Adele, în lacrimi la concert. Ce a pățit în timp ce se plimba printre spectatori: „Aș vrea să vedeți ceea ce văd eu” / VIDEO

.

Adele a trecut prin momente emoționate, în timpul concertului susținut zilele trecute, în Las Vegas. Artista iubește să se plimbe prin public în timp ce interpretează cele mai iubite piese ale ei, iar interacțiunea cu un bărbat a emoționat-o până la lacrimi.

Cântăreața britanică nu obișnuiește să susțină concerte, dar atunci când o face, se implică total, până la cel mai mic detaliu. Și, pentru a fi mai aproape de spectatori, Adele se plimbă printre ei, în timpul show-ului.

Adele, în lacrimi în timpul unui concert

Adele a urcat pe scenă în Las Vegas, unde susține mai multe concerte în această perioadă. Artista a început să se plimbe pe lângă oamenii prezenți la concert și, la un moment dat, un bărbat i-a arătat telefonul său. După ce a cântat puțin, interpreta a început să plângă și și-a explicat reacția plină de emoție.

„Când mă plimb prin mulțime, aș vrea să vedeți ce văd și eu”, a afirmat cântăreața britanică, citată de ET Online.

„Deoarece știu că vorbesc cu câțiva oameni în fiecare seară, dar apoi văd mici povești ale oamenilor. Era un bărbat, este chiar acolo, ținându-și telefonul în sus. Cred că aceea este soția lui, pe telefon, și nu cred că ea se află aici, iar acest lucru m-a emoționat”, a spus artista.

Adele a sugerat că soția bărbatului din public a murit: „Îmi pare atât de rău pentru pierderea ta, nu am realizat ce îmi arătai până ce nu am ajuns aici”.

„Văd mici frânturi din viețile oamenilor în timp ce mă plimb printre voi și este atât de frumos”, a adăugat Adele pângând.

@adeleaccess A very special moment from Adele’s concert this past Friday ♥️ #adele #weekendswithadele #adelevegas #adelelive #someonelikeyou #whenwewereyoung ♬ Someone Like You - Adele

Citește și: Adele ia o pauză de la muzică. Artista vrea să își reia studiile

Citește și: Adele a dispărut de pe scenă în timpul concertului din Las Vegas. Momentul a fost filmat

Citește și: Adele plănuiește să intre în lumea afacerilor. Vrea să vândă lenjerie intimă, parfumuri și bijuterii

Citește și: Cum arată meniul zilnic al cântăreței Adele

Artista a fost nevoită să își amâne turneul din Las Vegas din cauza uneo probleme de sănătate

La începutul acestui an, Adele a dezvăluit care au fost motivele pentru care a fost nevoită să amâne turneul din Las Vegas. Artista s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate.

Aceasta a mărturisit că suferă de dureri cronice și puternice de spate.

În timp ce se plimbă dintr-o parte în alta a scenei pentru a interacționa cu membrii publicului, Adele a explicat: „Trebuie să merglegănat zilele aceastea pentru că am probleme cu sciatica”.

La începutul anului trecut, Adele a fost nevoită să își amâne show-urile din Las Vegas, cu doar o zi înaintea primului concert.

„Am încwercat absolut tot ce am putut pentru a pregăti totul la timp, dar am fost copleșiți de timpii de livrare și de coronavirus. Vom reprograma toate datele, ne ocupăm de asta”, a spus atunci cântăreața.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Adele

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton