Alexandra Stan a spus cum s-a schimbat viața ei după căsătorie: „Îmi doresc foarte mult o familie”

.

Alexandra Stan (32 de ani) și soțul ei, Emanuel Necatu (35 de ani), s-au căsătorit în secret în vara anului acesta. Invitată în podcastul lui Damian Drăghici, solista a vorbit despre cum s-a schimbat viața ei de când a devenit soție și despre cum a cucerit-o partenerul ei de viață.

Alexandra Stan a spus cum s-a schimbat viața ei după căsătorie: „Îmi doresc foarte mult o familie.”

„E bine. E greu, îți dai seama, nu e ca și cum nu ești căsătorit. E frumos. Eu mi-am dorit dintotdeauna să am o relație serioasă, de-asta, cu toți bărbații cu care am fost, am avut relații lungi. Trei relații lungi am avut. Îmi doresc foarte mult o familie. Îmi doresc să fiu mamă, îmi doresc să fac copii. Mie îmi place mult asta. Am crescut în casă cu bunica, mama, tata, sora mea, suntem mulți”, a spus Alexandra Stan.

„Îmi doresc copii, dar nu mi-a dat doctorul voie să fac un an de zile, așa că anul ăsta nu fac copii. De la anul am liber la copii”, a adăugat solista.

Întrebată despre cum este soțul ei, cântăreața a mărturisit că Emanuel nu-și dorește să se vorbească foarte mult despre el în presă și social media, dar că a ajutat-o foarte mult și că lucrul care a atras-o cel mai mult la el a fost credința lui și că se poate baza pe el.

„Emanuel e un bărbat foarte deschis la minte, serios, muncitor, pe care te poți baza. Este un om credincios, în primul rând, asta m-a și atras la el. A fost, e mult spus terapeutul meu, am avut o perioadă mai nasoală. Am fost la Survivor și când m-am întors venisem cu multe idei și nu reușeam să fac proiectele pe care mi le doream.

Citește și:

Alexandra Stan, marcată de lipsa tatălui din copilăria ei

Alexandra Stan, dezvăluiri în premieră despre sexualitatea ei: „Eu iubesc și bărbații și femeile”

Știai că el a fost primul iubit al Alexandrei Stan? Este un celebru artist român

Alexandra Stan, noi detalii despre momentul în care a fost agresată: „A fost crunt”

S-a îmbolnăvit și motanul meu și, fiind cu chestia asta cu spiritualitate, energie, o prietenă mi-a zis despre el, că este terapeut și că făcea curățări energetice. Este consilier de dezvoltare personală, te ajută să-ți găsești drumul. Cumva, fiind tristă și deprimată, prietena mea mi l-a recomandat. M-am întâlnit de câteva ori cu el și chiar m-a ajutat.

Cel mai important este că m-a adus pe calea asta… Eu întotdeauna am fost credincioasă, dar am avut momente, uneori, când mai uitam să fiu și practicantă. Ok, crezi, dar mai trebuie și să faci. M-a ajutat din punctul ăsta de vedere. Asta îmi lipsea, să fiu mai aproape de Dumnezeu. M-a atras asta mult la el”, a mai spus solista despre soțul ei. 

Recent, în presă s-a speculat că între artistă și soțul ei ar exista probleme, după ce Alexandra a fost fotografiată de către paparazzi fără verighetă. „E absurd să dau explicații presei de fiecare dată când îmi dau jos sau pun la loc verighetă.

Chiar îmi doresc să păstrez cât mai intimă relația noastră, iar despre Emanuel să nu se mai vorbească în presă, mai ales că nu îi place. Eu sunt acum într-o vacanță în Turcia cu sora mea și aș vrea să mă bucur de ea în continuare”, a spus Alexandra Stan recent, pentru VIVA!.

Foto: Instagram

Ultima modificare august 20, 2021 1:03 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale