Alexandra Stan nu mai are voie să urce pe scenă!

.

Tânăra cântăreaţa Alexandra Stan le-a dat o veste tristă fanilor săi: pumnii încasaţi de la impresarul său i-au afectat atât auzul, cât şi văzul.
Pumnii pe care i-a primit vedeta de la impresarul său i-au afectat văzul şi mai ales auzul, iar acum medicii i-au interzis să se mai expună zgomotelor puternice, adică pe scenă. Din acest motiv, Alexandra pierde şi foarte mulţi bani în prezent, pe lângă faptul că nu mai poate performa, scrie Libertatea.ro.
Mai mult, avocatul Alexandrei Stan a precizat că a cerut rezilierea contractului de impresariere dintre ea şi Marcel Prodan pe latură penală, iar dacă  procesul se va prelungi, atunci vor ataca contractul şi pe latură civilă.
La începutul lunii iunie, Alexandra Stan a anunţat că a fost bătută crunt de Marcel Prodan, care este şi iubitul şi impresarul ei. Artista a mărturisit că nu a fost prima oară când s-a întâmplat asta, ci ea a mai suferit agresiuni fizice din partea lui în ultimul an. Motivul scandalului pare să fi fost o sumă destul de mare de bani, pe care Alexandra i-a cerut-o lui Marcel, pentru concertele pe care le-a susţinut.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale