Adrian Despot, cunoscutul solist al trupei Vița de Vie, ne încântă cu muzica bună de aproape 30 de ani. A știut încă din perioada „Școala vedetelor” că nu își dorește să fie „o marionetă a industriei de divertisment”, dar spune că, din dorința de a nu-și dezamăgi mama, a durat „până am decis să ies din conjunctura divertismentului”. În exlusivitate pentru Unica.ro, artistul vorbește despre cum a găsit drumul către muzica făcută din suflet, care să îl reprezinte, despre relația cu soția și cei doi copii și proiectele pe care le are în perioada următoare, alături de trupa Vița de Vie.
Adi Despot, unul dintre cei mai asumați și sinceri artiști din România, dezvăluie cum și-a cunoscut soția, pe Lisa, alături de care este de 30 de ani. „Am crescut, practic, împreună, ne-am altoit și format unul după celălalt” ne spune Adrian Despot. Artistul și soția lui au împreună doi copii, pe Maia și pe Toma, adolescenți acum și cei mai mari critici muzicali ai tatălui lor.
Adrian Despot spune de ce a renunțat la „Școala Vedetelor”: „Nu voiam să fiu o marionetă a industriei de divertisment”
Cunoscutul artist declară, cu sinceritate, că nu ascultă „nici manele, nici Coldplay, de exemplu. Primele sunt prea stridente, ceilalți prea sterili. Și nu spun asta cu emfază, asta sunt eu”. Este de părere, însă, că este loc pentru toate stilurile muzicale sub soare.
VEZI „Este de datoria mea să apar muzica, de orice fel, atunci când este atacată pentru că, dacă tolerez asta, într-o zi ar putea să vină timpul muzicii mele”, ne spune Adrian Despot.
În vârstă de 48 de ani, Adrian Despot mărturisește că nu își încalcă principiile. Pentru el, Nu înseamnă NU și „plec mai departe, fără să mă intereseze câți bani las pe masa căreia îi întorc spatele”, dar recunoaște că viață fără compromisuri este o utopie.
„Viața era altfel orânduita atunci, nu erau alte opțiuni decât cele trasate de societatea comunistă”
Adrian, aș vrea să ne duci puțin în primii tăi ani de viață. Ce-ți plăcea să faci când erai copil?
Nimic special. Playtime, cea mai mare parte a timpului, apoi școală și literatură. La un moment dat a apărut chitara în viața mea și de atunci nu am mai lăsat-o din mână.
Când aveai nevoie de sfaturi la cine mergeai mai des, la mama sau la tata?
Viața era altfel orânduită atunci. Grădiniță, școală, liceu, facultate/armată, serviciu. Oamenii nu păreau în nevoie de sfaturi, nu erau alte opțiuni decât cele trasate de societatea comunistă. Se „ocupau” ei de tot pentru ca fiecare din noi să devină un om al muncii. Nu erau multe decizii de luat.
Adrian Despot nu și-a dorit mediatizare: „Am intrat accidental în show business”
Ce-ți mai aduci aminte din perioada liceului? Erai timidul sau rebelul?
Eram o gașcă de rockeri, fiecare cu personalitatea lui, dar toți în spiritul găștii, care cumva ne ghida comportamentul. Timiditatea a intervenit în momentul în care am intrat accidental în show business.
Cât de greu a fost să lași Aradul pentru București? Nu ți-a fost teamă să lași liniștea pentru un haos permanent?
Din nou, nu am avut opțiuni, am plecat de foarte mic împreună cu ai mei, care s-au hotărât să se mute la București. Apoi, până la vârsta adolescenței și chiar puțin după, haosul era ce căutam, atât la Arad cât și la București. Dar ambele orașe aveau un altfel de haos decât cel de acum.
Adrian Despot, despre „Școala Vedetelor”: „Eram timid și speriat, nu voiam să o dezamăgesc pe mama”
Când te gândești la perioada „Școala Vedetelor” ce gânduri îți apar în minte? Cum era Adi Despot la început de drum în televiziune?
Timid și speriat, am realizat că nu e ceva ce doream să fac însă, în același timp, nu voiam să o dezamăgesc pe mama. Așa că am continuat câțiva ani, până am decis să ies din conjunctura divertismentului.
„Nu voiam să fiu o marionetă a industriei de divertisment, voiam să fac ceva care să aibă suflet și să mă reprezinte pe mine”
Îți mai aduci aminte o întâmplare de atunci, frumoasă sau mai puțin frumoasă?
Din păcate nu am reușit să mă bucur de multe. În mine se dădea un conflict teribil între ce trebuia să pretind că sunt la televizor și cel care eram de fapt. Sau cel care îmi doream să fiu, pentru că la vârsta aia încă mă căutam. Dar ce știam sigur era că nu voiam să fiu o marionetă a industriei de divertisment, voiam să fac ceva care să aibă suflet și să mă reprezinte pe mine.
După atâția ani de media ce crezi că ai câștigat și ce simți că ai pierdut?
Industria asta este un loc în care primul lucru care se pierde este inocența, iar nimic din ce câștigi ulterior nu poate compensa pentru asta. M-am câștigat pe mine în momentul în care am decis să renunț la tot și să o iau de la zero cu Vița de Vie.
Adrian Despot: „Mereu reușesc să mă las influențat de partea goală a paharului”
În 28 de ani de carieră când ai fost cel mai fericit? Dar cel mai dezamăgit?
Sunt 30 cu totul, dacă punem și Școala Vedetelor. Fiecare concert cu Vița atinge punctul maxim de fericire, de fiecare dată și dă sens vieții mele. Dezamăgit cred că m-am născut, nu știu cum fac, dar mereu reușesc să mă las influențat de partea goală a paharului.
Alături de Vița de vie ai primit, în 1998, premiul pentru debut cu albumul „Rahova”. Ai devenit cunoscut, apoi o celebritate. Te-a schimbat, vreodată, acest lucru?
Sigur. Nu premiile te schimbă, ci viața în sine. Am trecut prin adolescență și am ajuns la maturitate alături de o trupă de rock. E un stil de viață pe care l-am ales și care m-a format ca om și muzician.
„Până să batem la unison ca specie, însă, mai e o cale foarte lungă”
Ai multă experiență, ești un artist extrem de asumat. Vreau să te întreb: este loc pentru toate stilurile muzicale în România?
Categoric, așa cum este loc pentru noi toți sub soare. Suntem un curcubeu de culori în care fiecare culoare este la fel de frumoasă ca cealaltă. Sufletul fiecăruia din noi bate pe un anume ritm. Cu cât sunt mai multe ritmuri, cu atât mai multe inimi bat la unison. Până să batem la unison ca specie, însă, mai e o cale foarte lungă. Cu atât mai mult într-o societate conservatoare ca a noastră, de filon balcanic.
Adi Despot recunoaște: „Eu nu ascult nici manele, nici Coldplay. Primele sunt prea stridente, ceilalți – prea sterili”
Când o să ne oprim din a spune că „noi nu ascultăm manele niciodată”?
Eu nu ascult nici manele, nici Coldplay, de exemplu. Primele sunt prea stridente, ceilalți prea sterili. Și nu spun asta cu emfază, asta sunt eu. Dacă prind o seară mai lungă, îmi pun Beatles, de fiecare dată. Acolo bate sufletul meu. Sunt muzician însă, cu muzică mă hrănesc intelectual, emoțional și spirititual. Este de datoria mea să apăr muzica, de orice fel, atunci când este atacată. Dacă tolerez asta, într-o zi ar putea să vină timpul muzicii mele.
La fel am făcut undeva la mijlocul anilor 2000, atunci când un senator PSD propunea un proiect de lege prin care să se interzică muzica rock (ce imbecilitate, parcă nici acum nu îmi vine să cred!), pe fondul unui caz de suicid la Baia Mare. Nu suntem noi unicat în partea asta de Balcani. La începutul anilor 90, Judas Priest au trecut printr-un proces pe același motiv, de exemplu. Procesul a fost câștigat de trupă, la fel ca multe altele însă, de-a lungul timpului, muzica rock a fost supusă unei întregi vânători de vrăjitoare. Interzisă, proscrisă și acuzată pentru toate relele de pe pământ.
„Ca muzician, aș fi un ipocrit dacă aș apăra doar ‘muzica mea ”
De fapt, lipsește educația...
Ca muzician, aș fi un ipocrit dacă aș apăra doar „muzica mea”. Eu știu că muzica NU este niciodată vinovată pentru modul în care se comportă cei care o ascultă. Comportamentul este adevăratul lucru care deranjează, iar asta ține de educație. Educație, sau mai degrabă, lipsa ei.
Din punctul meu de vedere, degetul nu trebuie întins spre muzică, muzica este doar o oglindă, degetul trebuie întins spre cei care au în mâna sistemul educațional din România de zeci de ani. Lucrul asta se face în două moduri. La vot sau în piață, în fața Guvernului. Vreți să eradicați manelele? Sprijiniți educația.
Ce crezi că îi lipsește, în momentul de față, industriei muzicale românești?
Industria muzicală este un business în care ora exactă este dată de bani. Singurul lucru care pare să lipsească sunt mai mulți bani.
Adrian Despot, de 30 de ani alături de aceeași femeie: „Fiecare primește de la celălalt ceea ce îi lipsește pentru a se desăvârși”
De 30 de ani alături de Lisa, soția și mama copiiilor tăi. Există vreun secret ca o căsătorie să dureze?
Am crescut practic împreună, ne-am altoit și format unul după celălalt. Legat de secrete, nu știu, cred că fiecare primește de la celălalt ceea ce îi lipsește pentru a se desăvârși.
Îți mai aduci aminte cum v-ați cunoscut? Care a fost primul gând care ți-a venit în minte?
Pauză de baschet cu chitara în mâna în curte la Vianu, apoi un party nereușit. Așa a început relația noastră.
„Sunt momente în care aș vrea să dau timpul înapoi pentru a fi mai prezent în viața lor”
Cum este tatăl Adi? Ce ai învățat, până acum, de la Toma și Maia?
Sunt multe lucruri pe care le înveți de la copii, atât despre ei cât și despre ține. Sunt momente în care aș vrea să dau timpul înapoi pentru a fi mai prezent în viața lor, dar asta este doar dorința mea, neîmpărtășită de ei. Sunt adolescenți, încă învățăm unii despre ceilalți.
La ce vârstă au aflat că tatăl lor este un rocker cunoscut și foarte apreciat în România?
De mici. Nu e ceva „sfânt” la noi în familie. De fapt, nu pierd nicio ocazie să facă mișto de mine. Și amândoi sunt niște critici muzicali fantastici, astfel că fiecare melodie nouă trece întâi prin filtrul lor.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?
Au fost multe, cele mai multe legate de meserie. Cred că doar încăpățânarea m-a adus astăzi aici.
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Cred că sinceritatea se califică la ambele.
Adi Despot nu își încalcă principiile: „Plec mai departe, fără să mă intereseze câți bani las pe masa căreia îi întorc spatele”
Ce simți că nu ai face niciodată în viața ta?
Nu aș face și nu fac nimic din ce contravine dorințelor impuse de sufletul meu. Iau deciziile foarte rapid, dacă simt că răspunsul meu trebuie să fie nu. Îl dau și plec mai departe, fără să mă intereseze câți bani las pe masa căreia îi întorc spatele.
Ai făcut compromisuri în viață?
Sigur, viața fără compromisuri e o utopie. Am căutat însă tot timpul să fac compromisuri mici care să îmi sprijine cauza pe termen lung, în loc să fac compromisuri mari care să îmi satisfacă prezentul, cu riscul de a-mi periclita viitorul.
„Îmi e din ce în ce mai dor de mine, de băiatul care eram în liceu”
Ce planuri și proiecte ai pentru perioada următoare?
Pe 6 iulie am sărbătorit 25 de ani de la lansarea albumului „Fenomental”, la Arenele Romane. E un concert gigant pe care îl facem pentru a celebra albumul nostru devenit cult în timp. Apoi, vara este plină de concerte și festivaluri. Spre toamnă urmează să demarăm un turneu de cluburi pentru promovarea albumului „Lacrimă și Fier”, lansat anul acesta, iar începând cu ianuarie 2025 vom pleca într-un turneu Simfonic în Filarmonicile din țară.
Iar într-o zi mi-ar plăcea să iau o pauză de la tot și să plec prin țară să culeg folclor. În același timp, îmi e din ce în ce mai dor de mine, de băiatul care eram în liceu, cel care avea mereu o chitară acustică agățată în spate și nicio grijă pe umeri. Aștept să îl prind la cotitură și să mă dedic lui.
Ultima modificare iulie 23, 2024 4:12 pm