Alexandra Stan este o raritate în peisajul mass-media: spune exact ceea ce gândește, chiar și atunci când subiectul ar putea să îi facă pe cei pudici să se ascundă. Pentru noi, a fost o gură de aer proaspăt.
La 31 de ani, încă își păstrează o inocență copilărească, care – paradoxal sau nu – face casă bună cu încrederea și dezinhibițiile care o definesc. Stând de vorbă cu ea, ajungi să cunoști un om profund, care devine tot mai interesant pe măsură ce îți permite să descoperi un alt strat al personalității ei.
Alexandra Stan nu este vedeta „perfectă”, fără cusur, care spune doar ceea ce așteaptă oamenii să audă de la ea. Alexandra este, fără vreo urmă falsă de apologie, ea: o femeie care nu se teme să discute despre subiecte pe care lumea preferă să le păstreze tabu, o artistă care mereu are ceva nou de adus în industria muzicală și un om care continuă să crească în fiecare zi din suferințele pe care viața i le-a aruncat în față.
Mai jos poți citi o mică parte din interviul fierbinte și exclusiv cu Alexandra Stan publicat în ediția de mai a revistei Unica. Îl poți citi integral în revistă.
Dacă ai putea să trăiești o zi în pielea altei persoane, pe cine ai alege și de ce?
Haha, bună întrebarea! Cred că sunt mai multe persoane în pielea cărora aș vrea să trăiesc, dar mi-aș dori să trăiesc în pielea unui bărbat, nu neapărat cunoscut. Aș vrea să știu ce înseamnă să fii bărbat când te trezești – cum îți desfășori ziua, ce înseamnă să agăți fete, ce înseamnă să fii de cealaltă parte a baricadei.
Spune-mi o preconcepție pe care mulți oameni o au cu privire la viața de artist, care s-a dovedit a nu fi adevărată pentru tine.
În general, oamenii cred că noi artiștii trăim într-o continuă distracție, într-o continuă petrecere, că suntem mereu înconjurați de fani, că avem tot timpul o stare bună, că suntem mereu gata de concert, că suntem tot timpul înconjurați de muzică și veselie. În spatele a ceea ce oamenii văd, de fapt, este vorba de foarte multa muncă, multe compromisuri, foarte multe nopți pierdute, sărbători și zile de naștere ale celor apropiați pierdute. Viață noastră reală nu este mereu ca cea din videoclipuri. Suntem și noi oameni și ne luptăm cu aceleași probleme pe care le are orice altă persoană.
Ai lansat recent piesa „Aleasa”. Care este povestea din spatele ei?
Piesa „Aleasa” este o melodie care m-a ales pe mine. Este o piesă compusa de către Alex Pelin și produsă alaturi de Viky Red, doi producători foarte buni. Am îndrăgit-o de la prima audiție și am simțit că va fi o piesă pe care o voi cânta. Povestea din spatele ei, așa cum am și adaptat-o pentru mine și am interiorizat-o, este povestea dintre mine și relația mea cu universul, spiritualitatea, cu Dumnezeu. Chiar cred că sunt aleasă și că am avut un parcurs frumos și că am fost iubită mereu de cineva acolo sus.
Anul acesta, oamenii au putut să te admire în reality-show-ul Survivor. Telespectatorii au văzut că a trebuit să părăsești competiția din motive medicale. Cum te-a afectat pe tine acest lucru, ținând cont că nu era ceva care să țină de tine?
Eu știu că oameni se uită la TV și este destul de ușor să judeci de pe canapea. Cred că majoritatea celor care au părăsit competiția au avut probleme de sănătate. Tocmai din cauză că ești scos din zona ta de confort, fizic și psihic, și asta te afectează; lipsa hranei, cocosul mâncat zilnic, dormitul pe jos… sunt greu de suportat. Venisem de trei săptămâni înapoi acasă și eram dezechilibrată hormonal, mâncam foarte mult dulce, rețineam multa apă, eu având un singur rinichi și mi-a luat vreo lună să mă readaptez la viață normală.
Dacă ai participa din nou la Survivor, ce ai face diferit?
În primul rând, m-aș antrena mai mult înainte să plec. În al doilea rând, aș încerca să-mi obișnuiesc stomacul cu mai puțină mâncare. Este foarte important să înțelegem că ruperea asta din regimul alimentar normal este drastică, dacă nu ești suficient pregătit. Să mănânci aproape nimic, dintr-o dată, să-ți schimbi brusc regimul alimentar, te poate afecta într-un mod agresiv.
Pe plan personal, viața ta nu a fost mereu ușoară. Acum mulți ani, un incident de violență în care tu ai fost victima a ajuns pe paginile tuturor ziarelor. Cum a fost pentru tine la acea vreme să te confrunți cu el sub ochii lumii?
A fost destul de crunt, am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, tocmai pentru că era un caz atât de mediatizat, și cu cât eu încercam să trec peste, să merg la psiholog, să fiu înconjurată de familie și prieteni, să merg la studio, și să uit de toată această situație, o dată la câteva săptămâni mai era o înfățișare la tribunal sau mai apăreau niște articole și vuia presa pe puțin doua săptămâni. Comentariile răutăcioase ale oamenilor care nu înțelegeau prin ce trec m-au afectat foarte mult, mă simțeam pusă sub lupă și judecată, deși eu eram victimă în tot acest scandal. Cu toate acestea, mă bucur că am mediatizat situația femeilor abuzate din România, care pentru unii este un subiect tabu.
În pofida faptului că atâtea femei trec prin ceea ce ai trecut și tu atunci, românilor încă le place să spună că „dacă a bătut-o, sigur a meritat-o”. Oare de ce?
Da, din păcate, asta mi s-a întâmplat și mie. Eu fiind o persoană destul de relaxată și împăcată cu sexualitatea mea, de multe ori postez filmulețe sau poze, poate mai mult decât sexy sau explicite, care atrag foarte multe comentarii și mesaje pe Instagram sau pe Facebook de genul: „Aaa, păi normal, dacă te afișezi așa, normal că meritai să fii bătută”. Dar, asta este o concepție foarte greșită pe care o au românii, iar acest lucru se întâmplă din cauza faptului că nu este sancționată destul de mult violența domestică. Întregul sistem, guvernul, poliția română, ar trebui să-și dea un pic mai mult interesul în a ajuta femeile abuzate, accesul la informație este obligatoriu în aceste cazuri, iar de multe ori femeile nu știu de unde să se informeze când li se întâmplă o astfel de nenorocire.
În această perioadă, viața ta este expusă sub lumina reflectoarelor în mod constant. Mai este loc de intimitate în aceste condiții?
Da. Întotdeauna mi-am păstrat loc pentru intimitate. Am multe zile în care nu postez nimic în social media, lucru care nu este neapărat benefic pentru un artist, dar este atât de necesar pentru suflet. Încerc, totuși, să mențin un echilibru între viața personala și viața profesională, pentru că este foarte important să avem momentele noastre cu familia, cu prietenii. Trebuie să ne păstrăm cu sfințenie intimitatea, relațiile cu cei apropiați și dragi nouă, acele momente de liniște și calm.