Adevărate drame! Copii de vedete care s-au sinucis

.

Chiar dacă la prima vedere viaţa lor pare una incredibilă, unii copii de vedetă s-au sinucis sau au avut tentative de suicid, împinşi la acest disperat de singurătate, depresie sau consum de droguri.

Conectată la aparate, fiica lui regretatei cântăreţe americane Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, îşi trăieşte în aceste clipe ultime zile din viaţă. Bobbi Kristina Brown, care se lupta cu o depresie puternică, dar şi cu dependenţa de droguri, se află în comă indusă de o săptămână, de când a fost descoperită de iubitul ei, Nick Gordon, fără semne vitale în cada din sala de baie a reşedinţei lor din Roswell, un oraş din statul Georgia. Medicii au comunicat familiei că starea fetei nu se va mai ameliora, iar apropiaţii au hotărât ca Bobbi Kristina să fie deconectată de la aparate astăzi, 11 februarie, exact la împlinirea a trei ani de la tragica dispariție a ilustrei sale mame .

Mai norocoasă, fiica lui Michael Jackson, Paris a trecut cu bine peste tentativa de suicid. Fiica superstarului s-a confruntat cu o depresie şi a încercat să se sinucidă, pe 5 iunie 2013. Se pare că ceea ce a declanşat problemele a fost rezultatul unui test ADN, care arăta că Prince este fratele ei biologic doar pe jumătate, cei doi neavând acelaşi tată (doar mama este aceeaşi, Debbie Rowe, iar taţii sunt două diferiţi). Paris a fost informată de aceste lucruri pentru a fi pregătită, înaintea unui proces dur, ce are ca miză suma de peste 30 de miliarde de euro, iar reacţia ei i-a pus pe toţi pe gânduri, toată familia fiind alături de ea pentru recuperare.

Dacă în tinereţe s-a bucurat de atenţia tuturor femeilor, la bătrâneţe, Marlon Brando a fost singur, neajutorat şi măcinat de drame personale. Iubita lui fiică, Cheyenne, dependentă de droguri, s-a sinucis în 1995, iar fostuactor nu s-a mai resemnat niciodată. Adevărate sau nu, dezvăluirile făcute de fosta lui soţie, Tarita Terpia, de care a divorţat în 1972, sunt cutremurătoare. În cartea „Marlon, My Love and My Torment”, apărută după moartea actorului, Tarita dezvăluie mai multe laturi sumbre ale fostului său soţ. Ea explică că a descoperit un jurnalul intim al lui Cheyenne, în care acaesta povestea clar cum tatal său o atingea şi abuza de ea. în ochii Taritei, este clar că gesturile incestuoase ale lui Brando au împins-o pe Cheyenne spre sinucidere.

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale