Într-un interviu acordat revistei People, prietenii apropiați ai lui Meghan Markle (37 ani) au făcut dezvăluiri în premieră despre viața Ducesei de Sussex. Ei au ținut să-și păstreze identitățile anonime, însă au vorbit despre mai multe aspecte din viața soției Prințului Harry (34 ani) – familie, casă, relația pe care aceasta o are cu rudele sale.
Adevărul despre Meghan Markle, dezvăluit de prietenii ei apropiați
Pentru că a fost pusă în lumina reflectoarelor încă din primul moment în care a apărut alături de Prințul Harry, iar presa internațională i-a analizat fiecare mișcare, fiecare alegere vestimentară și fiecare cuvânt, punând-o uneori într-o lumină negativă, prietenii lui Meghan Markle au ținut să spună adevărul despre ea.
„Am fost cu toții acasă la ea (…) E o casă mică, dar primitoare, și stilul lor de viață nu e deloc așa cum cred oamenii. Meghan gătește zilnic (…) Afară ploua și era noroi, drept urmare cățeii s-au murdărit, așa că ea însăși îi ștergea cu prosopul. Nu s-a schimbat deloc – își iubește animalele, își iubește prietenii, adoră să facă de mâncare, să primească oaspeți”.
Despre legătura cu familia ei, legătură transformată într-o serie de scandaluri de presă, prietenii ducesei au spus că, de fapt, singura victimă e Meghan. „Ea nu a întrerup legătura cu familia, familia pur și simplu nu a fost prezentă în viața ei. Tatăl ei poate vorbi oricând cu ea, dar nu o face. Nu sună, nu îi dă mesaje. E dureros”.
Unul dintre prietenii ducesei a vorbit și despre legătura specială pe care aceasta o are cu copiii, în general. Pentru că Meghan iubește copiii. „Vorbim zilnic la telefon. Credeți-mă că de fiecare dată, prima întrebare pe care mi-o adresează are legătură cu copiii mei. Când o vedeți la evenimente că îngenunchiază în fața copiilor și vorbește cu ei, să știți că așa face și acasă cu copiii mei, nu e o chestiune ce ține de imagine”.
Foto – Hepta
Ultima modificare februarie 7, 2019 5:12 pm