Alex Bunea a fost salvat pentru a doua oară, după ce preparatele sale au primit punctaj minim două zile la rând. De data aceasta, cel care i-a oferit o nouă șansă a fost Cătălin Scărlătescu, care a spus de edițiile trecute că și-l dorește în echipă.
După ce a ales un preparat care nu i-a adus punctajul dorit, concurentul a fost notat cu doar 6 puncte, astfel că a fost din nou pe punctul de a părăsi competiția. Doar că chef Scărlătescu a profitat de ocazie pentru a-l aduce în echipa turcoaz.
Alex Bunea, salvat pentru a doua oară
Concurentul a recunoscut că a făcut o alegere neinspirată în momentul în care a decis să gătească rață, varză și sos de portocale, mai ales să rața era nefăcută.
În urma celui de-al optulea battle, din data de 9 octombrie, concureții din echipa magenta aka Amanita Regală și cei din echipa turcoaz aka Saint-Tropez au intrat la proba individuală. Libertatea pe care au primit-o le-a cam dat de furcă și ajunși în fața Irinei Fodor și a celor trei chefi, mulți dintre ei se temeau că vor pleca acasă.
Cocurenții extrem de emoționați au așteptat să își afle punctajele. Rând pe rând, ei s-au întors în bucătărie, până când au mai rămas doar trei, toți din echipa lui chef Florin Dumitrescu. Acela a fost momentul în care acesta a știut că echipa magenta va pierde primul om din sezonul 12 Chefi la cuțite.
Citește și: Florin Dumitrescu a folosit cea mai prețioasă amuletă la Chefi la Cuțite. Pe cine a salvat
Citește și: Prin ce trece soția lui Călin Donca de când afaceristul a fost arestat. „Toate conturile au fost blocate”
„Momentul în care am rămas doar eu cu Ursu și cu Alex a fost cel mai nasol moment de până acum pentru mine din show”, a afirmat Horia Manea.
„N-ai cum, de data asta trebuie să rămâi, nu ai cum să pleci chiar a doua zi după ce ai fost salvat”, a spus și Alex Bunea care cu o ediție în urmă a fost salvat de la eliminare.
Totuși, Alex Bunea a primit din nou cel mai mic punctaj, fiind din nou pe punctul de a pleca acasă.
Răsturnare de situație la Chefi la Cuțite
Supărat că a fost din nou eliminat, Alex Bunea a afirmat: „Eu încă știu ce pot să fac și singura chestie pe care o am așa… e că nu am reușit să îi demonstrez lui chef Florin mai multe”.
„Nu sunt pregătit să pierd un om de valoarea lui din echipă, mai ales după ce am dat o amuletă să-l mai ține”, a spus și chef Florin Dumitrescu.
Citește și: Fabian Soare, eliminat de la Chefi la Cuțite. Tânărul a fugit din Anglia fără să își plătească școlarizarea
Însă, în momentul în care s-au întors în bucătărie, Alex Bunea a trecut de la agonie la extaz. Și asta pentru că chef Scărlătescu a decis să își folosească amuleta și să îl ia în echipa lui.
„Bă, voi ați innebunit de tot, mă?”, a fost singura reacție pe care a putut să o aibă concurentul care acum face parte din echipa turcoaz.
„E ireal ce se întâmplă”, a mai spus acesta cu ochii în lacrimi.
„Echipa aia nu era pentru el”, a precizat Cătălin Scărlătescu, în timp ce concurenții din echipa Saint Tropez sărbătoreau venirea lui Alex Bunea.
Astfel, concurentul a trecut din echipa magenta în cea turcoaz.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alex Bunea la Chefi la Cuțite
Sursă foto: PR
Ultima modificare octombrie 10, 2023 11:01 am