Deopotrivă actor de teatru şi de film, Alec Secăreanu joacă un imigrant român în „Gods own country”,filmul britanic care a luat Premiul Special al Juriului la TIFF. S-a pregătit intens pentru acest rol care i-a deschis porţile către cinemaul internaţional.
Filmul spune o poveste de dragoste gay, cât de mult crezi că va receptat prin prisma acestui subiect?
Până acum filmul a fost receptat foarte bine de public. Am participat la destul de multe festivaluri cu el şi feedback-ul publicului a fost incredibil, mult mai bun decât ne-am fi putut imagina. Subiectul filmului poate fi delicat pentru unele persoane, dar îmi doresc din toată inima ca oamenii să trecă peste prejudecăţi şi stereotipuri şi să privească filmul ca pe un act artistic. Până la urmă, e vorba despre doi oameni care vin din două lumi diferite şi care, în ciuda tuturor obstacolelor, ajung să trăiască o frumoasă poveste de dragoste.
Natura are un rol foarte important în film, a cărui acţiune se petrece la o fermă dintr-un sat izolat din Anglia. Care e relaţia ta cu natura?
Este adevărat că personajul meu, Gheorghe, este foarte conectat cu natura. Am urmărit în film să vedem mai exact care este influenţa mediului asupra personajelor noastre. Am ajuns în Anglia exact la începutul primăverii, pe 29 februarie. Eu eram obişnuit cu primăvara de la noi din ţară, când copacii încep să înverzească, florile încep uşor, uşor să înflorească şi vremea să se încălzească. Ei bine, în Yorkshire nu este cazul de aşa ceva. Am dat peste o vreme nemiloasă care ne-a oferit patru anotimpuri în fiecare zi. Dimineaţa ningea, apoi urmă grindină, apoi furtună, ploaie, soare pentru 15 minute şi apoi o lua de capăt. Vremea, natura şi mediul neprietenos au făcut parte din pregătirea pe care am făcut-o pentru personaj. Chiar dacă mie, Alec, nu mi-a plăcut neapărat să fiu expus manifestărilor extreme ale primăverii din Yorkshire, a trebuit să fac cumva să încerc să mă bucur de zilele lungi petrecute afară pentru a înţelege cât mai bine personajul meu. În viaţa privată încerc să petrec cât mai mult timp afară, în natură. Încerc să am grijă de ea, să o respect, să o protejez, să o curăț de câte ori e nevoie de gunoaie şi peturi şi să colectez selectiv acasă, pentru ca mai apoi să pot recicla toate materialele ce intră în această categorie.
Cum e pentru un actor român să intre în circuitul de cinema internaţional? Ce descoperiri ai făcut, ce aşteptări ai?
Am avut o şansă extraordinară să joc în acest film şi abia acum încep să descopăr câte straturi există de fapt în această industrie. Sunt foarte la început şi încerc să absorb cât mai multă informaţie cu putinţă, pentru a putea să o folosesc în avatanjul meu. Cred că Gods Own Country mi-a deschis şi îmi va deschide în continuare multe căi de cunoaştere spre a înţelege mai bine cum funcţionează circuitul internaţional de cinema.
Ce îi lipseşte industriei de film de la noi?
În primul rând, cred că îi lipseşte o lege mai bună a cinematografiei. Dacă edilii vor asculta şi vor lua în calcul sugestiile oamenilor de film din România, atunci cred că se vor rezolva foarte multe probleme adiacente care ţin şi de finanţări şi de diversitate. Avem oameni foarte bine pregătiţi şi cu experienţă care lucrează în cinematografie, deci din punct de vedere profesional nu cred că ne lipsesc foarte multe, dar cred că trebuie să primească o şansă reală şi regizorii la început de drum şi scenariile bune.
Există un clişeu care spune că actorul „intră în pielea personajului”, tu cum te raportezi la asta?
Cred că fiecare personaj trebuie abordat cu un suflu proaspăt. Procesul de descoperire este unul delicat în care trebuie să fii foarte vulnerabil. Sunt destule metode de actorie pe care le înveţi de-a lungul timpului, dar cred că până la urmă fiecare actor îşi găseşte metodă lui, sau împrumută elemente din alte metode în funcţie de personajul pe că-l caută şi situaţiile în care este pus. Un lucru adevărat este că după o perioada intensă de lucru este nevoie de timp pentru decompresie.
Îţi aminteşti momentul în care ai decis că vrei să fii actor?
Pasul decisiv l-am făcut în liceu. Am făcut un liceu cu profil tehnic, am fost la o clasa mate-info, părinţii mei sunt amândoi ingineri, fratele meu este inginer şi eu la rândul meu trebuia să fiu tot inginer. La un moment dat am aflat că există un cerc de teatru al liceului. Am început să mă duc şi nu după mult timp mi-am dat seama că pot să chiulesc de la orele de mate, fizică şi info ca să mă duc la ”teatru”. Iniţial, când mi-am anunţat părinţii că vreau să mă fac actor, au avut un şoc şi au încercat din răsputeri să mă convingă să nu fac asta, dar când au văzut că sunt foarte hotărât au acceptat într-un final. Din momentul acela, m-au sprijinit cu tot ce au putut şi acum cred că sunt foarte mândri de mine. Sper! 🙂 Glumesc. Sunt sigur de asta.
În România e greu să faci teatru independent. A existat vreun moment în care ai vrut să renunţi la meseria asta?
Au fost foarte multe momente în care am fost deturnat de la drum din lipsa banilor. A trebuit de-a lungul timpului să fac tot felul de meserii sezoniere pentru a mă putea întreţine, dar întotdeauna când am crezut că mă distanţez prea mult de meseria mea m-am întors la ea. Au fost câteva momente în facultate când mi-am pus problema să mă las, pentru că nu-mi ieşea vreun rol sau ceva, dar cred că şi asta face parte din dezvoltarea ta ca actor.
Te ajută actoria în viaţa de zi cu zi, foloseşti ceva din tehnicile de actorie în relaţiile din viaţa „reală”?
Bineînţeles! Arta actorului te obligă să fii prezent, să trăieşti în moment şi să te raportezi onest şi organic la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Sunt principii pe care trebuie să le aplici în viaţă dacă vrei să te dezvolţi armonios.
Foto: Kristie De Garis, Bogdan Paraschiv
Citește interviul integral cu Alec Secăreanu în numărul de august al UNICA.