Al Pacino s-a despărțit de iubita tinerică, la 3 luni de la venirea pe lume a fiului lor. Noor Alfallah cere custodie exclusivă

.

Al Pacino (83 ani) și iubita sa, Noor Alfallah (29 ani) s-au despărțit la câteva luni de la venirea pe lume a fiului lor, Roman. Tânăra a depus actele pentru custodia băiatului în vârstă de 3 luni, la un tribunal din Los Angeles.

Noor a solicitat custodie totală asupra copilului, precizând că își dorește ca actorul să aibă un program de vizită „rezonabil”.

Al Pacino și Noor Alfallah s-au despărțit

Al Pacino și Noor și-au început relația în aprilie 2022, iar fiul lor a venit pe lume pe 6 iunie 2023, la un spital din Los Angeles. Celebrul actor mai are trei copii cu alte două femei: gemenii Olivia și Anton James de 22 ani, cu Beverly DAngelo, și Julie, de 33 ani, cu Jan Tarrant.

Potrivit Daily Mail, Alfallah a spus judecătorilor că este dispusă să împartă custodia cu Pacino, ceea ce ar ănsemna că starul ar avea un cuvânt de spus în ceea ce privește educația, religia și îngrijirile medicale al copilului.

Printre documentele depuse la tribunal, Noor a adăugat și unul intitulat „declarație voluntară a filiației”, pe care cei doi au semnat-o la câteva zile de la nașterea lui Roman. Documentul certifică paternitatea copilului lui Pacino. Alfallah a spus, în documentele juridice, că a conceput copilul în California, după ce a avut relații sexuale cu actorul.

De asemenea, femeia solicită ca Al Pacino să plătească onorariul avocatului său și alte costuri legate de acest caz.

Citește și: Al Pacino a devenit tată la 83 de ani. Iubita lui cu 54 de ani mai tânără a născut un băiat

Citește și: Cine este Noor Alfallah, iubita de 29 de ani a lui Al Pacino. La 83 de ani, actorul va fi din nou tată

O sumă precisă pentru îngrijirea copilului nu a fost menționată în dosar. Însă, potrivit The Blast, „instanța poate emite ordine pentru întreținerea copiilor și poate emite o atribuire a veniturilor fără o notificare ulterioară fiecărei părți”.

Noor Alfallah a mai avut în trecut relații cu Mick Jagger și miliardarul Nicolas Berggruen.

De asemenea, aceasta a mai fost văzută în compania lui Clint Eastwood (93 ani), în anul 2019, însă aceștia au precizat că sunt doar prieteni de familie.

Pacino ar fi solicitat un test ADN

Diferența de vârstă dinte Alfallah și Pacino „nu pare a fi o problemă” a declarat o sursă pentru Page Six în aprilie 2022, adăugând că producătoarea de film „se întâlnește în mare parte cu bărbați în vârstă foarte bogați”, iar ea provine dintr-o familie bogată.

Noor, originară din Beverly Hills, a urmat cursurile UCLA School of Film and Television, urmând ulerior o carieră ca producător.

Citește și: Cum arată Julie, fiica lui Al Pacino

Citește și: Eva Kiss a părăsit România din iubire pentru soț: „Familia este cea mai importantă”. Ce face la 70 de ani în Danemarca / Exclusiv

Înainte de venirea pe lume a lui Roman în luna iunie a acestui an, misterul a înconjurat circumstanțele sarcinii, după ce au apărut afirmații conform cărora actorul a cerut un test ADN prenatal, după ce a refuzat să creadă că ar putea lăsa pe cineva însărcinată.

Pe de altă parte, o sursă apropiată cuplului a confirmat atunci pentru Daily Mail că Pacino „nu putea fi mai fericit” cu această sarcină și că el și Noor sunt îndrăgostiți și fericiți.

Noor ar fi fost de acord cu testul de paternitate, care a confirmat că starul de la Hollywood este tatăl copilului.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Al Pacino și Noor Alfallah

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare septembrie 7, 2023 1:01 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale