Adriana Bahmuțeanu nu-și poate lua copiii acasă. „Cererea privind stabilirea locuinței minorilor la mamă, inadmisibilă!” În ce condiții îi poate vedea

.

Judecătoria Sector 3 București a stabilit marți, 17 decembrie, un program de vizită pentru băieții Adrianei Bahmuțeanu (50 ani), respingând solicitările jurnalistei privind stabilirea domiciliului lui Maximus și Eduard la ea.

În ce condiții își poate vedea Adriana Bahmuțeanu copiii

Adriana Bahmuțeanu a fost înștiințată că această decizie a judecătorilor include un program strict de vizite și ședințe obligatorii de psihoterapie pentru echilibrarea relației dintre mamă și copii.

„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius prin întâmpinare ca neîntemeiată.

Respinge cererea privind stabilirea locuinței minorilor la mamă formulată de reclamantul Bahmuţeanu Adriana Cristina în contradictoriu cu pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius ca inadmisibilă.

Respinge cererea de înapoiere a copiilor formulată de reclamantul Bahmuţeanu Adriana Cristina în contradictoriu cu pârâții Prigoană Honorius Adrian și Prigoană Sivius ca neîntemeiată” – se arată în decizia Judecătoriei Sector 3 București.

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu, mesaj din cimitir pentru Silviu Prigoană. „Nu știu dacă știi ce se întâmplă aici pe pământ!” Ce îi cere jurnalista regretatului afacerist

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa fostei menajere a lui Silviu Prigoană. „O fac să plătească!” Ce acuze îi aduce

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu, dezvăluiri dureroase despre relația cu băieții ei. „Deja neagă că sunt mama lor. Sunt spălați pe creier într-un mare fel!”

Citeşte şi: Adriana Bahmuțeanu, mesaje șocante despre cum se comporta Silviu Prigoană cu copiii săi: „Bătut constant, jignit și pedepsit”

Frații vitregi ai lui Maximus și Honorius trebuie să participe la ședințele de consiliere

Judecătorii au stabilit perioadele în care Adriana Bahmuțeanu își băieții lor se pot vedea.

„Stabilește din oficiu un program de vizită în favoarea minorilor X născut la data de X și X născut la data de X cu privire la mamă astfel:

  • Primele trei duminici din lună de la ora 10:00 până la ora 20:00
  • În anii pari 3 zile în vacanța de Paște de sâmbăta dinaintea Paștelui ora 16:00 până marți ora 20:00
  • În anii impari 3 zile de Crăciun din data de 24 decembrie de la ora 16:00 până în data de 27 decembrie la ora 20:00
  • În anii pari 3 zile vor petrece Anul Nou alături de mamă din data de 30 decembrie ora 16:00 până în data de 3 ianuarie ora 20:00
  • În vacanța de vară minorii vor petrece cu mama primele două săptămâni din luna iulie precum și ultimele două săptămâni din luna august de la ora 10:00 până la ora 20:00
  • Zilele de naștere cele onomastice și Ziua Copilului vor fi petrecute de minori cu mama.
  • Ziua de naștere a mamei de la ora 10:00 la ora 20:00
  • Prin apel video în zilele de marți și joi ale fiecărei săptămâni în intervalul orar 17:00-19:00
  • Ia act de acordul părților în ceea ce privește desfășurarea programului de psihoterapie în favoarea minorilor cu implicarea ambelor părți în scopul echilibrării raporturilor de familie respectiv relația mamă-copii” – se mai arată în decizia instanței, potrivit Antena 3.

De asemenea, judecătorii au desemnat un psiholog care să îi consilieze pe minori și au stabilit că atât mama, cât și frații vitregi mari ai copiilor ei, Silvius și Honorius, au obligația să participe la ședințele de terapie conform programului stabilit:

„Desemnează psiholog pe doamna Daniela Monica Guzu. Frecvența ședințelor la psiholog va fi de cel puțin patru ori pe lună timp de 12 luni. Mama minorii și frații Prigoană Honorius și Prigoană Silvius sunt obligați să participe la desfășurarea ședințelor conform dispozițiilor și programului întocmit de psiholog

Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată executorie. Prezenta ordonanță produce efecte până la soluționarea definitivă a dosarului nr 35456/301/2024 cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.”

Foto – Facebook / capturi video

Ultima modificare decembrie 18, 2024 10:39 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale