Adriana Bahmuțeanu și George Restivan afirmau, în urmă cu ceva timp, că au decis să pună capăt relației lor, iar bărbatul a și părăsit România. Acum, afaceristul a dezvăluit că, de fapt, ei nu s-au despărțit niciodată și relația lor a continuat departe de ochii tuturor.
Cuprins
Cuprins
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan nu s-au despărțit niciodată
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan formează în continuare un cuplu, a dezvăluit bărbatul, care a precizat că el și jurnalista nu s-au despărțit niciodată și că totul a fost o păcăleală pentru public. Cei doi au vrut să își țină relația secretă și să se bucure de povestea lor departe de ochii curioșilor. Restivan a decis să spună tot adevărul pentru a putea fi aproape de partenera sa, în acest clipe grele prin care trece de la moartea lui Silviu Prigoană.
Au anunțat în urmă cu câteva luni că au ales să meargă pe drumuri separate, dar acum George Restivan spune că relația lor a continuat în spatele camerelor de luat vederi. Adriana Bahmuțeanu și partenerul ei au apărut împreună în emisiunea „Un Show Păcătos” și au dezvăluit că nu s-au despărțit niciodată, dar au ales să își trăiască povestea de iubire în privat.
„Hai să zicem că a fost un scenariu de Hollywood bine pus la punct. Faptul că sunt aici este pentru că orice bărbat, într-o situație care este acum, trebuie să fie alături de parteneră, logodnică sau soție. Poate așa a fost mai bine să fie, să nu se știe. Am hotărât să ne ținem viața în privat”, a afirmat George Restivan în emisiunea lui Dan Capatos.
Jurnalista, primele declarații după ce s-a aflat de relația cu George Restivan
Adriana Bahmuțeanu a confirmat faptul că ea și George Restivan nu s-au separat niciodată, ci doar au trăit în locuri diferite.
„Ne-au separat kilometri, distanța, dar nu”, a precizat jurnalista.
În luna iulie a acestui an, cei doi anunțat că au ales să pună punct relației lor, după un an și trei luni de când s-au căsătorit. Atunci, ei spuneau că au luat această decizie din cauza distanței, George Restivan fiind mai mereu plecat din România.
„A fost frumos, autentic, am trăit o adevărată poveste intensă de iubire! Din păcate, distanța ucide dragostea și uneori planurile și valorile comune se mai schimbă!!! Așadar, am decis să mergem fiecare pe drumul său și să punem punct aici relației noastre! Ne-am decis să păstrăm pentru noi intimitatea și să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă. Vă rugăm pe toți cei care ne-ați apreciat relația să ne respectați punctul de vedere și să înțelegeți că nu vom da detalii despre motivele care ne-au condus la această decizie! Vom rămâne în continuare prieteni buni și ne vom susține ori de câte ori va fi nevoie! Viața merge înainte!”, scria la momentul respectiv Adriana Bahmuțeanu pe pagina ei de Facebook.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adriana Bahmuțeanu și George Restivan
Sursă foto: Facebook, captură video
Ultima modificare decembrie 12, 2024 2:57 pm