de dragul falsei victimizări și al ratingului”

Acum doi ani am slăbit foarte mult, pentru că m-a marcat perioada aia. Am avut cred că două luni în care nu am pus aproape nimic în gură. A fost foarte traumatizant. Acum am slăbit pentru că începusem să iau proporții și nu îmi mai veneau costumele”, a spus Alexandru Ciucu pentru VIVA!

Designerul a explicat că, deși a slăbit din cauza stresului, ulterior a reușit să își recupereze sănătatea fizică și să își echilibreze greutatea. El a menționat că a pierdut din nou în greutate recent, însă de această dată din dorința de a-și menține forma fizică și pentru a-și putea purta costumele cu ușurință.

Fiicele lui Alexandru Ciucu şi ale Alinei Sorescu, afectate de tensiunile dintre părinți

Deși Alexandru Ciucu face tot posibilul pentru a le proteja pe fiicele sale de tumultul emoțional al divorțului, acesta recunoaște că Raisa și Carolina sunt afectate de tensiunile dintre el și Alina Sorescu.

Chiar dacă nu înțeleg exact ce se întâmplă, conștientizează tensiunile care există. Nu e un moment plăcut pentru nimeni, dar mai ales pentru copii”, a mai adăugat acesta pentru sursa menţionată anterior.

Mai mult decât atât, designerul a cerut schimbarea programului de vizite, dorind să petreacă mai mult timp cu fetițele sale, deoarece în prezent le poate vedea doar două weekenduri pe lună. Alexandru Ciucu consideră acest timp insuficient, având în vedere cât de importantă este prezența sa în viața lor, mai ales într-un moment atât de delicat.

Citeşte şi: Alina Sorescu, noi declarații usturătoare despre Alexandru Ciucu: „Încearcă să își fabrice o nouă imagine, total diferită de cea din timpul căsătoriei”

Citeşte şi: Alina Sorescu a spus care e cea mai mare provocare a ei în rolul de mamă, în plin divorț de Alexandru Ciucu: „E un moment delicat” / Exclusiv

În ciuda dificultăților, fostul partener al Alinei Sorescu face tot posibilul să le ofere fiicelor sale momente de neuitat. Vara trecută, cei trei au călătorit împreună, vizitând Italia și Vaticanul, o experiență pe care Raisa și Carolina au apreciat-o în mod deosebit.

Le-am dus la mare, prima oară în Italia. Am văzut Roma și Vaticanul, iar ele au fost foarte încântate să vadă mormântul Sfântului Petru”, a povestit Alexandru Ciucu despre vacanța petrecută cu fiicele sale, pentru VIVA!

Pe lângă călătorii, cei trei petrec mult timp gătind împreună, iar Alexandru Ciucu se mândrește cu talentul său culinar. „Fac cea mai bună pizza din lume și cele mai bune aripioare la grătar”, a spus el, adăugând că fetele sunt încântate de preparatele sale.

Când va ajunge procesul de divorţ la un final

Divorțul dintre Alexandru Ciucu și Alina Sorescu nu este doar o poveste de iubire sfârșită, ci și una plină de tensiuni și conflicte legale. În ciuda eforturilor sale de a evita discuțiile publice despre procesul de separare, designerul a recunoscut că situația este încă departe de a se încheia.

Mai urmează un termen. Sperăm să fie ultimul, să se încheie toată situația asta toxică”, a mai declarat el. Totuși, până la finalizarea divorțului, viitorul programului de vizite și custodia fetelor rămân incerte.

Sursa foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton