Alex Velea, despre conflictul dintre el și Cătălin Măruță: „Nu am ce să mai vorbesc cu el”


Invitat în podcastul lui Speak (34 de ani), Alex Velea (37 de ani) a vorbit, printre multe altele, despre cariera lui și despre conflictul dintre el și prezentatorul TV Cătălin Măruță (43 de ani). De 8 ani și jumătate, solistul formează un cuplu cu Antonia (32 de ani).

Spre finalul podcastului, Speak l-a întrebat pe Alex de ce se lasă atras în tot felul de relații conflictuale. „Mi se pare că ești magnet de complicăciuni și de lucruri bune, clar, dar cred că într-o măsură este și vina ta”, a spus Speak.

Alex Velea, despre conflictul dintre el și Cătălin Măruță: „Nu am ce să mai vorbesc cu el”

Înainte ca Speak să facă această mărturisire, Alex a vorbit despre relația conflictuală dintre el și Măruță: „Mi se pare că în fiecare săptămână e măcar o emisiune în care este vorba despre mine sau despre Antonia, dar într-un context defavorabil nouă. Într-un context nașpa. (…)

Nu am ce să mai vorbesc cu el. S-a mai întâmplat o dată, când chema rudele fostei mele neveste ca să vorbească despre mine aiurea. Asta după ce avusesem niște ani de prietenie”.

Conflictul a continuat, Alex fiind în cele din urmă convins de unul dintre managerii săi să încerce să reia legătura cu moderatorul. În plus, Cătălin ar fi sunat-o pe mama solistului pentru a-i spune că a greșit față de el.

„Doamna Velea, știți cum este, suntem ca într-o relație, am mai greșit…”, ar fi spus prezentatorul TV, potrivit lui Alex. „Și-a cerut un fel de scuze, apoi a spus că sunt un fel de gâscă dacă nu accept scuzele și dacă nu merg mai departe.

Îmi doream oricum să fac o colaborare cu Andra pentru că mi se pare că este tare din punct de vedere vocal și am zis: «Hai să o las așa». Am mers am cântat la Ateneu, am mers în turneu, în fine, după care și-a luat din nou filmul ăsta de cancanist, de calcă pe cadavre.

Citește și:

Alex Velea, mesaj de susținere pentru Clejani după scandalul cu Fulgy

Alex Velea și Antonia au avut COVID-19: „Am fost din ăia care la început nu au crezut”

Antonia, despre conflictul dintre Lino Golden, Mario Fresh și Alex Velea

N-am ce să-i zic. S-a dus prea departe. Este prea târziu. Fiecare o să aibă parte de o judecată, mai devreme sau mai târziu. (…) Ori ești cu mine, ori ești împotriva mea. Eu nu sunt fals, să vorbesc cu tine și după [despre tine].

Lumea așa e. La mine nu merge așa, să vrei să mă măscărești și după… Ce e asta? (…) Nu-ți place de mine, n-am nicio problemă, dar nu încerca să manifești asta sau să simți nevoia neapărat să o zici”, a mai spus.

După ce Speak i-a spus că și el poartă o parte din vină, Alex a completat: „Cu omul acesta unde ți se pare că e greșeala [mea]? Că nu am vrut să mă duc la emisiune să-i măscăresc pe Lino și pe Mario? Că lor le-a dat ocazia să zică fel de fel de lucruri de nevastă-mea. Au oameni care să mă sune.

Calcă pe cadavre. Lumea l-a mai văzut, îl vede în ipostaza asta, că vrea să facă rău. A vrut să se spele… (…) E fals, e fals și mincinos. Îți dedic piesa Bă, de ce ești mincinos? De la Golden Gang. (…) Omul este ahtiat după bani, după contracte, să prezinte evenimente și să aibă raiting. Lui i se par relevante treburile astea”.

Alex Velea: „Faima și succesul au, din păcate, puterea de a-ți influența caracterul”

În toamna anului 2020, între Lino Golden (23 de ani), Mario Fresh (22 de ani) și Alex s-a iscat un conflict. „Eu și Antonia am văzut în ei ambiție, talent și ne-am dorit ca acești copii să reușească. (…)

Le-am oferit exact ce-mi doream pentru mine în copilărie, sprijin, susținere. (…) Faima și succesul au, din păcate, puterea de a-ți influența caracterul”, mărturisea Alex Velea pe YouTube, în octombrie 2020.

În același videoclip, Alex a explicat că ruptura dintre ei s-a produs în momentul în care Mario și Lino și-au dorit ca Golden Boy Society, casa de discuri care îi aparține, să nu mai reprezinte alți artiști în afara lor și să investească în anumite proiecte în care el [Alex] nu credea.

Foto: Instagram; Captură YouTube

Ultima modificare iunie 17, 2021 2:47 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale