Lumea mondenă din România a fost zguduită de un nou scandal major, de data aceasta implicându-l pe Alex Pițurcă. Fiul fostului antrenor al echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă, a fost audiat de poliție în cadrul unui dosar de violență, după ce o femeie a fost brutal agresată chiar în locuința sa.
Cuprins
Cuprins
Alex Pițurcă, audiat de poliție într-un caz incredibil de violență
Totul a început aparent ca o seară obișnuită la casa lui Alex Pițurcă, unde acesta se afla în compania prietenului său, Marian Mitran, un cunoscut jucător de poker şi deţinătorul unei case de amanet. Însă, liniștea a fost spulberată atunci când o femeie, cunoscută de cel menţionat anterior, și-a făcut apariția în locuință și a început să îi aducă acestuia o serie de reproșuri. Discuția tensionată a degenerat rapid într-o confruntare violentă, care a culminat cu o scenă brutală.
Conform surselor cancan.ro, Marian Mitran a lovit-o pe femeie cu capul de balustradă, provocându-i răni grave, inclusiv o arcadă spartă. Mai mult decât atât, se pare că femeia a încasa din partea bărbatului şi pumni şi picioare, ducând-o într-o stare fizică deplorabilă.
Victima, vizibil rănită și traumatizată, a decis să acționeze legal, depunând o plângere la poliție și obținând un certificat medico-legal care atestă agresiunea.
Alex Pițurcă, martor la incidentul sângeros care a avut loc în casa lui
Fostul iubit al Cristinei Ich nu este acuzat direct de violență, însă prezența sa la locul faptei și faptul că a asistat la această scenă îl plasează în mijlocul scandalului. Poliția a considerat necesar să-l audieze pe Alex Pițurcă, pentru a obține detalii despre evenimentele care au avut loc în seara respectivă. Deși nu este suspectat de vreo implicare fizică, el a fost martor la întregul episod de violență, lucru care îl face o parte importantă în desfășurarea anchetei.
Potrivit surselor, Alex Piţurcă ar fi asistat neputincios la momentul în care prietenul său a pierdut controlul și a atacat femeia în mod violent, folosind nu doar pumnii și picioarele, dar și o balustradă, de care a lovit victima în mod repetat.
În ciuda faptului că nu este direct implicat în agresiune, Alex Pițurcă va rămâne sub lupa publicului și a presei, fiind martorul-cheie într-un caz de violență extremă. Este de așteptat ca el să ofere mai multe declarații pe parcursul anchetei, iar relația sa cu agresorul, Marian Mitran, să fie analizată în detaliu.
Marian Mitran, agresorul, sub mandat de reținere
Marian Mitran, prietenul apropiat al lui Alex Pițurcă, este un nume bine cunoscut în lumea jocurilor de noroc, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători de poker din România. Acesta a câștigat sume impresionante la competițiile la care a participat, iar pe lângă cariera sa în poker, Mitran deține și o casă de amanet.
După ce a fost acuzat de violență asupra femeii, poliția l-a reținut pe Marian Mitran, iar în cursul zilei de marți, 1 octombrie 2024, magistrații au emis un mandat de reținere pentru 24 de ore. Parchetul urmează să decidă dacă acesta va fi arestat preventiv pentru faptele sale sau dacă va fi eliberat sub control judiciar.
Sursa foto: Instagram
Ultima modificare octombrie 3, 2024 11:54 am