Din 14 noiembrie, Alexandra Dinu se va afla pe platoul de filmare, alături de nume celebre de la Hollywood: Adrien Brody, John Malkovich și Antonio Banderas. Împreună cu ei joacă în thriller-ul „Unchained”, regizat de Paul Solet, peliculă care va avea premiera în a doua jumătate a anului 2017.
După ce a a jucat în producții italiene de succes, anul trecut, Alexandra Dinu s-a mutat în Los Angeles, dorind să înceapă o carieră în cinematografie la Hollywood. Acestea este al doilea film american în care joacă frumoasa actriță. De curând, Alexandra Dinu a terminat parte a filmărilor pentru thriller-ul „Final Score” în care interpretează rolul prima principal feminin.
După puțin timp, Alexandra a obținut rolul principal în filmul „Final Score” în care joacă alături de fostul Agent 007, Pierce Brosnan, și de Dave Bautista (cunoscut din „Spectre” și „Guardians of the Galaxy”). Filmările au avut loc la Londra în lunile septembrie-octombrie, urmând ca ultimele scene să fie filmate în decembrie. Producția va avea premiera mondială anul viitor, iar la scurt timp va ajunge și în cinematografele de la noi.
Foto: Edward Aninaru pentru revista Unica, Hepta
Citește și – Alexandra Dinu cucerește Hollywoodul
Citește și – Alexandra Dinu, colier de diamante de 100.000 de euro. A făcut furori la Festivalul de Film de la Veneția